Dupa o vreme, porumbeii au inceput sa duca dorul baietelului. Ar fi vrut ca cel ce le daduse viata, sa-si aminteasca de ei. Dar baietelul avea multe alte treburi pe cap si probabil ca si uitase de ei. Asa ca porumbeii au inceput sa se gandeasca la o cale de a iesi de acolo. Cum ar fi putut face asta? Sa viseze? Da, sa se intalneasca cu baietelul in lumea viselor. Zis si facut. Bucurosi si increzatori, au inchis ochii si au adormit.
Astfel ca, intr-o dimineata, baietelul s-a trezit cam trist. Nu dormise prea bine. A deschis fereastra si, ce sa vezi?! Toata strada era alba. Desi era vara de-a binelea, peste noapte venise iarna. Iarna? Era insa asa de cald! Purta o pijama cu maneca scurta chiar. Nu intelegea nimic. Era cat pe ce sa alunece peste pervaz din cauza uimirii ce-l ametise ingrozitor, cand a observat ca "zapada" asternuta incepuse sa se miste intr-un fel foarte ciudat.
Acum baietelul chiar s-a speriat teribil.
Aaaaaaaa!! A tipat, in timp ce fugea cat il tineau picioarele spre bucatarie. Nu era insa nimeni acasa. Mama era, ca de obicei, la alergatul ei cu noaptea in cap iar tata, a, da!.. Mai dadea un examen, ca asa ii place lui, sa invete tot timpul cate ceva. Asa ca a fugit pe scari, fara sa mai astepte liftul. In cateva clipe, mai sa-si rupa picioarele, era in strada.
Nici tipenie de om si totul alb, alb. Si liniste.... A incercat sa paseasca pe trotuarul din fata scarii, dar... Nu se poate! In loc de zapada, pe strada erau de fapt porumbei albi. Si erau asa de multi ca nu era loc nici macar sa mai arunci un fir de ata printre ei. Pe baietel era cat pe ce sa-l doboare acum ameteala..
Dar, deodata, porumbeii au deschis ochii maaaari... Mii de puncte negre au tasnit atunci din marea alba. Parca ar fi fost un cer instelat in plina zi. Ca intr-un negativ din laboratorul foto de peste drum. Baietelul ramase mut de uimire. Pentru cateva clipe totul incremenise. Treptat, treptat, porumbeii au inceput sa-si miste aripile si sa-si dezmorteasca degetelele de la picioare. Baietelul facu si el intocmai, de teama sa nu ramana intepenit in papuceii de casa. Vazu insa ca porumbeii se inghesuiau ca sa reusesca sa faca loc unei potecute pe care sa mearga el. Baietelul pasi usor, parca plutind, printre porumbei.
Potecuta il ducea, dupa cum avea sa observe foarte repede, catre o mica fantana arteziana din care tasnea nu apa, cum stia el ca ar fi fost normal, ci o lumina nemaiintalnita. Pe marginea fantanii pluteau, agatate, zeci de mii de flori albastre, mici, mici, cat ochii unui porumbel. Baietelul s-a apropiat, nereusind sa isi iasa din uimire. Nu indraznea nici macar sa mai respire. Astepta sa vada ce se mai poate intampla. Deodata, lumina care izvora si se revarsa peste floricelele albastre, s-a transformat in cateva trepte cu colturi aurii. Un fosnet urias si foarte delicat i-a mangaiat urechile ciulite. Toti porumbeii care umpleau strada se adunara intr-o clipita in jurul baietelului, purtandu-l pe aripile lor. Urca pe scara, pasind in zbor... O usa aurie, pe care nu o vazuse inainte, se deschise usor. Cand a intrat... Mare uimire!! Intrase chiar in.. camera lui.
S-a frecat la ochi, s-a ciupit puternic de varful nasului si si-a mai smuls si un fir de par. Nu! Nu se poate! O stare teribila de agitatie il cuprinse pe baietel. Nu reusea sa mai inteleaga ceva. Nici urma de porumbei, de lumina de.. nimic.
Ce se intampla?
Ce se intampla? Isi baga mama capul pe usa.
Nimic! Nimic! urla baietelul, foarte nervos. Pleaca repede, tu nu ai ce cauta aici, acum!!
Mama inchise un ochi, privi repede cu celalalt prin camera, apoi inchise usa fara sa faca nici cel mai mic zgomot.
Of, suspina baietelul si se aseza pe pat. Ce se intampla? Auzind niste zgomote afara, fugi la fereastra. Bambu si Zoar bateau mingea pe micul teren improvizat intre doi copaci batrani.
Hei, Noah, ai intarziat o ora deja! Ce s-a intamplat?
Noah inchise geamul fara sa le raspunda. Nestiind ce ar putea face, rontai o bucata de covrig uscat, uitat intr-un colt de buzunar si deschise, intr-o doara, sertarul. In clipa aceea, fata i se umplu de o bucurie fara margini. Dupa cateva secunde de cautari, uimit si fericit, tinea in mana o coala de hartie neagra, pe care desenase, mai demult, porumbei albi…
Soapte
