Muntele

El isi dorea sa ajunga pe varful muntelui. Ea isi dorea sa respire aerul muntelui.
Drumul parea ca va fi anevoios. El era nerabdator sa ajunga sus. Ea era deja in culmea fericirii, chiar inainte de a pasi pe poteca ce se zarea serpuind pe munte... "Nu-nteleg de ce te bucuri atat de mult. Nici macar nu am ajuns pe poteca."   "Si ce daca?!", zambi ea, visatoare. "Suntem deja aici. E tot ce mi-am dorit.. "  "Prostii! Asta nu-nseamna nimic. Daca nu ajungem pe varful muntelui, totul e in zadar". Dar ea nu-l lua prea mult in seama. Zari o mica floare galbena si se apleca spre ea, sa-i simta parfumul. "Ah, iar pierzi vremea cu lucruri inutile!, " ii spuse el pe un ton rastit. "Dragule, dar  de ce te superi iar?"  Si fata alerga razand spre el, sa-l prinda din urma. Poteca era din ce in ce mai aproape. Dar noaptea se apropia si ea cu pasi grabiti. Frigul si foamea pandeau ascunse dupa copaci." Ce romantic!",  sopti ea infrigurata, si il lua usor de brat. " Ce vezi tu romantic?", si isi smulse bratul, nemultumit. "Hai mai repede! "  "Iubitule, nu ti-e foame?"  "Nu. Iar te gandesti la mancare?"  "Bine, cum vrei," se irita ea usor... "Eu o sa ciugulesc ceva", si il mai privi o data.  "Iar ai dat banii pe toate prostiile?" Atunci fata baga la loc,  in rucsac, bunatatile-surpriza pregatite cu multa grija inainte de plecare."Totusi, apa trebuie sa bei",  insista ea in mod surprinzator, pe un ton hotarat. "Nu mi-e sete", raspunse el, scarbit,  deja enervat."Nu trebuie sa-ti fie sete", ii spuse ea, convinsa fiind ca asta il va face sa se razgandeasca. "Apa este foarte sanatoasa."  "Bea tu daca esti bolnava."
Fata incepu sa simta frigul. Voiosia ii disparuse. Privea inciudata stelele ce se agatasera de ramurile inalte ale copacilor. Pentru o clipa, vru sa-i arate si lui cheful lor de joaca, dar se razgandi. Il privi cum urca poteca, cu pasi apasati. Ar fi vrut ca el sa se opreasca un pic si sa o ia in brate. Ar fi vrut ... "Sper sa nu-mi pierd timpul aiurea pe aici", mormai el... Se opri, in cele din urma, si adormi, rezemat de un copac. Ea ofta si ramase multa vreme privind intunericul. Dar bucuria incepu din nou sa ii umple inima. Avea o bucurie tare incapatanata.."Ce frumos doarme!", se minuna ea privindu-l... Apoi isi rezema capul de umarul lui si adormi fericita..
A doua zi pornira iar la drum.
El vroia sa ajunga cat mai repede pe varful muntelui. Ea  vroia doar sa o tina de mana. Urcusul era din ce in ce mai anevoios. Pe el incepea sa-l doara picioarele.. Pe ea incepea sa o doara inima..
N-au ajuns niciodata impreuna pe varful muntelui. Intr-o zi, el a renunat."Nu inteleg, ce fel de munte e asta?" , s-a intrebat el intr-o dimineata ploioasa. "Urcam de atata vreme si degeaba... Nici urma de varf. Hai sa ne intoarcem," spuse el obosit. "Nu", se sperie ea. "Mai e putin."  "Nu intelegi ca sunt si alte lucruri importante de facut?," urla el disperat. "Stii ceva?" , striga si ea, ajunsa fiind la capatul puterilor. "M-am saturat sa imi tot repeti asta. N-ai decat sa te intorci tu daca vrei. Sa faci lucruri importante".  Putin surprins, se intoarse spre ea si ii spuse pe un ton amenintator: "Asadar, vrei sa ne despartim? Foarte bine, asa facem. Dar sa fie clar, tu ai vrut asta, nu eu".  Fata se aseza, doborata, langa un copac. Dupa multa vreme isi aminti de aerul de munte pe care il ravnise atat de mult. Era chiar acolo...  Zambi ametita de maretia padurii..
El incepu sa coboare. Ea incepu sa construiasca o casuta. "Mi-am pierdut timpul degeaba", spuse el inciudat. "Ma duc sa caut un alt munte. Unul adevarat". Foto: Benjamin Champney (1817–1907)
Moat Mountain from North Conway