Cearta in cuplu - Linia subtire dintre comunicare si repros

Un continut exprimat intr-o cearta arata asa pentru ca el nu poate sa fie exprimat astfel. Cearta pare sa fie forma de a spune direct "continuturi" nemultumitoare.

Cearta cu partenerul este o consecinta a lipsei de control a celui in cauza. El, in conditii obisnuite, nu ar spune lucrul respectiv insa atunci cand autocontrolul scade, cand energia alocata este foarte mare, opozitia obisnuita scade semnificativ si atunci continutul poate sa fie exprimat. Dorinta de a-l spune este permanenta insa in conditii obisnuite dorinta respectiva este retinuta, reprimata, uitata, omisa, negata sau ia forme agresive indirecte. Exista un motiv pentru care el nu poate sa fie exprimat.

Dar care ar putea sa fie motivul? Unul des invocat este ca celalalt s-ar supara. Acest motiv ne poate duce intr-un paradox. Pe de o parte, putem accepta ca exista dorinta de a fi spus, faptul ca el poate sa fie exprimat in cadrul unei stari de conflict ne ofera un indiciu in acest sens. Iar daca efectul ar fi de suparare am putea gandi cu usurinta ca ar exista dorinta de a-l supara pe celalalt. Vorbim de aceasta situatie in conditii de relatii bune intre cei implicati, intre prieteni, in familie, in cuplu. De ce ai dori sa il superi pe celalalt? Daca nu reusiti sa gasiti un raspuns la aceasta intrebare atunci ipoteza protectiei celuilalt pare putin probabila.

V-as propune sa gandim mai curand ce se intampla cu cel care are de spus. El se infurie pentru ca ceea ce are de spus este generator de furie proprie, o stare care pare amenintatoare. El poate intr-un anumit plan sa il distruga pe celalalt, el poate sa il faca sa plece, dispara, abandoneze pe celalalt. Exista mereu o fantasma in acest sens ca odata lucrurile spuse ele ar putea sa ia o forma catastrofala care sa fie destructiva si sa incalce interdictii fundamentale. Avem in acest sens experienta clinica si nu numai. Daca nu ar exista furia atunci si continutul ar fi unul usor de spus pentru ca ar fi ceva de la sine inteles, o stare cum sunt celelalte iar pe care celalalt se poate supara si este liber sa faca asta.

Nu e singura situatia in care putem intelege de ce anumite lucruri ar fi de nespus. Dar toate acestea au la baza o singura ipoteza posibila – "tu vrei sa le spui" iar dintr-un motiv oarecare nu poti. Furia proprie ar putea sa fie unul din ele dar nu singurul. Ceea ce atrage atentia este si dorinta, de ce sa vrei sa le spui. Poate pentru ca exista o relatie de apropiere, poate pentru ca iubesti pe celalalt sau poate ca vrei sa schimbi ceva ori ca frustrarea ta se acumuleaza si incerci sa scapi de ea. Motivele iarasi se multiplica exponential si nu mai pot sa fie urmarite intr-un articol de acest gen si constituie obiectul terapiei fiecaruia.

Uneori sa spui este o pedeapsa. O faci pentru a "plati" pentru anumite "vini" din trecut. Spre exemplu, a spune partenerului despre o relatie extraconjugala pe care ai avut-o, la care ai renuntat din proprie initiativa si despre care el nici nu stie si nici nu pare a-l interesa. Dorinta de a-i spune poate sa fie consecinta faptului ca resimti o vinovatie iar spusul ar juca un rol de "spovedanie" si care se asociaza cu o asteptare a consecintelor. Analiza anterioara a situatiei iti poate spune ce se intampla si ulterior poti sa decizi ce sa faci. Spusul sau nespusul nu sunt obligatorii ci consecinta structurii psihice, a relatiei si legaturii implicate.

Sfatul, daca ar fi sa dam unul, ar fi despre de simplu – in aceste conditii de deruta, de ambivalenta intre a vorbi cu celalalt si a nu vorbi, solutia este sa cauti motivele incurcaturii tale in propria persoana si nu in comportamentul celuilalt. Dilema e a ta, nu e a lui pentru ca el nu stie ceea ce vrei / nu vrei sa-i spui.