Tezele unice - factor de presiune pentru copii si parinti

In contextul actual al schimbarilor si transformarilor din sistemul educational psihologul Anca Munteanu si psihologul Cristina Calarasanu isi pun intrebarea cum se transforma un fenomen scolar care se constituie ca parte integranta a sistemului de evaluare intr-un fenomen cu impact psihologic care are consecinte atat asupra copiilor cat si asupra climatului familial.

“Tezele” devenite ulterior “unice” au capatat aspectul unui simptom, trecand de la sarcina scolara la un factor de presiune, episoade cu caracter decisiv pentru viitorul copilului. Psihologii CPAP incearca in randurile de mai jos sa raspunda la cateva intrebari pentru a intelege mai bine ce intampla din punct de vedere psihologic si cum a luat nastere acest fenomen.

Fenomenul in ansamblu reprezinta confruntarea intregului ansamblu familial cu o situatie de risc, cu o situatie potential dificila sau periculoasa. “Tezele unice” sunt intruchiparea acestui risc si traversarea acestei situatii ne arata cum se comporta familia, cum sprijina, cum ajuta copilul cand are de-a face cu un obstacol. Incearca sa-l supramotiveze? Incearca sa-l incurajeze? Incearca sa-l devalorizeze? Se pozitioneaza de aceeasi parte cu el sau de partea opusa? Toate acestea sunt moduri de a reactiona in familie care pot avea legatura cu alte situatii de tipul "cum reactioneaza membrii familiei cand unul din ei are de trecut ceva greu?"

Atmosfera tensionata si pentru parinti si pentru copii

Parintii percep tezele unice ca pe un obstacol, ca pe o proba care le va pune copiii la incercare si de rezultatul careia va depinde intrarea la liceu si prima decizie importanta pe care o are de luat copilul. Fiecare parinte percepe intr-un anumit mod capacitatile intelectuale ale copilului si evalueaza “sansele” lui in functie de rezultatele din anii anteriori, de evolutia lui scolara da si de cat de capabil il vede pentru a face fata unei probe, unui examen, ceea ce se refera la atentie, concentrare, incadrare in timp, motivatie etc.

In cazul copiiilor intervine capacitatea de a putea evalua cat mai bine ceea ce stiu, ceea ce nu stiu, cat mai au de invatat, de lucrat, la ce sunt mai buni, la ce nu se descurca etc. Aceasta capacitate de auto-evaluare se dezvolta si se invata de-a lungul timpului din evaluarile facute de profesori si de parinti. Orice competitie, examen, proba, evaluare produce o stare de tensiune necesara pentru pregatire dar daunatoare, blocanta in cazul in care este prea mare. Fara o stare de pregatire, de emotie, de incarcatura afectiva, nu poate fi investita nici o activitate si nu poate exista o mobilizare pentru a o desfasura.

Pe Anca Munteanu si Cristina Calarasanu, psihologi CPAP, le preocupa, de fapt, ce se intampla cu copilul atunci cand tensiunea creste foarte mult. Care sunt efectele ei? Ce anume o produce si ce putem face pentru a restabili echilibrul emotional al copilului?

O parte din aceasta tensiune resimtita de copil este produsa, intretinuta sau alimentata de adultii din jurul lui. Unii dintre ei cred ca aducand in centrul tuturor preocuparilor tezele unice, exagerandu-le importanta, vor determina copilul sa invete mai mult si sa obtina rezultate mai bune, sa-l mobilizeze, sa-l motiveze sa vrea sa obtina note mari, sa satisfaca exigentele parintilor, sa ajunga intr-un liceu bun.

Alte dati, copilul este cel care pare prea tensionat, stresat, speriat, blocat de aceste teze in timp ce parintii se straduie sa-l linisteasca si sa-i creasca increderea in el insusi.

Cele mai frecvente manifestari ale tensiunii sunt: boli de diferite feluri aparute din cauze psihologice, refuzul sau incapacitatea de a invata, memora, acumula, cresterea agresivitatii verbale sau fizice, depresie, izolare, irascibilitate, certuri frevente cu parintii, instabilitate emotionala. Fiecare dintre ele are un anume specific in functie personalitatea si istoria copilului la care se manifesta, precum si de contextual familial.

Cum pot fi ajutati copiii?

Intodeauna cand vorbim despre un copil, vorbim implicit si despre parintii si fratii sai, despre climatul din familie, despre antecedentele sale scolare, emotionale, despre relatiile pe care le are cu ceilalti. A vorbi doar despre manifestarile copilului inseamna a nu tine seama de ceea ce s-a intamplat si se intampla in interiorul familiei in care traieste. Tensiunea se poate transmite prin actiunile care insotesc aceasta perioada: pregatire suplimentara, meditatii, cresterea numarului de ore alocate invatarii, preocupare continua, lipsa limitelor intre timpul de scoala si timpul liber. In acelasi timp, modul in care comunica copilul si i se comunica ceea ce are de facut poate fi o sursa de tensiune. Reprosurile (“ti-am asigurat toate conditiile si nu esti in stare nici macar sa inveti”), amenintarile (“daca nu pui mana sa inveti s-a terminat cu iesitul in oras, nu mai vezi nimic de la noi”), santajele (“nu iei o nota buna, nu mergi nicaieri in vacanta”), comparatii (“fratele tau cum a putut sa invete si sa ia o nota asa mare, tu de ce nu semeni cu el”), violenta verbala (injurii, jigniri).

Climatul familial joaca un rol esential in modul in care copilul isi dezvoltata increderea in sine, capacitatea de a fi responsabil, autonom, de a-si evalua si aprecia rezultatele, de a-si exprima optiunile si preferintele.

Modul in care familia se implica, sustine si incurajeaza copilul, investindu-l cu incredere poate ajuta la obtinerea unui succes. In acelasi timp, climatul familial incarcat de certuri frecvente, autoritate excesiva, duritate, tacere poate de asemenea amplifica starea de tensiune si chiar creea blocaje ale copilului.

Situatia tensionata din preajma unui examen poate deveni un context de actulizare a unei probleme mai vechi sau nemanifestate din familie, care ar putea fi adusa in discutie sub pretextul succesului sau esecului copilului: esecuri anterioare retraite acum, evitarea rusinii provocata cu alte ocazii, spalarea rusinii unui trecut incarcat de esecuri, pericolul neonorarii istoriei familiei, povara mostenirii de a duce mai departe traditia si succesul, menirea de a schimba istoricul.

Privind aceasta situatie in ansamblul ei, asa cum se desfasoara si functioneaza ea, ca un fenomen complex, putem ajunge sa intelegem ca “tezele unice” nu se rezuma doar la gradul de dificultate al subiectelor si nota obtinuta, ci este un proces de durata ce consta intr-o pregatire a copilului pentru succes sau esec ce incepe de foarte mic si care isi are originile inaintea nasterii sale, in istoria familiei.