Bunica mea, Rosa Culliel de Selis, Dumnezeu sa o odihneasca, nu s-a plins in viata ei. Nascuta intr-o familia modesta de oameni muncitori, bunica era cea mai mare dintre cele cinci surori.
Nu si-a continuat studiile dupa liceu pentru ca, fiind cea mai mare, trebuia sa o ajute pe strabunica mea cu celelalte surori: asa ca ea croseta si croia pentru hainele tuturor, lucra in bucataria, in gradina, spala si calca haine, etc.
Pana intr-o zi, atunci cand a aparut bunicul meu, si bunica s-a casatorit si a continuat munca de femeia casnica impreuna cu bunicul meu Carlos Reinaldo Selis.
Bunicul meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, a fost un om foarte rezervat, cumva timid, cred eu. Din viata lui nu am stiut aproape nimic pana in ziua in care a murit si bunica mi-a povestit de ce nu am stiut nimic de el: nascuse intr-o familie care l-a abandonat, o mama care l-a lasat pe marginea unui rau si un tata care a fugit la Buenos Aires.
Bunicul meu a fost salvat de o servitoara a casei lor, care l-a crescut si l-a botezat pe numele mamei: “Selis”, care de fapt se scria “Celiz” (mama lui fusese nascuta in familia de spanioli), dar de fapt el trebuia sa poarte numele tatalui care era descendentul unei familii de italieni. In concluzie, eu ar trebui sa port un alt nume de familie, nume pe care nici macar nu il cunosc.
Bunicul a fost dur, era un om zgarcit, tacut, dar atunci cand vorbea ii placea sa fie ascultat de toti si cuvintul lui era sfant pentru noi. Afacerea familiei nu ar fi existat fara ajutorul bunicii mele care avea o viziune de afaceri foarte buna si o putere de munca mare. Oboseala nu conta daca se construia.
Rosa Culliel de Selis, bunica mea, Dumnezeu sa o odihneasca, nu s-a plins in viata ei, dar din toate sfaturi pe care ni le-a dat, de unul "s-a tinut tare", implacabila si insistenta: sa studiati, sa terminati scoala si sa terminati facultatea, sa fiti ceva in lumea asta, ca sa nu depindeti nicio data de nimeni!
Dupa ce a murit bunicul acest sfat s-a imbogatit de o noua fraza: “Sa nu depindeti de nimeni -asa cum a depins ea de bunicul meu-. Simtea ca daca ar fi studiat si ar fi avut veniturile ei nu ar fi stat toata viata ei langa bunicul meu ca sa aiba copiii ce sa manance.
Nu sunt o feminista si nu imi plac femeile feministe, la fel cum nu imi plac nici baietii misogini. Cred ca pentru ca a fi feminista sau misogin inseamna, intr-un fel, sa fii si extremist, si eu nu cred ca un om care tinde spre o extrema poate sa fie un om obiectiv.
Cred in echilibru si cred ca faptul ca avem cu totii o opinie proprie face ca viata asta sa fie interesanta. Subliniez acest lucru pentru ca sa nu intelegeti gresit povestea mea.
Cred ca este important intr-un cuplu sa aiba fiecare ceva "propriu” de facut.
Privesc viata de cuplu ca o viata in echipa, unde amandoi se lupta si unde daca fortele sunt comune se poate construi mult mai mult decat daca esti singura sau daca esti cu cineva care nu face nimic. Apreciez femeile casnice, dar consider ca este foarte important sa avem fiecare dintre noi ceva de facut, nu numai pentru a imbunatati nivelul financial dar si pe cel psihic, personal.
Stima de sine se ridica atunci cand ne simtim utile. Pe langa asta, aspectul subliniat de bunica mea este unul important.
Va las cu o poza. Dateaza de ultima data cand am vazut-o pe bunica mea (mama tatalui meu) vie, in curtea casei ei, unde am petrecut toata copilaria mea.
Homosexualitatea
Maramures
