12 luni. Trag linie si...

Au zburat iarasi aproape toate filele din calendarul de pe perete cu unele dintre cele mai frumoase locuri din lume. A mai ramas din el numai suportul de carton si luna decembrie, cu jumatate dintre zile deja incercuite, taiate, bifate, si cu multe note si porcusori colorati pe margini, de jur imprejur, care amintesc de toate lucrurile care mai trebuie musai facute. Si zilele de pana la Craciun or sa treaca pe nesimtite, ocupate de curatenie, cumparaturi, pregatiri, goana nebuna dupa cadouri... Dupa Craciun, pare ca imediat vine 31 si s-a mai dus un an.

Am senzatia ca filele de calendar din generatia 2008 au fost cam grabite sa plece de pe perete si sa ma lase singura, pentru o discutie intre patru ochi, cu luna in care sunt si momente magice, dar si "bilantul" personal. Cand eram mica ideea de bilant mi se parea bizara, nu intelegeam la ce e bun si credeam ca e un moft din categoria celor pe care le fac oamenii mari ca sa-si complice si mai mult existenta.

Ceva mai tarziu l-am cunoscut pe Cosmin Alexandru si l-am auzit vorbind la Erisma despre cat de important e sa te uiti la tine si sa ai curajul sa-ti spui ce si cum ai vrea sa fii, apoi sa te apuci sa faci ce ai de facut pentru asta. Mi-am dat seama atunci ca daca nu fac asta, e posibil sa ma ia valul urgentelor si obligatiilor si risc ca visele mele, eu si viata mea sa mergem fiecare pe carari separate si poate, nici sa nu ne intalnim vreodata. Cred ca tot in perioada aia am ascultat cu adevarat si versurile lui John Lennon: "He's a real Nowhere Man, / Sitting in his Nowhere Land, / Making all his nowhere plans for nobody. / Doesn't have a point of view, / Knows not where he's going to, / Isn't he a bit like you and me?"

Cert e ca s-au aliniat planetele in momentul acela, si asa mi-am dat seama ca am nevoie sa-mi fac un plan ca sa ajung sa fiu si sa fac ce vreau, si ca e bine ca periodic sa-i iau pulsul si tensiunea, asa, ca sa vad in ce stare mai e si cum o mai duce. Si ce alt moment mai bun pentru controlul periodic al planului decat sfarsitul anului...

Concluziile bilantului meu pentru ultimele 12 luni sunt asa si-asa.

Adica am reusit sa: imi dedic 4-5 ore pe zi mie, placerilor mele si celor dragi, citesc atat cat mi-am propus, dorm, dansez, gandesc si visez mai mult, ma simt mai libera, m-am apucat timid de unul dintre cele doua proiecte pe care mi le-am propus, am ajuns in doua dintre cele mai frumoase locuri din lume, am zburat cu parapanta, am trecut pana la urma peste frica de apa adanca si am facut scufundari.

DAR nu am acordat destul timp si atentie Oamenilor cu O mare din viata mea, n-am vazut toate locurile pe care mi-am propus sa le vad, n-am invatat cat as fi vrut, nu m-am aruncat cu capul inainte cand poate trebuia, in continuare n-am destula rabdare, n-am ascultat destula muzica, n-am ascultat destul, n-am invatat sa inot bine, si inca nu m-am impacat cu mine.

"Nu-urile" s-au intamplat nu din cauza ca sunt prea putine cele 12 luni din an, nici pentru ca viteza de rotatie a Pamantului a crescut si timpul trece mai repede, sau pentru ca ar avea loc vreo conspiratie universala impotriva realizarii planurilor mele.

Motivele sunt mult mai prozaice si se citesc dintre filele agendei si dintre listele cu lucruri urgente de facut, in care, paradoxal, eu sunt destul de scumpa la vedere; sau se-ascund bine prin tot soiul de cotloane si poarta numele de comoditate sau teama. In 2009, pe astea doua va trebui sa le scot de pe unde s-au ascuns, iar pe mine sa ma asez pe fiecare dintre 365 de pagini ale agendei, cat mai sus. Astea sunt doua dintre gandurile mele. Voi ce planuri aveti?