Sa luam ceea ce ne spune adele pe forum si sa privim din aceasta perspectiva:
"Suntem sefi sau angajati, suntem parinti, suntem fii sau fiice, suntem parteneri de viata sau pentru un anumit moment, incercam sa fim totul in acelasi timp, sa ne ridicam la nivelul propriilor asteptari sau ale celorlalti, ne luptam cu noi, cu timpul, cu neputinta. Alergam...alergam... in toate directiile in acelasi timp si, practic, in niciuna. Si, la un moment dat, obositi, ne dam seama ca uitam cine suntem, uitam visurile inocente cu care am pornit la drum, nu mai stim daca e vara sau e Craciun, uitam ca avem prieteni, familie, uitam chiar de noi. Nici nu mai stim de ce fugim sau de cine... Iar unii dintre noi, uita chiar sa se opreasca, macar din cand in cand, sa traga linie, sa faca bilant si sa-si acorde ragaz...Din pacate...si, atunci, "...ce-i viata/cum cata ea sa fie?...". Este ea, viata, cum vrem noi sa fie sau este un drum predestinat pe care mergem chiar impotriva vointei noastre, presupund ca, inca, ne (mai) constientizam propria vointa?"
- Suntem sefi sau angajati – avem un loc de munca, acest loc de munca ne asigura realitatea;
- Suntem fii, fiice, parteneri – avem o familie la care ne raportam si in cadrul careia aparem pe lume, in aceasta lume a familiei, in cadrul aliantelor si legaturilor familiale integram temerile, fricile, angoasele noastre si astfel reusim sa le gestionam in afara familiei;
- Sa ne ridicam la nivelul propriilor asteptari sau ale celorlalti – avem un anumit narcisism si anumite legaturi si relatii cu cei din jur prin care simtim tot felul de lucruri. Uneori cand avem esecuri le resimtim ca o ranire a narcismului nostru sau al celorlalti. Si de propriul narcisism si de ceilalti este o alta grija a noastra;
- Ne luptam cu noi – in noi se petrec tot felul de conflicte pe care le resimtim din plin, cele mai multe sunt inconstiente;
- Ne luptam cu neputinta – avem uneori impresia ca putem face tot felul de lucruri, ca simtim o anumita omnipotenta, ca chiar daca ne propunem anumite lucruri ele nu ies intotdeauna;
- Visurile inocente – avem un ideal, ne-am construit un ceva pe care il dorim si care se regaseste in istoria noastra.
Toata acesta enumerare nu epuizeaza nivelurile pe care functionam concomitent. Viata pe fuga presupune tocmai incercarea de a acoperi toate aceste niveluri intr-un mod aleatoriu. Oamenii sar de la una la alta fara sa observe ceea ce se petrece cu ei. Capacitatea de a observa ceea ce se intampla si multitudinea punctelor de vedere privind propria viata este dificil de construit atunci cand gonesti. Cand mergi cu viteza nu vezi peisajul, ci doar drumul inainte, iar daca se intampla sa nu mai stii unde duce, atunci ramane doar ceea ce este in fata ochilor, scopul imediat, concret, existent in acel moment.
Psihoterapia vine si invita o persoana sa isi vada complexitatea propriei vieti in cadrul relatiei terapeutice, toate aceste niveluri, procese functioneaza concomitent. Poate pare imposibil sa ai si narcisism si relatii cu ceilalti, poate parea dificil sa faci ceva cu propriile conflicte si fiecare sa iti ocupe viata. Cand ai un simptom in el pari sa pui toate lucrurile din viata ta. Daca ai atacuri de panica, depresie sau infertilitate toate acestea par sa iti ocupe viata astfel incat sa nu mai conteze nimic ca si cand toate aceste procese s-ar reuni intr-un conflict major, intr-o unica suferinta. Ca si cand dintr-o fiinta complexa ai devenit pur si simplu una care are o singura problema – simptomul. Pe masura ce o terapie merge, simptomul se redeschide in complexitatea vietii tale.
Cat de complexa este viata ta acum? Care e povestea ta? Astept intrebarile tale pe forum. Unele vor primi raspuns acolo, altele vor deveni teme comune de analiza in cadrul unor articole.
6 din 10 oameni ignora recomandarile privind cantitatile "sigure" de alcool
Doar 50% dintre romani se spala pe maini dupa ce au utilizat toaleta
