Revolutia din decembrie 1989 a intrat in viata mea in timp ce ma aflam singura acasa. Abia implinisem 14 ani. Eram in bucatarie si ascultam radio, in timp ce, probabil, rontaiam ceva. Deodata am auzit : Libertate! Am invins! Jos Ceausescu! etc. In prima clipa am fost ferm convinsa ca ascultam o piesa de teatru radiofonic. Era de altfel unul dintre felurile preferate de a petrece timpul. Mai ales la tara, cand se facea seara si ploua. Stateam pe prispa casei si priveam ploaia cum curgea de pe acoperis intr-un butoi. Ma ghemuiam intr-o bunda veche, din blana de oaie, si ascultam cum rasunau vocile actorilor emeriti.
Eu nu stiam ca exista si alte unde „din afara”. Asa ca aceste strigate la radio nu erau pentru mine ceva asteptat. Si nici ceva ce s-ar fi putut intampla. Si totusi.. Ceva era in „neregula“. Abia cand a venit mama acasa am inteles ca nu era vorba despre o piesa de teatru radiofonic.
E foarte ciudat sa te gandesti la un viitor dupa o asemenea intamplare. Mai ales cand ai 14 ani.Treapta I, liceu cat mai bun.. Ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?
Doar pana implinesti 7 ani stii ce vrei. Dupa aia incerci sa intelegi ce vor ceilalti de la tine.
Cariera era un cuvant nou dupa Revolutie. Locul de munca sigur devenise ceva comunist.
Sa fii dintr-o data adolescent intr-o lume noua. Sunt multe de spus.
Cariera era asadar cuvantul care ma infricosa cel mai mult. Nici macar nu stiam ce-mi place. Cei din jur stiau insa. Ceva care sa aduca bani si siguranta. Mi-ar fi placut sa dau la Teatru dar am dat la Drept. Pentru ca nu cunosteam nici un artist in carne si oase.
Nici pe Dumnezeu nu il vazusem in carne si oase desi locuia la biserica din satul bunicilor. Nimeni nu vorbea despre El, doar Il vizitam de Paste. Cel mai mult imi placea sa merg acasa la El vara. Imi luam o grebla si ingrijeam mormintele strabunicilor. Soare, miros de pamant si liniste. Doar eu si strabunicii mei. Eram sigura ca asa le aduc o bucurie. Dar si ei mi-aduceau una. Ei chiar ma cunosteau asa cum eram.
Cu bucurie insa nu ma priveau cei vii. Purtam vina de a nu-mi fi gasit drumul. Drumul celor in carne si oase.
Am fost intrebati la cursul de Dogmatica ce este sfintenia. Mai precis, care ar fi o definitie a sfinteniei, in termeni moderni. Am ridicat mana din spatele unei sali pline si am raspuns: Pentru mine, sfintenia reprezinta apogeul carierei mele. Parintele profesor a fost incantat de raspuns. Si era in carne si oase.
Foto: Vilia Lupu
Te iubesc pana la divort
Albastru
