Raspandirea astrologiei in Europa

Pe de alta parte depinde despre ce fel de astrologie se vorbeste. Se pare ca astrologia natala, ridicarea unei harti a cerului pentru momentul nasterii, construirea si interpretarea unui horoscop, nu au fost posibile in, sa zicem, in tinuturile saxone, celtice sau germanice, pana in momentul in care a adus-o Roma imperiala, si daca este asa, atunci, tehnica a fost cunoscuta doar de cativa oameni apartinand elitei mai mult ca sigur.

Pentru a urmari diferitele contributii la ceea ce ar putea fi numit astrologie, cred ca un loc aparte il ocupa filiera maura sau araba, cum i se mai spune... acestia si-au asumat o sarcina aproape imposibila, extrem de complexa, aceea de a aduna fragmentele de texte teoretice sau de manuscris care au ajuns in posesia lor din cele mai departate colturi ale Chinei si Indiei, dar si de la Roma, din Grecia, Egipt si Persia. Ele au fost aduate in marea biblioteca infiintata la Bagdad de Harun al-Rashid si Al-Mamun, califi din dinastia Abbassida, colectie completata permanent pana spre anul 850 d.Hr., printre care se numarau capitole sau copiile grecesti ale Tetrabiblos-ului, traduse pentru uz general .

Exista indicii sigure despre copiile realizate dupa unele manuscrise aflate in colectia de la Bagdad, de catre englezi, 6 – 7 secole mai tarziu. Chaucer, de exemplu, a scris un tratat despre Astrolab in secolul al 14-lea in care a folosit Comentariile lui Messahala pe marginea textelor lui Ptolemeu, scris in anul 800 d.Hr.; William Lilly citeaza aceeasi sursa, in 1640, John Dee, astrolog la curtea lui Elisabeta I, detinea mai multe copii manuscris dupa lucrarile lui Isaac Judeul.

In Spania, teritoriu aflat aproape patru veacuri sub dominatie maura, interesul pentru astrologie avea sa infloreasca in Califatul Cordoba, unde maurii si evreii, deopotriva, au constituit un adevarat corp stiintific, de la care studiul astrologiei avea sa fie preluat de scolile din Toledo si din Granada. Este amintit, la sfarsitul secolului al 10-lea, numele evreului Hasdai ibn-Shaprut, evreu, care a predat printre altele, intr-un cadru sistematizat, un curs de naturopatie care viza cresterea si virtutile tuturor plantelor tamaduitoare sub obladuirea celor 7 planete cunoscute. Este un curs care se pare ca l-a influentat si pe Gerbert de Auvergne, in studiile pe care le-a intreprins inainte de a fi facut arhiepiscop de Ravenna, in 998, si mai tarziu papa sub numele de Silvestru al II-lea. Totusi dovezi clare ca crestinii, precum si maurii si evreii ar fi studiat astrologia din surse arabe, nu exista. Sylvester al II-lea a fost acuzat, mai tarziu, ca ar fi avut relatii cu Diavolul din cauza studiilor sale la Cordoba iar unii teologi crestini din evul mediu au avut grija sa eticheteze drept satanici pe oricine care avea, intr-un fel sau altul tangenta cu astrologia.

In ciuda vicisitudinilor istoriei – recucerirea marilor orase din Spania de la mauri, la inceputul secolului al 12-lea, de exemplu, sau faptul ca invatatii evrei au ramas in fruntea marilor  Universitatilor din Cordoba si Toledo a permis sa se continue studiul stiintelor, printre care si astrologia, inca cateva secole. De pe urma bibiliotecilor acestor institutii au beneficiat multi doritori de cunoastere iar traditia burselor au sprijinit fara ezitare astrologia. Din secolele 9 si 10, au ajuns pana la noi memento-uri vizuale care au supravietuit si care demonstreaza fascinatia subiectului - ilustrand uneori mici diferente intre est si vest in astrologie. In arta islamica, fiintele umane nu puteau fi reprezentate astfel ca semnele umane ale zodiacului au fost modificate: in locul gemenilor au aparut doi pauni, in locul Fecioarei un snop de grau iar Varsatorul a devenit un catar care transporta doua cosuri.

La Florenta de exemplu, exista o splendida lucrare de arta, de aceasta data cu un scop practic: un astrolab pentru studiul latitudinilor care se spune ca ar fi apartinut lui Sylvester al II-lea. Unul, la fel, este la Oxford si a fost realizat in 984 de Ahmad si Malmud, fiii lui Ibrahim din Ispahan. Dezvoltarea astrolabului ca instrument de studiu, mai apoi utilitar, a inceput, se pare undeva in primul secol i.Hr. Exista teorii care sustin ca astrolabul ar fi cel mai vechi instrument stiintific. Folosit pentru masurarea altitudinii stelelor, a fost unealta esentiala a astronomului-astrolog.