Sacrificiul si investitia in cuplu

Putem sa intelegem aceasta situatie ca una in care o persoana simte vinovatie si este dispusa sa se sacrifice pentru cuplu, pentru familie sau, cazul mai frecvent, pentru copil. Aceasta era si situatia cuplului descris in urma cu doua saptamani. Atunci aduceam in discutie tema unei legaturi care parea ca se destrama desi ei erau in permanenta impreuna. Dar in aceasta formula de sacrificiu exista o stare aparte:

"Celalalt este tot pentru mine" pare sa fie principiul in baza careia functioneaza acest sacrificiu. Aceasta inseamna o renuntare la propria identitate, la propriile bunuri. Care este exigenta inconstienta care solicita aceasta abordare a situatiei astfel?

Daca aceasta formula este satisfacatoare putem vorbi despre o stare de satisfactie, despre un principiu al pasivitatii prin care o persoana reuseste sa functioneze in relatia de cuplu sau in societate. Pe de alta parte aceasta situatie pare sa fie aparenta de multe ori pentru ca ea este impiedicata de o realizare prin fortele proprii. Adica daca in anumite segmente de functionare psihologica starea de pasivitate este o modalitate de manifestare a sexualitatii. In altele care tin de realizarea propriei persoane, aceasta stare de pasivitate pare mai mult o auto-pedepsire. Scenariul obisnuit este cel al unei persoane care ramane ani, de obicei 7 – 10, pana pierde propria autonomie. Apoi legatura de cuplu reactioneaza pentru ca situatia este inacceptabila. Este o pedepsire atat a propriei persoane cat si a partenerului.

Situatia se complica atunci cand vorbim despre copil. O mama care se sacrifica pentru copilul ei este una care renunta la orice stare de realizare personala pentru a fi cu fiul sau fiica ei. De obicei, se produce o indepartare a barbatului sub un motiv oarecare: este violent si betiv, este infidel, este de respins. Odata atins acest obiectiv mama pune o presiune asupra copilului utilizand tocmai "sacrificiul" pe care l-a facut pentru el. Este in mintea ei o eroina, intregul proces ramanand in afara a ceea ce stie.

Dificultatea apare peste ani cand copilul nu mai accepta rolul jucat in cadrul familiei si incearca sa se separe de familia sa, de ceilalti.

Tema sacrificiului poate sa fie privita din multe puncte de vedere. In general vorbim despre o exigenta inconstienta fata de care exista o pozitie de alianta cu propria moralitate, cu Supra Eul propriu, o alianta indreptata impotriva Eului care este destinat sa sufere. Eul nu reuseste sa faca fata acestei intelegeri si incearca sa se refugieze intr-o postura pasiva. De multe ori este si o cautare a acestei stari.

Sacrificiul aparent pentru binele celorlalti este o stare care merita sa fie inteleasa si tratata... atunci cand este posibil pentru ca sacrificiul este si satisfacator si, ca urmare, cei care se sacrifica nu simt nevoia de psihoterapie decat in momentul in care nu mai au pentru cine sa se sacrifice.