Informatii pe care nu vrei sa le ratezi: colectii de articole despre copii, calatorii si o intreaga carte de bucate online. Toate la un singur click distanta.
Afectiunile oftalmologice: Cand este momentul potrivit pentru operatie?

Afectiunile oftalmologice: Cand este momentul potrivit pentru operatie? PAGINA 1 DIN 1

Publicat la 26 ianuarie 2012
AUTOR: Oftalmolog Ozana Moraru
Frica de "cutit" este unul dintre principalii inamici ai sanatatii ochilor. De cate ori nu ne intalnim noi, medicii, in practica de zi cu zi, cu pacienti care vin prea tarziu la doctor, dar, mai ales, prea tarziu la operatie! Si afectiunile oftalmologice au timing-ul lor, momentul cel mai potrivit pentru a fi operate.
Unele boli oculare sunt urgente maxime de tratament, altele pot fi amanate, dupa stabilizarea situatiei locale sau dupa ce tratamentul medicamentos nu mai este eficient.

Astfel, dezlipirea de retina este o urgenta maxima de tratament chirurgical, fiecare zi de intarziere fiind esentiala in evolutia postoperatorie. Daca este operata la timp, recuperarea vizuala poate fi maxima. Operata la cateva luni sau chiar saptamani, retina este realipita, insa acuitatea vizuala poate ramane scazuta.

Traumatismele perforante oculare sunt, de asemenea, urgente maxime, operatia in urgenta avand rolul macar de a curata si de a “inchide” plaga oculara, urmand ca ulterior, dupa caz, sa se completeze printr-o noua operatie alte eventuale leziuni asociate, daca acestea nu au putut fi tratate in primul timp operator recomandat. Prognosticul de recuperare postoperatorie depinde de gravitatea leziunilor asociate.

Tot o urgenta este si atacul de glaucom, dar numai dupa ce se incearca timp de 1-2 zile stabilizarea situatiei locale si scaderea tensiunii oculare; daca acest lucru nu s-a realizat, interventia chirurgicala se impune rapid. Dupa operatie, tensiunea oculara poate reveni la valori normale, dar acuitatea vizuala poate ramane scazuta in diverse grade.

Spre deosebire de cazul in care o cataracta hipermatura ar putea deveni o urgenta de tratament chirurgical, celalalte forme de cataracta pot fi operate in orice moment al evolutiei lor. In epoca moderne, se recomanda operarea cataractei atunci cand afecteaza viata cotidiana a pacientului. Operatia de cataracta are un prognostic excelent - este, de altfel, operatia cu cele mai mari reusite de recuperare a acuitatii vizuale, chiar de 100%, daca nu sunt asociate si alte leziuni oculare.

De asemenea, cataracta congenitala trebuie operata rapid dupa ce a fost diagnosticata, uneori chiar de la varsta de cateva saptamani sau luni. Operatia poate avea limite functionale, chiar daca este efectuata foarte devreme, fiind implicati si alti factori care tin de ambliopizarea (lenevirea) ochiului copilului.

Glaucomul cronic este o alta afectiune oculara ce poate necesita operatie, dar numai daca tratamentul cu picaturi este ineficient sau depasit. In acest caz, momentul operator trebuie foarte bine judecat si hotarat de catre medicul curant si de chirurg. Operatia de glaucom poate fi eficienta pe termen lung, dar, in functie de o multitudine de factori, tensiunea oculara poate creste din nou, la un moment dat – moment in care trebuie ajustat tratamentul sau chiar realizata o noua interventie chirurgicala.

Afectiunile pleoapelor sau conjunctivei se pot opera in diverse faze ale evolutiei lor, dar, in general, se recomanda operatia atunci cand apar simptome ce il deranjeaza pe pacient. Exceptie fac tumorile pleoapelor sau conjunctivei, care trebuie excizate de indata ce au fost diagnosticate. Prognosticul operator este bun, in general, recuperarea fiind totala.

Strabismul este o afectiune cu un tratament extrem de nuantat, acesta constand in prescriptie de ochelari, ocluzie (acoperirea) unui ochi, exercitii ortoptice si operatie, realizate inainte de varsta de 6 ani, pentru a avea si rezultate functionale (acuitate vizuala buna). Momentul optim pentru operarea strabismului la copil se decide de catre specialistul in strabologie, care va lua in calcul toate aceste optiuni, in functie de gradul strabismului, varsta copilului, si rezultatele tratamentelor conservatoare enumerate mai sus. La adulti, strabismul se poate opera in orice etapa, dar in acest caz rezultatele sunt destul de limitate ca eficienta si cu posibilitatea recidivei.

In ce priveste transplantul de cornee, in general, e bine de stiut ca, fiind un tesut organic, nu artificial, acesta poate fi respins in orice perioada a vietii pacientului, transplantul putand fiind limitat ca rezultat functional si necesitand, uneori, un re-transplant.

Miopia si ochelarii, combatute prin tehnicile avansate de chirurgie oftalmologica

Ochelariste chic

Noua moda in oftalmologie: Lentile de contact din aur si diamante

Hairstyle chic pentru "ochelariste"

Sindromul vederii la calculator


Ti-a placut articolul? Aboneaza-te la newsletter pentru a primi zi de zi prin email doze de inspiratie!

Feminis TV: Ce, cat si cand mancam inainte de a merge la sala

sfatului specialistului feminis.ro
Povesti de adormit copii si de trezit oameni mari:
Vilia Lupu
Terapie de cuplu:
Claudiu Ganciu
Viata si moartea se iubesc pe Golgota:
Ramona Carcota
OMUL NUMIT FEMEIE !:
Mihaela Neacsu
Bloguri exclusiv Feminis:
Bloguri Feminis.ro
top articole feminis.ro
CELE MAI CITITE
CELE MAI COMENTATE
Dosare Feminis.ro - Inspiratie zi de zi
Retete Culinare
Feminis iti dezvaluie peste 1000 de retete care te teleporteaza in cele mai...
Afla tot despre urmatoarele subiecte:
Diete de la A la Z
Peste 900 de diete pentru a va mentine sanatoase. Obezitatea, anorexia, alimentatia incarcata de...
Calatorii
Peste 300 de articole, sfaturi si recomandari le gasesti acum pe Feminis.ro! Inainte sa...
consultanta online de la astrocafe
prognoza meteo
Alege orasul:
Bucuresti, Romania
cer variabil
Acum: 24 °C, Minima: 14 °C, Maxima: 26 °C
site gazduit de distinct
Intra in contul tau Feminis.ro
Nume utilizator:
Parola de acces: