Similar stau lucrurile si in ceea ce priveste o persoana. Simptomul reprezinta o abatere de la modul obisnuit de functionare. Faptul ca cineva sufera de ceva vorbeste despre o abatere de la obisnuit.
Asta daca imaginam omul mai curand ca o masinarie decat ca o persoana. Pentru ca in afara acestei imagini reci si seci despre om putem sa ne imaginam si o suferinta ei sau nevoia ei. Putem sa vorbim despre placerea ei, despre suferinta ei, despre idealurile ei sau despre lucrurile pe care nu vrea sa le stie despre ea sau despre ceilalti. De asemenea despre cei din jurul ei. Din toate aceste puncte de vedere vorbim despre oameni care sufera si care sunt prinsi in diferite conflicte.
Doua imagini diferite – una tehnica, abstracta si una care pleaca de la realitatea persoanei, de la ceea ce se intampla efectiv cu ea. Cand incepi o terapie esti prins intre aceste doua imagini. Cineva isi poate imagina un terapeut care se ocupa de cazul tau cu aceiasi eficienta cu care mecanicul auto se ocupa de o masina. Este o imagine profesionista mai curand rece, mai curand eficienta, mergi si rezolvi iar singurul lui obiectiv este sa rezolve solicitarea. Aceasta imagine este mai clara cand un copil sufera de ceva, parintele merge cu copilul defect la reparat similar cum ar merge cu un obiect defect din casa. Copilul insa nu accepta aceasta abordare si intra cu usurinta intr-o relatie umana, calda, deschisa iar daca nu ii place se opune. Poate ca cel mai clar se vede acest lucru daca mergi cu copilul la stomatolog. Copilul stabileste o relatie cu medicul stomatolog pe care parintele o ignora cu desavarsire.
Cealalta imagine este cea a unei relatii dintre doi oameni. Dar daca ar fi asa, nu ar mai fi o terapie. Daca ar fi „doar” relatia umana nu am mai putea sa vorbim despre psihoterapie ci despre orice altceva. Faptul de a simti relatia cu psihoterapeutul intra intr-un fel in contradictie cu scopul pentru care ai mers. Daca asa ar fi scopul lor atunci s-ar ajunge intr-un impas rapid. Cum se mai poate infrunta ceea ce e suferinta, durere, teama, rusine, neputinta daca cei doi s-ar simti atat de bine impreuna ca doi prieteni? Nu ar fi decat o pierdere de vreme si o placere lezne de atins cu prietenii apropiati.
Cu alte cuvinte, ambele parti sunt necesare. Atat o parte mai curand tehnica cat si o parte mai curand de relatie. Aceasta face un aparte al relatiei greu de descoperit. Cele doua parti sunt impreuna dar in acelasi timp in conflict. Nu toata lumea poate suporta aceasta combinatie. In fapt, daca am sta sa ne gandim acest conflict este prezent aproape mereu in mai toate rolurile din viata noastra. Cea mai la indemana exemplificare este cresterea copilului care presupune atat educatie, care ar fi o parte mai tehnica dar si o relatie apropiata. Daca parintii s-ar ocupa numai cu educatia atunci ar rezulta un copil vid emotional. Daca parintii s-ar ocupa numai cu placerea de a fi impreuna cu copilul atunci copilul va deveni un adult care pare salbatic, cu care nu te poti intelege. Cum combii aceste doua directii opuse, devine intr-adevar o problema cu care se confrunta fiecare parinte si pe care fiecare il rezolva cum poate. Poate ca aici, cel mai bun exemplu este intarcarea care pune intr-o presiune dorinta mamei de a nu mai suferi copilul precum si nevoia „tehnica” de a-l intarca.
In acest moment, conflictul acesta latent de obicei devine constient si puternic, tendintele contrarii de a actiona intr-o directie sau alta devin explicite.
Sunt multe de spus aici dar vorbim despre doua abordari care pot intra cu usurinta in conflict.
Afla ce afectiuni pot avea copiii, in functie de job-ul partenerului!
Raluca Zenga dezvaluie cum evita monotonia in cuplu!
