Panza de paianjen

Panza de paianjen de Cella Serghi

Recenzie de Codruta Bad

Carte pentru … fiica mea! O lectie de viata…

Am sa va scriu despre o carte care mie imi este tare draga! Am primit-o cadou de la mama cu ceva timp in urma, insa niciodata nu a reprezentat punctual meu de interes pentru ca mi se parea ca problemele dezbatute in ea si experienta de viata traita de personaj ma depaseau la acea vreme.

A  fost nevoie de o dezamagire profunda, putina maturizare si cateva sentimente ancorate in suflet intr-un moment in care totul prezicea “instabilitate” pentru a  pune  mana pe ea!  Intitulandu-si cartea “Panza de paianjen” autoarea Cella Serghi a starnit atractia criticilor vremii foarte repede. De fapt, titlul reprezinta o metafora a omului fiind reprezentat simbolic de o musca si prins in matasea subtire si inselatoare a paianjenului, adica a destinului.
Cartea favorita: cartea care te impiedica sa mananci, sa dormi, sa bei apa… cartea care te capteaza si in care te regasesti! Pentru doua zile asta a insemnat povestea Dianei pentru mine! Traind o copilarie mizera, Diana a fost mereu apreciata pentru o frumusete parca nepamanteana si potfa ei de viata. Intr-o vara pe cand se afla la mare impreuna cu mama si sora ei, Diana se indragosteste de un pictor, mai in varsta decat ea, aceasta neavand decat 14 ani. Aceasta dragoste insa a fost una imposibila si o va urmari toata viata!

Timpul trece, Diana devine o femeie in toata puterea cuvantului si se casatoreste cu un alt barbat. In jurnalele sale ,singurul mod prin care aceasta putea fi sincera cu ea, aceasta recunoaste ca tine la el foarte mult insa ajunge la concluzia ca nu-l va putea iubi niciodata ca pe acel pictor(Petre Barbu) si decide sa-l paraseasca! Finalul romanului a fost partea care mi-a revelat ca tocmai am citit o poveste universala daca as putea sa o numesc asa. M-am regasit in povestea Dianei, femeia care nu si-a putut implini prima dragoste, pe care o regreta, care o face in fiecare zi sa se intoarca intr-un trecut fericit, insa ea ajunge la concluzia ca trebuie sa dea drumul acelei bucati din viata sa pentru a putea continua! …

Inainte de a pleca Diana daruieste toate jurnalele, prietenei sale din copilarie, Ilinca, care i-a fost alaturi in cursa apriga pe care a dus-o toata viata cu mrejele paianjenului.Astfel, cititorul percepe fiecare suferinta, fericire sau confuzie ca strduinta unui om aflat in impostura si constient ca acela nu este locul lui, incercand sa-si depaseasca aceasta conditie.

Recomand cu caldura aceasta carte deoarege gasesti elemente ce sopteste ceva pentru fiecare varsta si ipostaza. Gasesti prima dragoste, sacrificiul de a fi mama, elementele unei casnici defecte… gasesti omaneni in “litere si cuvinte “, ca si noi cititorii din”carne si oase” care au slabiciuni, pasiuni, interese, depresii… si tot ceea ce ne uneste este cautarea fericirii!