Anca Damian: succes inspirat de dramele penitenciarului

Anca Damian: Exista o fragilitate si o forta in orice artist. Sigur ca filmele de autor (si aici incadrez acele filme care comunica perceptia lumii prin viziunea particulara a artistului) au nevoie de o sustinere a criticii. Si cand spun sustinere nu ma refer la osanale, ci la justetea observatiei si a analizei. Cronica din „Variety”, dupa o vizionare in avanpremiera filmului, considerand notorietatea publicatiei si a criticului, a fost un „cadou” neasteptat si foarte util filmului. Filmul nu avea un destin conturat inca, deobicei aceste cronici vin mai tarziu. In general insa incerc sa privesc cu detasare cronicile care apar - asta nu inseamna ca nu ma bucur cand ma regasesc in ceea ce citesc si ca nu ma intristez atunci cand nu recunosc justete in aprecieri si catalogari facute cu usurinta.

Nu exista PR specializati in industria filmului in Romania. As apela la un profesionist pentru a ma concentra mai bine pe ceea ce fac.

Anca Damian: Eu pot sa spun ca am emotii la intalnirea filmului cu „sala” – fie ca este vorba de profesionisti, fie ca este vorba de public. Un film nu se intregeste decat daca se reflecta in cei care-l primesc. Am emotii uriase care se datoreaza faptului ca astept raspuns la intrebarea: „Am reusit sa spun ceea ce mi-am propus?” Si daca filmul se transmite salii, asta se simte la vizonare. Sigur ca fiecare sala este diferita: am fost cu filmul la Pusan (Coreea) la Chicago (SUA), la Cottbus (Germania) in India. Fiecare vizionare a fost diferita. Eu ma adresez in primul rand inimii, imi propun sa transmit prin emotie mesajul filmului. Si daca reusesc cu siguranta o voi vedea in privirile spectatorilor.

Anca Damian: Finantare este greu de obtinut oriunde. Sunt proiecte care nu le-am facut pentru ca nu am obtinut finantare. La un film - 90% din energie se consuma pentru a-l face – din pacate aceasta energie ar putea fi folosita in procesul creator. Filmul „Intalniri incrucisate” a primit finantare la prima sesiune la care a fost inscris ca lungmetraj, dupa ce nu castigase atunci cand a fost inscris ca scurtmetraj. In general am incredere in alegerile pe care le face viata: cred ca pana la urma, daca ceea ce facem este cu adevarat valoros va deveni realitate. Un colaborator de la noul proiect, la care lucrez acum, m-a intrebat ce se intampla daca nu vom avea finantare. I-am spus ca nu pot sa-mi pun aceasta problema: trebuie sa fiu convinsa ca se va face; „cum” sau „cand” sunt singurele intrebari pe care mi le pot pune.

Anca Damian: Cu totul, doi ani. Cate un an pentru fiecare etapa.

Feminis: Cum s-a nascut ideea filmului?

Anca Damian: Am vrut să spun povestea unor destine care se intersectează. Am citit într-un articolaş din “B-24-FUN” că Mihai Dobrovolschi şi-a descoperit un siamez într-un penitenciar, întrucît un detinut a decis să îi poarte numele pentru că îl apreciază. L-am contactat pe Mihai Dobrovolschi în ideea unui scurtmetraj. Apoi am întîlnit-o pe directoarea penitenciarului, care există în realitate. Aşa mi-a venit şi ideea unui triptic.

Feminis: V-ati inceput activitatea ca regizor de documentare. Acum aveti si experienta regizorului de lung-metraj. Care dintre aceste genuri va este mai aproape de suflet si de ce? Care sunt elementele / calitatile care fac un regizor bun?

Anca Damian: De fapt am inceput activitatea ca operator de film. Sunt pana la ora actuala singura femeie din Romania care a facut imagine de film in lung-metraj de fictiune. Cand am debutat ca regizor in lung-metraj stiam deja ce inseamna sa lucrezi la un astfel de film, dar din spatele aparatului de filmat.

Nu pot spune ca nu iubesc documentarul si nu-i recunosc forta impactului pe care o poate avea. Dar mereu la documentar ma lovesc de jena de-a nu deveni – de dragul unui film bun, un invadator in vietile si – ceea ce e mai rau chiar – in sufletele personajelor mele. De aceea genul fictiune este mai aproape de suflet.

Un regizor bun trebuie sa aibe talent in primul rand. In rest nu exista reteta: celelalte calitati sunt de multe ori atat de diferite intre un regizor si altul.

Anca Damian: Intotdeauna o idee originala: filmul perfect este cel care reuseste sa trezeasca spectatorul la adevaratul sens al existentei pe pamant si oferindui in acelasi timp o poveste si un spectacol atractiv.

Anca Damian: Am doua proiecte de lungmetraj din care unul este de fictiune. Ambele sunt in dezvoltare, dar despre ele voi vorbi la momentul potrivit.

Anca Damian: E un scenariu inspirat din povestirile scurte ale lui Philip O Ceallaigh. Infidelitatea are radacina in prima minciuna: este inceputul sfarsitului, ca in cazul scenariului meu. Nu conteaza daca el sau ea este infidel sau infidela: la mine in scenariu, ea este. Am ales tema infidelitatii pentru a vorbi despre micile minciuni.

Anca Damian: Orice regizor este un spectator: daca el cauta gafele rateaza puritatea receptarii filmului. Eu ma uit cu mare placere la filmele pe care le iubesc, si pot sa va spun ca sunt multe filme bune. Din pacate multe neobservate in marele circuit comercial, cu traseu festivalier si fara maxime de incasari. Asta nu inseamna ca un film bun trebuie sa fie neaparat un film fara public: marea reusita este sa faci un film la care toata lumea care intra in sala sa primeasca pentru nivelul lui ceva.

Feminis: Daca ar fi sa faceti o selectie personala a filmelor ce ar trebui nominalizate la Oscar, care ar fi aceasta si ce argumente aveti pentru fiecare film?

Anca Damian: Am vazut multe filme care ar merita o nominalizare la Oscar: dar toate ar intra la categoria „pentru cel mai bun film strain”. Dar Oscarul este pentru filmul american, ceea ce ma face sa ma abtin de la nominalizari.

Anca Damian: Intotdeauna am scris scenariile filmelor la care am lucrat. Implicarea de la scriitura este fundamentala pentru mine: si in cazul in care voi lucra pe scenariul altcuiva voi colabora din perioada de scriere.

Anca Damian: Nu cred ca noi trebuie sa recuperam distanta din punctul de vedere al industriei cinematografice. Ceea ce trebuie sa recuperam este numarul de sali de cinema si spectatorii.