Cum se publica o carte?

In Romania se publica. Nu numai scriitori deja cunoscuti, ci si tineri debutanti, care nu au neaparat studii de specialitate, adica nu trebuie sa faci Facultatea de Litere ca sa publici o carte. In facultate am avut la un moment dat un profesor pasionat de perioada comunista. De la ideea aceasta el a pornit si ne-a propus noua studentilor sa scrie fiecare ce amintiri are din comunism, avand in vedere ca eram cam ultima generatie care mai putea avea niste amintiri lucide despre acea perioada. Asta se intampla acum un an. Textele s-au strans, au fost corectate, indreptate, cartea a intrat la tipar si urmeaza sa apara la editura Univesitatii. Pot sa spun ca am avut noroc. Nu tineam eu neaparat sa apar intr-o carte si nici nu cred ca mi-ar fi trecut vreodata prin cap asa ceva. Dar sa zicem ca tu deja ai scris ceva… nu conteaza ca e poezie sau proza si vrei totusi sa te faci cunsocuta prin cartea ta. Cum trebuie sa procedezi?

In primul rand poti apela la varianta sa ti-o publici pe banii tai, in cateva exemplare pe care sa le imparti prietenilor. Dar oare merita efortul? Eu cred ca nu, doar in cazul in care ai multi bani si vrei sa-ti faci un moft. Stiu chiar o poveste de acest gen. Eram in liceu, un liceu de fete din Capitala recunoscut pentru personalitatile care s-au perindat pe acolo, fiind si singurul liceu din Bucuresti care are nume de printese inscriptionate pe cladire. Tatal fetei de care iti zic este un artist contemporat recunoscut si apreciat de critica. Tipul, printre altele, are si tipografie. Fiica a scris o carte, iar tatal i-a publicat-o, normal. Ok, dar ce faci daca nu ai nici tata cu bani, si nici nu vrei sa ti-o publici pe banii tai? Apelezi la o editura. Cel mai bine ar fi sa apelezi la mai multe, nu se stie de unde sare iepurele. De exemplu editura Polirom are o colectie, Ego Proza, dedicata tinerilor scriitori. Acolo si-au facut debutul acum cativa ani tineri care azi sunt celebri.

Drumul cartii

Iata care este povestea cartii la editura Humanitas. Se incepe cu manuscrisul. Pe site au o sectiune unde poti trimite manuscrisul in varianta electronica. De acolo el este preluat de un redactor care il citeste si ii hotaraste valoarea. Exista niste parametri dupa care redactorul respectiv se ghideaza: in primul rand calitatea textului, apoi "adecvarea genului si subiectului la programul editurii, publicul caruia i se adreseaza cartea, interesul acestuia fata de subiect si (sau) autor, sansele de promovare a cartii, vandabilitatea ei". Dupa ce este acceptat titlul i se face o estimare legata de tiraj, numarul de coli editoriale, seria sau data de aparitie. Apoi se incheie un contract cu autorul care contine datele de mai sus si un act juridic prin care autorul isi cedeaza drepturile de publicare si difuzare editurii. Dupa ce s-au incheiat toate actele, manuscrisul este gata sa fie tiparit. Redactorul care il citeste o face cu mare atentie si de obicei in print unde realizeaza si modificarile care intervin. Si aici nu ma refer neaparat la cele de gramatica si ortografie, dar si la fluenta frazei sau intamplari de genul „personajul la pagina 10 are o bluza verde, peste doua paginii bluza e rosie". Toate modificarile pe care la face redactorul sunt anuntate autorului. Apoi textul intra la tehnoredactare si paginare, procedee in urma carora se printeaza o prima varianta de text. Aceasta varianta ajunge la corector care o confrunta cu manuscrisul. Un al doilea print este confruntat cu primul (de obicei se gasesc greseli si pe primul print care a fost vazut in prealabil de redactor). Corectorul confrunta si de data aceasta cele doua printuri si tot el este cel care da BT-ul, adica bun de tipar si cartea ajunge in tipografie. La coperta lucreaza un grafician care face de obicei mai multe variante. El este mai intai informat de catre redactor cu privire la continutul cartii. Pentru imaginile reproduse pe coperta se incheie un alt contract intre editura si proprietarul drepturilor asupra imaginii respective.

Cum procedeaza si cei de la Polirom, ne spune Dan Daia, redactor de promovare si relatii cu presa: „Exista mai multi pasi pe care trebuie sa ii urmeze un autor (roman, caci despre autori romani banuiesc ca vrei sa vorbim). Este vorba despre pasi de natura strict procedurala (o prezentare a autorului, a cartii; apoi incadrarea lucrarii in categoria de public careia i s-ar adresa; caracteristici tehnice etc.).

Insa, inaintea acestor pasi de urmat exista un "obstacol" decisiv pe care trebuie sa-l treaca lucrarea (si, implicit, autorul acesteia): valoarea. Valoarea unei carti poate fi considerata, pana la urma, un criteriu pur subiectiv. De aceea ea trebuie sa fie reflectata de anumite premii cistigate in timp, de recomandarea unor nume cu autoritate in domeniul in care se incadreaza cartea respectiva etc.

A fi autorul cartii o autoritate care, prin sine insasi, recomanda cartea, nu este un criteriu esential. A se vedea in acest sens concursul de debut „Ioan Petru Culianu" (organizat anual de Polirom), ai carui cistigatori se afla la inceput de cariera sau nu se bucura pina la momentul concursului de o recunoastere cvasigenerala, dar care, dupa publicare (pe linga o anumita suma de bani, Polirom asigurind publicarea, distribuirea si promovarea lucrarilor cistigatoare), cartile au fost nominalizate si, de multe ori, au cistigat importante premii nationale. Este un exemplu de recunoastere, pana la urma, a valorii autorului si a perspicacitatii juriului in a desemna castigatoare cele mai bune lucrari. Un alt exemplu in acest sens este binecunoscuta colectie „Ego. Proza" (un pariu castigat de Polirom, care a investit foarte multa incredere in ceea ce priveste literatura romana), printre autorii careia se numara multi debutanti, care insa au confirmat mai apoi valoarea certa a volumelor publicate. Procesul prin care va sa treaca o carte pana la acceptul publicarii include si un factor intrinsec (deh, „pacatele" pietei, care iti cere in permanenta sa te mentii competitiv, iar fara bani nici cultura nu ar respira atit de lejer precum ar face-o in prezenta lor): vandabilitatea.Mai exista posibilitatea (mai ales in cazul traducerilor) ca o carte (care nu poate fi publicata intr-un tiraj care sa atraga si un anumit castig – si Editura Polirom este o societate comerciala, nu poate fi blamata ca urmaseste si castigul; cererea de piata nu este incurajatoare, costurile de productie sunt foarte ridicate etc.) sa apara cu sprijinul unor foruri culturale si nu numai. Insa lucrarea nu poate fi publicata nici un acest fel fara acceptul unei comisii de lectori, al consiliului editorial – a se intelege: nu poate fi publicata daca nu i se accepta umanim valoarea.

Insa un lucru este foarte sigur: Polirom nu publica prin finantarea autorului. Este un compromis pe care editura nu este dispusa sa-l faca. Daca lucrarea cu pricina "nu este publicabila", nu se ridica la stacheta impusa de politica editoriala a Polirom (un factor de altfel impus de oricare editura care se respecta), cartea nu este acceptata. Publicul este cel care construieste o editura. Ii satisfaci cerintele (de valoare, in primul rind), ramii pe piata. Nu faci lucru acesta, o alta editura iti ia locul. Si nu este tocmai mic numarul editurilor de top in Romania. Totul porneste de la valoare: a o accepta, cauta, descoperi, incuraja".

Si o poveste

Salex Iatma este pseudonimul lui Matei Alexandru. Are 20 de ani si este in anul intai la UNATC. A scos de curand la Humanitas o carte, „Afara nu e nici un anotimp". Iata cum a ajuns el sa-si publice cartea si sa devina cunoscut in lumea scriitorilor. „A fost o intamplare. Eram in liceu si ma mai duceam si eu la teatru, urmand sa dau la UNATC, ca sa vad 'cum fac profesionistii', sa fac si eu ca ei. Ceea ce mi s-a demonstrat ca e o prostie, fiindca nu trebuie sa faci ca altul, ci ca tine. M-am nimerit la Odeon, la Marchizul de Sade, cu Florin Zamfirescu, in regia lui Beatrice Rancea, o piesa extraordinara, care inca se mai joaca si pe care v-o recomand calduros; tot acolo era si o lansare de carte, Catifea, a lui Florin Zamfirescu, o culegere de povestiri erotice, superbe de-a dreptul. Dupa ce am citit-o, am simtit ca e foarte aproape de ce am scris eu, nu ca idee, ci ca sentiment pe care ti-l provoca. Atunci m-am hotarat ca as vrea sa-mi scrie prefata omul asta. Printr-o cunostinta am reusit sa dau de el, i-am lasat romanul, el mi-a spus ca daca are timp il citeste, daca nu, nu. Dar pana la urma a scris prefata.

Ne-am intalnit, am vorbit foarte mult si m-a intrebat de ce nu o trimit la Humanitas. Eu am avut niste retineri, adica nu voiam sa ma urc atat de mult doar ca sa cad de acolo, eram sigur ca o sa o respinga, dar mi-a zis ca daca nu o trimit eu, o trimite el. Eu deja incepusem sa strang bani ca sa o public singur. Erau 50 de milioane pe care nu cred ca mi i-as fi permis niciodata, dar speram. Am zis ca o public eu ca sa o am, sa o dau prietenilor, deja ma impacasem cu ideea ca o sa fiu scriitor pentru mine si pentru prieteni. Nu m-am asteptat niciodata sa apara la Humanitas. Pana la urma am trimis-o si singura problema pe care am mai avut-o a fost ca eram in BAC si ca nu puteam sa negociez cu ei".