Sotii de ambasador: Luminita Fatu, despre eticheta inaltei societati si intunericul care dureaza 6 luni

Povesteati intr-un interviu ca intalnirea cu sotul dumneavoastra s-a produs intr-un autobuz. Cum a reusit sa va cucereasca?

Cu un zambet cald, o mana intinsa pentru a ma ajuta sa cobor din autobuz si cu libertatea de a alege.

Care a fost primul impact cu viata diplomatica din SUA, atunci cand sotul dumneavoastra a fost insarcinat cu afaceri politice la Washington? S-a produs cu emotii?

O receptie la care am participat cu sotul meu, la doua saptamani de la instalarea la postul din Washington, unde nu stiam sa "citesc" codul vestimentar din invitatie. Am fost ajutata discret de sotia unui coleg al sotului meu, cu mai multa experienta si asa am inceput sa invat ca viata diplomatica se bazeaza pe rigori, protocol si disciplina.

Exista reguli nescrise ale codului vestimentar si de bune maniere pe care sotia unui ambasador trebuie sa le cunoasca?

Asa cum spuneam mai sus, ne desfasuram cea mai mare parte a vietii, mai ales cand suntem la post in strainatate, urmand principii protocolare stricte din multe puncte de vedere. Codul vestimentar exista si trebuie cunoscut si respectat.

El este specificat (de cele mai multe ori si in functie de nivelul protocolar al evenimentului) de gazde in invitatia scrisa si se refera la: „white tie" care e cea mai sofisticata tinuta, ceruta mai ales la ceremoniile de la casele regale sau chiar la palate prezidentiale, daca republica respectiva respecta astfel de protocoale inalte, in care domnul trebuie sa aiba frac, iar doamna obligatoriu rochie lunga ampla. „Black tie", cu tuxedo pentru domni si rochie lunga sau trei sferturi, dar foarte eleganta pentru doamne, „tinuta de seara" cu vestimentatie de culoare inchisa, neagra de fapt pentru ca aceasta specificatie se face mai ales in cazul dineurilor oficiale care au loc dupa ora 20, cand oricum se foloseste aceasta culoare. Apoi sunt tinutele pentru receptii, numite tinute „cocktail" in culori inchise, dar nu neaparat negre si tinutele „casual" sau „smart casual" pentru intalniri diplomatice neformale.

Toate acestea le-am invatat la „locul de munca", desi ar fi necesara o pregatire in acest sens inainte de plecarea la post, iar acum incercam ca asociatia sa poata desemna una-doua persoane care sa poata sustine astfel de prezentari pentru familiarizarea cu protocolul diplomatic.

Care este munca pe care sotia unui diplomat o face, in timp ce acesta se afla la post?

Cea de sotie de diplomat, adica de reprezentare. Ma refer in mod special la participarea si organizarea unor actiuni de promovare ale valorilor social-culturale romanesti.

Cum arata programul dumneavoastra saptamanal?

Este destul de incarcat cu actiunile asociatiei si comunicarea (in cea mai mare parte prin internet) cu membrii acesteia. Cum suntem o organizatie non profit, organizarea unui eveniment necesita munca suplimentara bazata pe energie, talent persuasiv si tenacitate pentru obtinere de fonduri in mod special.

Un proiect la care muncesc foarte mult si care imi „fura" din timpul de care ma intrebati, este finalizarea unui proiect la care tin in mod special, deschiderea unei scoli on line pentru copiii diplomatilor romani aflati la post in strainatate si care trebuie sa sustina examene de diferenta la intoarcerea in Romania, la limba romana, geografie si istoria patriei. Scoala pe care APDR doreste sa o creeze va veni in sprijinul copiilor pentru pregatirea acestor examene. Nu in ultimul rand, restul timpului meu este dedicat celor doi copii, Ioana (18 ani) si Andrei (11 ani).

Cum v-ati adaptat la Finlanda dupa SUA? E viata altfel in Europa?

Diferente sociale, culturale, climatice, scolare sunt nu numai intre Europa si America, ci de la tara la tara, indiferent de continent, de aceea diplomatii si familiile lor trebuie sa se adapteze acestor permanente schimbari.

In Finlanda elementele de mai mare dificultate sunt cele legate de clima si cultura. Nu frigul e cel mai mare inamic pentru straini, ci intunericul celor aproximativ 6 luni si stilul extrem de calm si introvertit al finlandezilor. Ce ne ajuta pentru depasirea acestor incoveniente sunt comunicarea intre membrii corpului diplomatic acreditat aici si mai ales cu cei din tara. Copiii s-au adaptat mai usor pentru ca au urmat cursurile unor scoli finlandeze cu predare in limba engleza si au fost mai aproape de mentalitatea si cultura finlandeza.

Care au fost obiceiurile sau traditiile care v-au parut ciudate la prima vedere in Finlnda? Ne puteti povesti o intamplare amuzanta?

Am participat la un concert de gala, cu cantareti de la Scala din Milano, oferit de ambasada italiana, un concert intr-adevar de inalta tinuta, extrem de apreciat de publicul finlandez, mare consumator de arta lirica, de altfel.

Corpul diplomatic, deci si eu si sotul meu, se afla la un balcon rezervat, spun asta ca sa va imaginati si mai bine privirile nedumerite si usor speriate ale tuturor strainilor, atunci cand la sfarsitul spectacolului dupa aplauzele furtunoase s-a auzit dintr-o data un zgomot puternic si s-a simtit sala ca vibreaza. Ne-am lamurit repede despre ce era vorba: in Finlanda nu se cere bis la spectacole de opera, in schimb atunci cand se doreste evidentierea succesului, in acelasi timp cu aplauzele se... tropaie din picioare foarte puternic. De aici veneau zgomotul si vibratia salii, de la ovatiile finlandeze pentru artistii italieni.

Descrieti in cateva cuvinte lumea diplomatica, va rog.

Am spus si mai devreme, rigoare, disciplina, protocol, comportament elegant, gandire cu orizont larg si fara patetism, patriotism.

V-ati gandit sa ramaneti, alaturi de familie, intr-o alta tara?

Niciodata.

Atat dumneavoastra, cat si sotul dumneavoastra sunteti oameni extrem de ocupati. Cum arata momentele petrecute in familie?

Concentrate, cu activitati comune variate si placute de toti patru.

Cum reusiti sa petreceti timp cu Ioana si Andrei, copiii dumneavoastra? Ce va place sa faceti impreuna?

Cu Ioana, care e deja domnisoara cu toate problemele acestei varste, stau foarte mult de vorba si incerc sa ii impartasesc din experienta mea de viata, nu sa-i dau sfaturi pentru ca e o utopie sa cred ca sfaturile sunt „inghitite", dar exemplele pot deveni la un moment „sfat". Cu Andrei fac lectii si il duc cu masina unde are diferite activitati cu prietenii lui.

Exista un model pentru Luminita Fatu? O persoana pe care o admira?

Desi am o fire si gandire independente, care m-au tinut departe de idoli, as putea spune ca o admir pe Hillary Clinton.

Spuneati intr-un interviu ca va relaxati ascultand muzica clasica. Ce va place sa faceti, in afara de a asculta muzica, atunci cand sunteti singura?

Sa citesc si sa vad filme biografice in mod special.

Care este realizarea cu care va mandriti cel mai mult pe plan profesional?

Pentru o sotie de diplomat, cu viata „nomada" in detrimentul carierei proprii, mandria mea profesionala este asociatia pe care am infiintat-o si o conduc din si cu tot sufletul, Asociatia Partenerilor Diplomatilor Romani.

Spuneti-ne cu ce ganduri ati infiintat Asociatia Partenerilor Diplomatilor Romani?

Cu gandul de a sprijini familiile diplomatilor romani, mai ales cand acestia pleaca sau se reintorc din misiunea diplomatica. Exista multe obstacole de trecut atunci cand familia urmeaza un diplomat in strainatate, de ordin social, profesional, cultural si chiar de adaptare la noul climat geografic. Concret, ma refer la informatii pe care membrii asociatiei, persoane cu experienta vasta in acest sens, le pot oferi tinerilor care pleaca la post poate prima oara. Intoarcerea din misiune implica o noua adaptare la care aceste familii trebuie sa faca fata si aici ma refer in mod special la readaptarea profesionala pentru sotii si scolara pentru copii. Acestea, cu toate detaliile incluse, precum si incercarea de a promova copii romani supradotati in strainatate, sunt obiectivele Asociatiei Partenerilor Diplomatilor Romani.

Foto:  Riikka Kantinkoski