Psihologia paradoxală a iubirii: Frustrarea, necesară pentru a forma cuplu

Astfel, psihanalistul Adam Phillips subliniază că toate poveştile de dragoste sunt poveşti bazate pe frustrare. Să te îndrăgosteşti înseamnă să ţi se aducă aminte de o frustrare pe care nu ştiai că o ai.

Îţi doreai pe cineva alături, te simţeai privată de un anumit lucru, iar la un moment dat, acel lucru îşi face apariţia. În această experienţă, intensitatea frustrării creşte odată cu intensitatea satisfacţiei. E ca şi când ai fi aşteptat pe cineva, dar nu ştiai pe cine până când acea persoană nu şi-a făcut apariţia.

Fie că erai sau nu conştientă de faptul că lipsea ceva din viaţa ta, devii brusc conştientă atunci când întâlneşti acea persoană pe care ţi-o doreai.

Ce adaugă psihanaliza acestei experienţe este faptul că persoana de care te îndrăgosteşti este persoana la care ai visat, conştient sau nu. Acea persoană nu apare din senin, pentru că tot ce simţi în momentul în care o întâlneşti exista deja în mintea ta. O vei recunoaşte cu siguranţă pentru că, într-o anumită măsură, o cunoşteai. Vei simţi în egală măsură că o ştii de o viaţă şi că îţi este străină. Aceşti oameni sunt străini familiari.

Această dualitate dintre familiar şi străin este reflectată în relaţia osmotică dintre prezenţă şi absenţă, pe care orice îndrăgostit o cunoaşte - acea intensitate generată de dorinţa de a simţi prezenţa persoanei iubite şi angoasa provocată de absenţa ei.

Phillips susţine că oricât de mult ai aştepta acea persoană şi oricât de des ai visa că ai întâlnit-o, abia atunci când o întâlneşti va începe să îţi fie cu adevărat dor de ea. Pentru a face simţită absenţa unui lucru, ai nevoie mai întâi de prezenţa lui. Aşadar, poţi simţi un soi de dor înainte de a cunoaşte persoana respectivă, însă pentru a simţi cu adevărat frustrarea absenţei persoanei iubite trebuie să ajungi să o cunoşti întâi.

Astfel, când te îndrăgosteşti, nu faci altceva decât să găseşti o imagine, o reprezentare pentru ceea ce te frustrează în mod subconştient.