Imi aduc aminte zicala "Tot raul e spre bine" pe care nu de putine ori mi-am auto-impus-o sau am forwardat-o ca fiind cel mai bun sfat pentru o prietena sau un apropiat. Pentru ca trebuie sa fie asa, ma gandesc, dar recunosc ca nu cred in totalitate in ea! A fost de multe ori un suport psihologic de mare ajutor si vorbesc din propria-mi experienta.
De cate ori am avut o dezamagire, o problema, o dilema care mi-a marcat existenta, daca nu mi-am adus-o aminte, a avut cineva grija sa mi-o reaminteasca mereu, reflectand puternic asupra ei si desprinzand de acolo un adevarat sprijin. Nimic nu este intamplator si daca totul are un scop, trebuie sa il descoperim. Cand ne este bine, nu prea ne gandim la scopul existentei noastre pe aceasta planeta si nici nu facem reprize de meditatie indelunga pentru ca hedonismul aparent nu ne lasa sa scoatem la lumina astfel de valori.
Cand ne este rau insa, am observat ca ne umanizam foarte mult, coboram de pe piedestalul pe care am urcat fara voie si in care ne-am asumat o conditie care nu ne apartine si descoperim ce inseamna cu adevarat "sa fii om", trecand cu privirea peste invelisul exterior de cuvinte, imagine, haine, si comportament. E undeva in interiorul nostru si trebuie sa trecem de cele mai multe ori prin rau pentru a-l scoate la iveala.
Cum sa scoatem binele din rau?
Iata cea mai grea intrebare si o dilema pentru multi, exemplificata perfect zic eu de un barbat (bolnav de Hepatita B) care se autointituleaza un "om bolnav si trist" si se ascunde sub pseudonimul Catalin56 pe un forum romanesc. Tot el spune ca "la inceput am fost tare speriat, apoi incet-incet am invatat sa convietuiesc cu boala ca si cu un prieten".
Cum? Ne spune chiar el, si este cu mult mai interesant cu cat vine de la un barbat. Cum l-a schimbat boala sau daca l-a transformat in vreun fel, intr-un testimonial sensibil: "Ce sa iti spun? La inceput am fost tare speriat, apoi incet incet am invatat sa convietuiesc cu boala ca si cu un prieten. Am invatat sa pretuiesc fiecare dimineata cand inca ma mai trezeam, am invatat sa ma bucur de fiecare clipa petrecuta alaturi de familia mea. Am invatat ca nu mai am timp sa ma supar pe oameni pentru ca nu voi mai avea suficient timp sa ma impac... Am invatat sa zambesc desi tot trupul ma doare, pentru ca zambetul meu lumineaza inima sotiei mele... Am invatat ca sunt oamenii cu suferinte mai grele decat a mea si care totusi nu se plang niciodata. Am invatat sa privesc mai des in urma...si sa spun iarta celor pe care i-am suparat. Am invatat ca azi sunt, dar maine... nu e asigurat nimanui. Am invatat sa ma gandesc in fiecare noapte cand pun capul pe perna la cum va fi judecata de apoi, daca maine voi fi dincolo. Toate astea par lucruri inutile pentru un om sanatos...dar pentru un om bolnav devin mod de viata! Dar daca nu as fi avut boala aceasta si as fi murit intr-un stupid accident de masina si nici macar nu m-as fi gandit la tot ce am invatat acum... putin din toate astea sunt eu...un clovn trist... trist pentru ca a trebuit o nenorocita de boala sa ma invete cat de importanta si scurta este viata... dar ramane totusi VIATA MEA."
Si-a gasit resursele pentru a accepta in viata lui aceasta boala, a descoperit de asemenea unde se pozitioneaza el ca om bolnav in raport cu ceilalti. Atentia la mici detalii, aspectele marunte ale vietii si alte astfel de emotii sensibile nu ne acapareaza nicidecum atentia de zi cu zi intr-o viata obisnuita neatinsa de niciun fel de boala; le scoatem la iveala cand "dam de greu" sau cand "avem cutitul la os", cum spune romanul. E timpul sa ne hranim cu valori reale de viata si la bine si la rau!
Nu sunt vorbe in vant si nici idei absurde: sunt lectii de viata de la oameni care cunosc "simptomele" unor astfel de stari, care au trecut prin boli necrutatoare, care inca mai trec si care traiesc, dar traiesc autentic, descoperind valori esentiale ale vietii, fara a se resemna si decadea intr-o stare de depresie. Sunt oameni care nu au renuntat la ideea de a trai, desi viata parea sa le spuna "adio" mult prea curand. Sunt valori pe care le-au invatat dintr-un cosmar... al vietii lor si oameni de apreciat care mai au puterea sa zambeasca, desi unora trupul le este sfaramat in mii si mii de bucati dureroase si afectate de chinuri.
Am desprins din povesti de viata, carora le-am rasfoit "dosarul" vietii, valori inestimabile, impartasite din nevoia lor de a-si povesti pe forumuri, in ziare si pe site-uri de specialitate experienta, in speranta ca vor reusi sa "contamineze" si alte persoane de incredere, vointa, putere si acceptare:
1. Descoperi cu adevarat viata, dincolo de boala!
Majoritatea femeilor care au trecut prin boli cumplite care nu merita mentionate, caci nu au nicio relevanta si nu vrem sa ni se perinde prin ochi asemenea termeni, au spus ca au descoperit cu adevarat viata dupa ce au fost diagnosticate: au descoperit astfel puterea de a alege, independenta; s-au cunoscut mai bine si si-au descoperit "puteri interioare" de a vedea lumea de langa ele si inclusiv pe ele, asa cum nu o mai facusera niciodata.
Stau si ma gandesc ca pentru unele dintre noi este greu si fara boala sa descoperim ce este viata sau sa-i dezlegam misterele, scopurile pentru care suntem aici, si este de admirat sa constati ca exista viata si dupa boala.
Totusi, ar fi bine sa ne gasim aceste resurse in orice situatie, nu numai daca ne confruntam cu o afectiune. Poate asa ne-am transforma intr-o lume mai buna.
2. Carpe Diem
"Stiti vorba aceea: Carpe Diem? Nu este o extrema, este o traire esentiala in viata umana de care trebuie sa te agati cu dintii, deoarece clipa asta o ai, pe cea de mai incolo nu stii daca ti-o mai permiti", spunea o forumita sub pseudonimul "Tristessa". Seamana cu ceva de genul "nu lasa pe maine ce poti face azi", dicton pe care il sustin: fiecare clipa este esentiala si merita sa ai un motiv sa iti amintesti mereu de ea, facand lucruri esentiale si valoroase.
3. Persoana mea este pe primul loc!
Multe persoane bolnave invata in 12-lea ceas ca trebuie intotdeauna ca propria persoana sa primeze in orice moment si abia apoi ceilalti. Nu mai sunt vremuri in care sa il punem pe celalalt pe primul loc, noi avem nevoie de noi insene pentru a face fata timpurilor pe care le traim si avem nevoie sa ne menajam, acordand o atentie maxima starii noastre fizice si emotionale.
4. Sunt mai puternica decat credeam!
Multe femei descopera ca fortele de care dispun pot fi nelimitate cand se afla intr-o situatie extrema, dar niciodata intr-o situatie obisnuita de viata. Este trist ca o boala sa iti deschida ochii, cand la-ndemana ta ai puteri pe care nu le valorifici in niciun fel in probleme si imprejurari mai putin grave. Dar am observat ca majoritatea femeilor care traiesc cu o astfel de boala dau dovada de putere si de forta in lupta cu ele. Nu se lasa invinse nici fizic, iar moral cu atat mai putin.
5. Acceptarea - cale catre echilibru si armonie, catre o viata frumoasa
Ca sa poti sa traiesti cu boala, trebuie sa o accepti ca facand parte din tine; asta spun toti cei afectati de boli cumplite - acelasi lucru spunandu-l si Catalin56 cand a declarat ca pentru a putea convietui cu ea, a trebuit sa si-o faca prietena.
Acceptarea ei deschide portile catre o viata echilibrata, frumoasa si ofera sansa de a trai experiente inedite, valoroase: "cand am aflat de diagnostic (cancer la ficat), am intrat intr-o stare de soc, urmata de o depresie puternica, izolare si refuz de a mai trai. Eram la pamant, nu concepeam, nu intelegeam, nu credeam, refuzam tot; era un mecanism de aparare bine pus la punct. Fac terapie de 4 ani (s-au implinit in mai) iar acum ma simt foarte bine, am invatat sa traiesc cu aceasta boala si sa o fac parte din persoana mea. Am urmat tratamente care au stagnat intr-o mare masura extinderea lui, dar el tot exista acolo asteptand momentul pentru a da navala in corp. Dar nu o sa ii dau aceasta sansa, pentru ca abia acum am invatat ca trebuie sa imi pun visurile in practica si stiu exact ce am de facut; am un plan pe care nu ca vreau, trebuie sa mi-l respect", marturiseste Andutza1980.
Oau, ce stare de spirit, ce optimism si verva, dorinta de a trai, mi-am spus dupa ce a am citit expunerea! Un nou inceput sau o revelatie a ceea ce mai are de facut in viata asta. Sa-si fi gasit ea de fapt scopul in viata de care va povesteam la inceput? Tot ce-i posibil!
6. Aprecierea lucrurilor marunte - o valoare cliseu, dar cam neinsusita
In mod cert atunci cand te afli in situatii de acest gen incepi sa pretuiesti absolut orice, exact cum spuneau si protagonistii de mai sus: un zambet, o clipa, o floare, o dimineata, un rasarit de soare, orice lucru care inainte de acea problema nici nu exista sau era trecut cu vederea.
De ce nu facem acest lucru in fiecare zi? Pentru ca nu ne apasa o problema care sa ne scoata la iveala astfel de aprecieri. Suntem fermecate si mintite de iluzia ca o masina sau o vila, o vacanta exotica sau ultima pereche de incaltaminte aparuta la cel mai in voga designer ne aduc cu adevarat fericirea.
7. Ati auzit de omenie? E o valoare banala dupa unii, dar atat de rara!
Cei care trec prin astfel de experiente sunt persoane carora undeva in creier li se activeaza tasta "omenie", aceasta miscare fiind generata de instalarea bolii, zic eu. Nu am inteles niciodata de ce in ultimul moment sau in ultima clipa alegem sa empatizam cu parteneri de suferinta. Multi se declara si se implica in munca de voluntariat in diverse institutii non-guvernamentale apropiate de obicei de problema de care sufera chiar ei si nu se zgarcesc in a oferi sfaturi si a-i ajuta pe semeni in orice problema.
8. Nevoia de celelalt, nevoia de sprijin!
Fie ca e vorba de familie, de prieteni, medici sau de un psihoteraput unii bolnavi se "lipesc" pur si simplu de ei. Dar nu este de cele mai multe ori valabil acest lucru, multi suferinzi preferand sa se izoleze, sa se retraga intr-o lume a lor si sa se lase macinati de boala, fara acere ajutor.
E important sa stii ca ai nevoie de cineva pe umarul caruia sa plangi, sa te plangi si sa te incurajeze.
Oamenii invata valorile esentiale ale vietii dupa ce dau de greu! Tu cum le-ai descoperit? sau le-ai descoperit? Spune-mi pe forum.
Nu rata articolul saptamanii!
Ai grija la unele semnale emotionale care dau de banuit la 20, 30, 40 +. Psihologul Cristina Calarasanu identifica afectiunile psihice la care sunt predispuse varstele! Ce boli psihice te pandesc la fiecare etapa de varsta?
Anticonceptionalele schimba "gustul" femeilor la barbati
Viata pe fuga - introducere
