Criza de cuplu

Gelozia caracterizeaza relatiile cele mai complicate. Sa plecam de la o poveste si sa vedem ce este – o persoana este geloasa atat timp cat resimte cat de importanta este starea sa, cat timp simte ca traieste o relatie complexa cu alte persoane.

Sa spunem ca un element decisiv ca gelozia este un act in trei pe care persoanele il joaca. Uneori insa gelozia simpla, gelozie data de trairea astfel a unei stari de tensiune, de pronuntata suferinta a relatiei de iubire – este un altfel de joc in care se subliniaza importanta propriei persoane si a celuilalt. Alteori insa cel de-al treilea este foarte important. Cum putem stabili rolul pe care il are gelozia.

Un criteriu la indemana pare sa fie rolul celei de-a treia persoane. Adica atunci cand o persoana este foarte interesata de ceea ce se petrece cu cea de-a treia persoana atunci vorbim despre aceasta suferinta individuala si a relatiei. Ce rost are aceasta persoana? Sa sublinieze tematica cuplului.

Doua persoane care au o legatura sunt in situatia sa fie impreuna si sa puna in valoare reciproc ceea ce are fiecare. Adica legatura lor pune in valoare anumite zone de sensibilitate din inconstientul personal la care rezoneaza celalalt. Aceasta rezonanta fantasmatica este un proces inconstient pe care fiecare din ele cauta sa il puna in valoare. Cand unul din ei ajunge in situatia de gelozie este ca si cum zona sensibila pe care o evidentiaza propria legatura inconstiente nu mai corespunde cu situatia personala si incearca sa gaseasca o alta zona care este sensibila.

Cel mai bun exemplu este tipul de cuplu care marcheaza trecerea de la ”copilul narcisic” la ”alegerea partenerului”. Este as putea spune cuplul ideal pentru parcurgerea unei experiente analitice de cuplu. Ei sunt foarte dispusi sa faca aceste modificari, sa creasca. Dar experienta cresterii nu este una directa, simpla, usoara ci dimpotriva produce multe conflicte si intoarceri.

Exemplul clasic este al unei tinere care la 19 ani se marita cu sotul sau cu 10 ani mai mare decat ea pentru a putea trai protectia unei familii. Ea s-a indragostit de el in acel moment din existenta sa. Dupa 5 ani de la casatorie resimte o acuta gelozie si se gandeste de mai multe ori sa plece din relatie. A remarcat un tanar un pic mai in varsta decat ea cu care a incercat o relatie si speriindu-se s-a oprit in a o mai avea. Are mereu impresia ca el o va parasi mai repede sau mai tarziu.

Terapia lor s-a centrat in mare parte pe momentul in care ei s-au constituit ca si cuplu. Ea isi dorea sa plece de acasa, sa fie independenta, sa aiba propriile sale decizii cu care parintii mai mereu nu erau de acord si in acelasi timp nu se simtea capabila sa fie autonoma fiind si foarte tanara, urmand sa fie studenta. Pe langa aspectele date de a se intretine singura erau si cele psihologice mai importante. Isi dorea foarte mult sa se separe de ai ei dar singura modalitate posibila atunci era prin ruptura. Separarea era receptata ca periculoasa. Relatia lor, din punctul ei de vedere, era forma prin care ea putea sa se rupa de parinti. Pentru aceasta a fost mereu atenta la relatia sotului cu tatal sau incercand din toate punctele de vedere ca ei sa se inteleaga foarte bine. Lucrul i-a iesit. Pozitia parintilor in momentul respectiv fiind ”ca bate campii si isi imagineaza tot felul de nebunii”, parintii sai o considerau principala vinovata de criza de cuplu in care se gasea.

In acest context, momentul constituirii cuplului nu a fost o alegere ci un simptom. Casatoria lor a fost, pentru ea, modalitate de a ”impaca si capra si varza” – de a pleca de acasa fara a pleca de acasa. Dar acest simptom a fost suportabil o perioada de timp, in decursul timpului aparand o lipsa de atractie intre ei si o distantare care s-a accentuat dupa finalizarea cursurilor si absolvirea facultatii.

Gelozia sa pentru care s-a adresat psihoterapiei a fost expresia posibila a crizei de cuplu. Nu era vorba despre gelozie ci despre un simptom care s-a structurat in timp devenind deranjant.