Atacul de panica - confuzia iti poate distruge viata

Monstrii psihici dau nastere la refuz rational! Nu putem accepta ca suferim de o afectiune psihica, pentru ca lumea ne-ar putea cataloga drept nebune. Ceea ce inca nu s-a insamantat in constiinta nationala este ca nu trebuie sa fii dement sau paranoic pentru a apela la un psiholog. Societatea si mediul stresant in care vietuim in fiecare zi ne influenteaza starea de spirit uneori lasand urme profunde ce se dezvolta in adevarate temeri, anxietati, depresii si alte astfel de probleme.

Am inceput articolul astfel pentru ca traim intr-o lume a prejudecatilor, in care trebuie sa ne ascundem "dupa deget" cand vine vorba de vizita la psiholog; trebuie sa mintim ca avem intalniri, cursuri si alte activitati, in afara de bunastarea personala. Asta nu ar fi nimica, pentru ca un pas este deja facut, respectiva persoana trecand peste "rusinea" de a pasi in cabinetul unui specialist. Dar ce facem cu cei care refuza pur si simplu sa creada in bolile psihice, preferand sa dea vina pe orice parte a corpului, mai putin pe minte, pentru simptomele de care da dovada?

Eu am intalnit chiar doua persoane care refuzau cu orice pret ca ar putea suferi de o afectiune psihica, traind cu credinta ca orice boala trebuie sa isi gaseasca cauza in corp. Intamplator sau nu, ambele au fost diagnosticate ulterior ca suferind de atacuri de panica. mi-am dat seama in timp ca atacul de panica este o tulburare psihica ambigua: simptomele se pot confunda usor, nu sunt intotdeauna clare si standard, iar diagnosticul te induce in "teroare": ce e asta? De unde apare? E grav? Se trateaza?

Una dintre femei este chiar o tanara femeie care intrase intr-un con de incertitudine ulterior catorva simptome pe care nu le putea controla. Aceleasi ameteli, palpitatii, tremurat si senzatie de sufocare isi faceau loc din cand in cand in viata ei, devenind adevarate "chiriase" cu drepturi depline. Numai eu stiu cate a facut pentru a afla de la ce provin aceste senzatii: s-a dus in mijlocul noptii la urgente, exact cand simptomele erau mai puternice, pentru a descoperi in plin "camp de lupta" ce se petrece cu ea. Acolo, nimic nou sub soare: analize bune, EKG normal, un calmant usor si directia acasa, cam astea au fost instructiunile medicului. Dupa ce medicul nu a avut succes cu ea, a apelat la un homeopat, insa nici de aici nu a plecat cu prea multe solutii, iar nu de putine ori a vrut sa ia calea bisericilor in lipsa unui rezultat concret, dar nicidecum sa accepte ca avea sa sufere de atacuri de panica.

Am vorbit cu un psiholog, mai exact cu Cristina Calarasanu de la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie, in primul rand pentru a ma lamuri si eu in legatura cu cateva anomalii ale acestei tulburari si in al doilea rand pentru a afla cine sunt vizatii, daca este intr-adevar o problema serioasa sau nu, de ce nu o acceptam in viata noastra si cum ne afecteaza ea la locul de munca.Cristina mi-a zis ca depinde foarte mult de structura fizica a fiecarei persoane, nu exista factori care influenteaza aparitia acestei tulburari, ci totul vine din interior. Descrierea unei persoane care este vizata de atacul de panica  este :"cea cu o structura vulnerabila, predispusa dezorganizarii si blocajelor in momente tensionate, care nu au capacitatea de a exprima si de a da o forma afectelor si emotiilor, ci in general se controleaza sau reprima ceea ce simt."

Cum recunoastem atacul de panica?

Intotdeauna m-am intrebat cum sa recunosc aceasta tulburare, pentru ca majoritatea simptomelor lui pot fi cu usurinta confundate cu alte afectiuni fiziologice si atunci nu te-ai gandi niciodata la un asemenea diagnostic. Iata cele mai frecvente simptome pe care trebuie sa le retii pentru a nu fi indusa in eroare, precum prietena mea:

-  un acces brusc de frica intensa sau anxietate (stare afectiva caracterizata prin neliniste psihomotorie, teama nedeslusita, fara obiect)
-  manifestari neurovegetative:tahicardie( batai accentuate ale inimii), dispnee (dificultatea respiratiei), transpiratie abundenta, vertij (ameteala),
- sentimente de pierdere a controlului sau de moarte iminenta.

In mod obisnuit, dureaza de la 5 la 20 minute si poate fi cauzat de circumstante stresante sau poate aparea pe nesteptate, fara un motiv prealabil.

Negarea - prima reactie

Este o observatie personala prin prisma persoanelor pe care le cunosc si care au fost diagnosticate ca suferind de aceasta tulburare, ca prima reactie este aceea de a refuza un asemenea diagnostic. Desi li se spune clar de catre un specialist ca manifesta toate simptomele unei astfel de tulburari, ele tot asupra unei boli de ordin fiziologic se opresc. Chiar pe prietena mea o auzeam mereu spunand: "fata ce legatura sa aiba cu psihicul, din moment ce inima mea bate foarte tare, am ameteli si ma ia cu tremurat; cred ca mai degraba este ceva legat de inima; si apoi care ar fi motivul pentru care as face aceste atacuri de panica tocmai eu?". De la aceste informatii si reactii m-am tot intrebat ce fel de "boala" este aceasta de se sperie lumea atat de ea? Parca ar fi o maladie incurabila sau extrem de periculoasa, dar nu imi suna chiar atat de grav pe cat se preconiza!

Psihologul mi-a explicat situatia si de ce apare o astfel de perceptie in mintile lor: "pentru o persoana un diagnostic organic, cu o cauza somatica este mult mai usor de confruntat si mai clar de tratat. Cu alte cuvinte, persoana stie ca sufera de inima sau ca are probleme cu tensiunea ori  probleme hormonale si merge la medic pentru a-i da o medicatie adecvata. Atacurile de panica insa au cauze psihogene si sunt mai difuze, mai confuze, mai greu de inteles atat ca aparitie cat si ca modalitate de a le trata. Este mai simplu sa suferi de o boala cunoscuta si care are un tratament clar, decat de ceva care nu este clar definit, nu este 'palpabil'."

Confuzie si ignorare - comportamentul din fata atacului de panica

Cele mai multe femei nu baga in seama astfel de reactii, iar daca nu merg la medic pentru simptomatologie, fac ele pe proprii medici gasind imediat explicatia: de la oboseala, am fost stresata sau am mici probleme cu tensiunea. Si uite asa "atacul de panica" ramane ca o tulburare aflata undeva in spatele acestor mici explicatii si este trecut cu vederea, deci nedescoperit. De aceea si multa lume nu il baga in seama: "unele persoane considera aparitia lor intamplatoare si o pun pe seama unei situatii crescute de stress sau a oboselii, altele o considera o dovada de slabiciune si o ignora, incearca sa o depaseasca sau sa se trateze singure. de obicei ajung la medic sau la psiholog dupa ce functionarea cotidiana si confortul sunt destul de afectate de frecventa atacurilor de panica."

Job-ul -  un factor nociv?!

Intensitatea si frecventa atacurilor de panica sunt influentate de mediul urban solicitant, un mediu stresant, care poate actioana negativ, provocand aceasta tulburare sa izbucneaza din starea latenta si sa provoace dezastre. Din fericire, jobul si mediul stresant de la locul de munca nu dau nastere acestor tulburari, conform specialistului; dar daca exista predispozitia sau structura vulnerabila pentru a se instala, acesta nu va "sta pe ganduri". Exista intr-adevar o influenta a mediului stresant (care este predominant la locul de munca) asupra lor: "Un mediu stresant poate constitui un context pentru a lasa loc aparitiei acestor atacuri si pentru a le accentua. Dar la fel si evenimentele critice sau situatiile tensionate din viata unei persoane.."

Pana unde poate ajunge atacul de panica?

Ce facem daca nu reusim sa il recunoastem si nici sa il tratam? Adica, stau si ma gandesc ca nu este chiar o boala in sine, deci extrem de grava; fatal nu are cum sa fie, zic eu, dar si daca le lasam sa apara si sa dispara, iarasi ma gandesc ca nu e bine! Dar ce se poate intampla? Am intrebat-o pe Cristina si mi-a semnalat cateva dintre urmarile frecvente si pe termen lung ale unui atac de panica nediagnosticat si netratat

- persoana va simti cu manifestarile fizice sunt din ce in ce mai accentuate si simte ca pierde controlul atat asupra lor, cat si asupra activitatilor ei de zi cu zi care vor fi afectate.

- va incerca sa iasa din ce in ce mai putin, sa se izoleze, sa ramana numai in locuri unde se simte in siguranta, sa nu fie niciodata singura,

- va fi permanent in alerta, tensiunea resimtita fiind foarte mare.

- psihoterapia poate oferi persoanei o posibilitate de a intelege cauzele si modalitatea de manifestare a atacurilor de panica (si uneori chiar de diagnosticare)

Atacul de panica afecteaza calitatea vietii si capacitatea individului de a socializa si de a se adapta in societate. Tendinta va fi aceea de a se izola si de a renunta incet incet la viata lui obisnuita.

Ai suferit vreodata vreun atac de panica? Stii sa recunosti un atac de panica?

Spune-mi mai multe pe forum.

O poti cunoaste pe Cristina Calarasanu accesand blogul ei de pe Feminis, intitulat "Aventuri in tara piticilor". Daca ai intrebari legate de aventurile copilului tau sau esti curioasa sa afli care sunt transformarile psihologice prin care trece piticul tau, nu ezita sa o intrebi.