Submissive woman

Adica femeia supusa, docila, cuminte, care accepta orice vine din partea oricui si, mai ales, a barbatului. Asta era modelul de femeie dinainte. Inainte de miscarea feminista, inainte ca femeia sa vrea sa fie egala in drepturi cu barbatul. Din nefericire, modelul respectiv s-a transmis, chiar daca in diferite forme, cu mici variatiuni.

Si de cate ori femeia nu lasa de la ea, doar pentru a avea liniste in casa! Daca are “tupeul” sa ceara ajutor la treburile casnice, el le face de mantuiala, doar doar sa o enerveze si sa fie dat la o parte si sa se scuze cu: “Daca tot le faci tu mai bine, de ce ma pui pe mine?” Oricat ai incerca sa insisti, sa ii spui ca ce poti face tu (fiind doar o femeie!), poate face si el, un barbat care e puternic si le stie pe toate. Poti sa continui, aratandu-i cum se face, iar si iar, si asteptand de la el un mic efort. N-ai sa vezi rezultatul mult dorit. Atitudinea lui nu iti spune decat ca nu are chef, nu e de acord si nu vrea sa faca ce il pui tu sa faca. Si atunci nu iti ramane decat sa accepti lucrurile facute de mantuiala ori sa te resemnezi si sa le faci tu. Trist, nu-i asa?!?

Mi s-a intamplat o data sa fiu in preajma unui cuplu. Nu mai stiu care era problema lor, cert e ca el a jignit-o pe ea de fata cu mine si ceilalti, fara sa se gandeasca o clipa la situatia in care o pune pe sotia lui. Nu stiu nici cum s-au desfasurat lucrurile intre ei dupa incident, cum si-au rezolvat ei acea problema, cert e ca ea a pus capul in jos, a inghitit ce voia sa spuna si si-a inghitit si lacrimile.

In general, ne gandim ca forta e apanajul barbatului si, pentru ca femeia e mai slaba, arma ei e cuvantul. Si tinzi sa crezi ca ea e cea care se va folosi de cuvant cu mai multa usurinta, chiar daca intr-o maniera neplacuta. Dar barbatilor se pare ca le vine mai usor sa jigneasca, sa loveasca, chiar si in public. Faptul ca ea a accepta situatia ne-ar duce cu gandul la ideea ca se simte inferioara lui, supusa si poate chiar ii e frica de el. Si e foarte posibil ca asa sa stea lucrurile.

Atitudinea aceasta, supusa, o observam si in micile detalii ale zilei. Cum vrea el ceva sau are nevoie de ceva, femeia sare imediat sa ii aduca la indemana, sa il asiste sau chiar sa il ajute; eventual sa faca in locul lui ce voia el. De ce se poarta astfel? Pentru ca asa a preluat din familie, asa a fost invatata si obisnuita. Astea sunt modelele pe care le-a vazut si in jur, cu care a crescut si pe care si le-a insusit.

Oare el nu e capabil si singur sa isi ia desuurile si hainele din dulap? Sa isi puna mancarea in farfurie si macar farfuria in chiuveta sau in masina de spalat vase? Nu e suficient ca tu sortezi rufele, le speli, le intinzi, le calci, le impachetezi si le pui in dulap? Ca te duci la cumparaturi si pregatesti mancarea? Scuza aceea ca face dezordine in dulap si de-aia ii pui tu hainele la indemana, pe pat si mancarea in farfurie, strangand apoi masa dupa el, pentru ca el nu se descurca sau nu se ocupa, nu te avantajeaza prea mult pe tine.

 El poate sa aiba un hobby care ii consuma o zi din week-end, perioada din saptamana in care speri ca ii poti preda putin stafeta, gandind ca se va ocupa macar de copii si cumparaturi. Tu, in cele 5 zile nu ai timp nici sa iti aduci aminte cum te cheama, iar asta a inceput sa ti se para ok, pentru ca te-ai obisnuit asa.

Tu cand ai dreptul sa fii tu? Tie cand iti vine randul sa spui ce gandesti fara sa te temi, sa faci ce ai tot amanat, fara sa ai constiinta incarcata, sa ai curaj sa iesi, sa te bucuri de viata, sa nu mai faci nici pe dadaca, nici pe mamica…lui?