Blondul, cu o tigara in mana pe care o tot ciocanea nervos de pachet, s-a intors chiar atunci. S-a oprit din ciocanit si mi-a zambit putin nelamurit. Dupa care, s-a dat putin inapoi si m-a invitat sa trec in fata lui. Cred ca m-am inrosit toata, insa m-am trezit asezandu-ma la coada si spunandu-i, in trecere: "merci!"
Am dat fisa, mi-am luat paltonul si m-am indreptat spre iesire, unde era din nou inghesuiala. - "Ti-ai uitat SAPTE SERI !" – am auzit din spate. M-am intors - tipul de la coada intr-un palton negru cu revista intr-o mana si sapca in cealalta. Acum l-am privit bine si nu m-am mai inrosit – in jur de treizeci de ani, ochi albastri, putin oblici, nasul drept, tigarea neaprinsa in coltul gurii. Am intins mana, am luat revista si am dat doar din cap – nu i-am mai multumit. Nu mai era nevoie. La usa m-a lasat sa trec inainte, insa din teatru am iesit impreuna.
V. era scenograf undeva la dracu’n praznic, in provincie, insa venea des la parinti, in Bucuresti. "Nici cal, nici magar", cum mi-a spus inca din seara in care ne-am cunoscut la Bulandra. Adica nici pictor, nici arhitect. Dar aici e invers ! In cazul asta, in loc de neamplinirea sugerata in proverb, scenograful e o creatura aproape perfecta – dac e bun! Cu inteligenta si sensibilitatea calului si puterea de munca si potenta magarului.
Ma dusesem cu el la unul din micile restarante de langa teatru. El a baut tarie, iar eu o ciocolata alba. M-am dus c-am vrut si ca mi-a placut. Asa cum fac intotdeauna - cand imi place ceva, fac. M-a dus acasa cu masina si noaptea m-am gandit numai la el. Mi-am spus ca e genul de tip care agata si atat. Am incercat sa adorm, insa am reusit abia spre dimineata.
A doua zi, V. mi-a dat sms. Ca sa ne vedem si sa mancam undeva. Simteam ca inima era gata sa-mi sparga pieptul. Voia chiar sa ma revada. Suspiciunea mea a continuat insa. Imi ziceam: "Nu, mai, omu’ n-are treaba cu tine, vrea o aventura si te-a vazut pe tine mai mica si a zis ca: aia e! I-am raspuns cu un mesaj lung, lung, si i-am scris cam asa : "Entuziasmul tau vis-a-vis de mine l-am recunoscut drept ceea ce era de fapt! O tentativa inteligenta, si deci cu atat mai periculoasa, de a te insinua in apropierea unei fete tinere. Da, sunt mica, dar nu sunt atit de mica si de lipsita de experienta pe cat par! Candoarea nu-mi umbreste inteligenta."
Totul , in mare, era adevarat. Voiam sa fiu dura si sa ii spun de la bun inceput ca nu sunt una cu care sa se distreze doar. La cat de atractiv era, ma gandeam ca poate avea orice femeie, ba mai mult ma gandeam ca poate o si are deja. Si, de ce sa nu recunosc, la cat imi placea tipul mi-era si frica – ma duc cu el si dispare din peisaj a doua zi!
Dupa doua minute, V. m-a sunat. Era nedumerit, uimit. Imi tot repeta intr-una ca nu intelege ce-i zic. Apoi mi-a spus: "Daca ai impresia ca sar pe tine, te inseli. Imi pari o fata interesanta cu care imi face placere sa vorbesc, atata tot. Te mai intreb o data, vrei sa ne vedem?" Timp de un minut am tacut amandoi la telefon. Suna sincer, ceea ce m-a facut sa ma simt aiurea pentru mesajul pe care i-l trimisesem si sa ma bucur pentru cat de mult insista. In final, i-am spus ca - da, ne vedem. Nu voiam sa ii las impresia ca ma convinge cu doua vorbe, insa in sinea mea recunosteam cat de tare imi placea baiatul.
Ne-am intalnit. Am ras si povestit o gramada de lucruri. Mi-a spus ca are multi prieteni actori, unii din ei in Bucuresti, care m-ar putea ajuta sa fac pregatire sa dau la teatru. Visul meu era sa ajung actrita, desi intrasem la psihologie. Am continuat sa ne vedem. Ne plimbam, mergeam la teatru, la expozitii, la film, la cafenelele din Centrul Vechi. Vorbeam despre teatru, poezie si viata. Ne apropiasem. Ba, mai mult, ma indragostisem de el incalcand astfel promisiunea pe care ne-o facusem reciproc – de a nu vorbi niciodata de iubire! Eram ferm hotarata sa nu-i marturisesc niciodata dragostea mea.
Trebuia insa sa aflu ce simte el pentru mine, ce gandeste. Asa ca intr-o zi l-am intrebat: "De ce iti pierzi timpul cu o fata de 19 ani? Si virgina pe deasupra! Ce interes ai?" - "Mai, Ramona, ti-am mai spus! Sunt si cal si magar. Deodata. Vad lumea putin altfel. Calul vede omul de sase ori mai mare decat e! Altfel nu i s-ar supune. Cam asa si cu mine. Te vad cat esti de frumoasa, imaginea ta a pus intr-atat stapanire pe mine ca mi-e deajuns!"
M-am simtit foarte ofensata in acel moment, era ca si cum mi-ar fi spus ca nu ii pasa ce caracter am si nici daca sunt proasta sau inteligenta. Doar faptul ca eram frumoasa il facea deci sa vorbeasca cu mine! Tot timpul sperasem ca insemn ceva pentru el, ca intre noi se formase o legatura, ca eram mai mult decat o tipa frumoasa. - "Cand sunt cu tine ma adun si ma linistesc, mi-a spus." Ca sa-l provoc, i-am spus zambind : "Pacat. Daca tot esti cal, voiam sa fii mai naravas!" S-a apropiat, a zambit si m-a mangaiat pe fata spunand: - "Cat de copilaroasa esti! Mult mai copilaroasa decat am crezut. " Brusc am simtit ca pamantul imi fuge de sub picioare. Intelesesem ca atata vreme cat el ma va vedea ca pe o copchila, nu se va indragosti de mine. Eram asa de trista ca imi venea sa plang. M-a luat in brate. - "Asta-i adevarul. Esti o copila! Ti-am spus intotdeauna ce credeam cu adevarat. Dar poate ca nu trebuia sa-ti spun totul in cuvinte! Cuvantul poate fi prost inteles sau chiar rastalmacit cu premeditare. N-ai vazut? Hristos a fost rastignit doar pentru c-a vorbit! Poate ar fi trebuit sa-ti fi aratat si prin gesturi unele lucruri. Dincolo de cuvinte. Unde esti acum? In ce faza? Ai facut cat de cat dependenta de mine?"
Am inteles atunci ca isi daduse seama ca ma indragostisem de el. Bineinteles ca am negat. Orgoliul m-a obligat sa neg si m-a facut sa ma prefac nepasatoare. M-a lovit imediat: - "Bine. Te cred atunci. Nu-mi doresc decat sa te indragostesti de unul care sa te merite!" Tin minte ca m-a suparat asa tare fraza asta ca in urmatoarele zile – cum el plecase sa faca decorurile la un spectacol - i-am raspuns monosilabic la telefon si la mesaje. Spre sfarsitul saptamanii mi-a trimis un lung mail in care imi marturisea tot si isi lua ramas bun! Imi spunea ca ma iubeste, dar i-a fost teama sa vorbeasca de teama sa nu strice prietenia dintre noi. Prietenia e sfanta, iar ultima noastra discutie il convinsese ca nu vedeam in el decat un prieten. Fericita, in al noua-lea cer, l-am sunat si i-am spus ca-l astept!
A doua zi era sambata. In drum spre Bucuresti ma suna mereu din tren. Din gara, m-a sunat din nou, pentru a nu stiu cata oara, si am stabilit sa ne vedem la Universitate. Eram asa de fericita ca am luat bluza pe dos. Mi-am dat seama ca o aveam pe dos cand am ajuns la lift. M-am intors in casa si mi-am intors bluza. In troleibuz imi tot spuneam: "Cum va fi relatia noastra? Ce se va intampla acum ca ma iubeste? Oare e bine sa am o relatie cu acest barbat? Daca ma va rani?" - "Mi-a fost foarte dor de tine. Grav! Nu stiu ce am, mi-a spus cand m-a vazut, luandu-ma in brate." Parea sincer si-mi confirma o banuiala mai veche. Era, de fapt, un romantic. - "Ce faci iubita mea?" a intrebat imediat. Nu imi venea sa cred. Pentru prima data il auzeam spunandu-mi asa. Picioarele mi s-au inmuiat si tremuram toata. N-am fost in stare sa raspund. Imi spuneam doar in gand : "Pai ce sa fac, sunt in bratele tale si sunt cea fericita fata de pe pamant. " Dar nu am reusit sa articulez nimic.
Ne-am plimbat de mana prin Cismigiu. Imi spuneam ca totul avea sa fie perfect. Nu mai simtisem niciodata atata fericire si atatea emotii, mai ales ca eu ma atasez foarte greu de cineva. Imi venea sa sar in sus de bucurie si sa strig in gura mare in tot parcul : "L-am gasit! L-am gasit. El e ceea ce am cautat!" Dar, la fel, totul a ramas undeva in minte. Abia puteam sa-l privesc in ochi de emotie. Imi era teama ca daca ni se vor intalni ochii, isi va da seama de cat de mult il iubeam si imi era teama de ridicol. Relatia, relatia adevarata abia incepuse, abia ne marturisisem sentimentele si-mi era teama sa nu-l sufoc cu tot ceea ce simteam. Am incercat sa fiu mai rezervata. Deodata, brusc, V. spune : - "Hai la mine. Ai mei sunt plecati la Oradea." M-am panicat: "Oare totul a fost un vis? Vrea doar aventura cu mine si m-a aburit cu toate mesajele alea? De ce asa brusc ma invita la el? Mda, era prea frumos sa fie adevarat, sa ma iubeasca si sa vrea ceva serios cu o pustoaica de 19 ani. Apoi insa, mi-am spus asa: ”Niciodata n-am simtit ceea ce simt pentru el. Cu intensitatea asta! Ma atasez extrem de greu. Poate ca n-am sa mai iubesc pe nimeni atat. Fie ce o fi, trebuie sa fiu cu el, pentru ca ceea ce simt n-o sa se mai repete poate niciodata."
V. ma privea insistent, fara sa spuna nimic. Am continuat sa mergem in tacere. M-am oprit, m-am intors spre el si i-am zis: "Bine. " V. a chemat un taxi. Stiam lectia: "ce cauti acasa la un barbat daca nu vrei sa te culci cu el?" Asa ca pe drum imi tot spuneam non stop: "Oare e bine ce fac? Oare nu e prea repede ce fac? Sunt o nebuna! Ce naiba fac?" Mi-era inexplicabil teama si simteam ca ma cuprinde panica pentru cele ce aveau sa urmeze. Mi se parea ca nu eram foarte pregatita pentru mai mult de o imbratisare. Mi-era teama sa nu ma paraseasca a doua zi, sa nu-si faca o parere proasta ca ma duc din prima la el. E adevarat ca ne cunosteam de aproape un an si trecuseram prin atatea, dar acum era altceva. Acum eram pe cale sa incepem o relatie deplina.
Cand taxiul a oprit si in timp ce V. platea, mi-am dat insa seama: "sunt aici pentru ca il iubesc. Sunt aici pentru ca vreau si-mi place! Asa am facut intotdeauna – cand imi place ceva, fac." Am intrat in bloc. Ai lui stateau la sase. In sufragerie, cu pardesiul inca pe mine i-am cerut un pahar cu apa. Apoi m-am uitat pe fereastra gandindu-ma la ce va urma. V. s-a reintors si a ramas langa mine, privindu-ma. - "Cel mai mult imi place sa te privesc. Mi se pare cel mai fascinant lucru. Da, asta imi place cel mai mult..." S-a uitat la mine pana m-am topit toata sub ochii lui. Si atunci nu numai ca nu mi-a mai fost frica, dar am simtit in mine nerabdarea si am stiut: "Daca ma ia, ma darui lui!" Cand m-a sarutat, am inchis ochii. Cred ca m-a luat mai intai de mana si abia apoi m-a imbratisat. Cum am ajuns in camera lui, asta nu mai stiu. A urmat o foarte frumoasa poveste de dragoste, dar si o prietenie sincera. Nu vreau sa ma marit. Sunt prea tanara. Dar vreau sa ma bucur de viata si sa-l iubesc pe cel care ma iubeste. Pe cel care m-a invatat ca cel mai valoros lucru din lume este caracterul. Cel care m-a ajutat sa cunosc oamenii asa cum sunt ei. El m-a invatat ce inseamna sa fi demn. El m-a invatat cum sa iubesti fara limite. M-a invatat ca daruind iubire, voi primi la schimb iubire, numai ca sub diverse nuante, unele mai accentuate, altele mai subtile. Si pentru asta ii voi multumi zilnic ca l-am cunoscut!
Ti-e mila de milog, duci traista milogului
Mama era si este o FORTA!
