Nu mai fugi de tine!

Ne-am obisnuit sa consideram automat singuratatea ca pe ceva negativ

Se spune ca numai oamenii cu adevarat puternici si impacati cu ei insisi sunt capabili sa suporte bine singuratatea. Majoritatea fug de ea prin toate mijloacele – petreceri, mancare, bautura, shopping, munca excesiva, relatii pasagere. Putini dintre noi reusesc sa vada partea buna a perioadelor cand sunt singuri si sa o foloseasca pentru autocunoastere, vindecare, crestere personala si impacare cu sinele, in loc sa fuga de… ei insisi.

Este o conditionare profunda si puternica alimentata constant din toate partile, de la educatia primita acasa ("trebuie sa te casatoresti si sa ai copii pana la x ani"), continuand cu modul in care societatea ii trateaza pe cei singuri drept ciudati si neincadrati intr-un tipar acceptabil si terminand cu comediile romantice care promoveaza o imagine distorsionata despre iubire si relatii.

Asa se ajunge ca oamenii singuri sa creada ca este ceva in neregula cu ei, sa cada in depresie de sarbatori, sa devina dependenti de relatii nepotrivite doar pentru a fi cu cineva sau sa se simta vinovati ca fac alte alegeri in viata in locul celor traditionale.

Indiferent de care parte a baricadei esti, poate ca scurta intamplare de mai jos iti va schimba putin perceptia asupra singuratatii.

Obisnuiam sa merg zilnic in pauza de pranz la un mic restaurant din apropierea cladirii unde lucrez. Ieseam intotdeauna numai cu colegii, iar daca se intampla ca niciunul sa nu fie disponibil, preferam sa mananc la birou decat sa merg singura la restaurant.

Aveam o aversiune teribila fata de ideea de a sta singura la o masa, ba chiar ma gandeam ca as arata demna de mila pentru ca nu sunt in stare sa gasesc pe cineva care ar vrea sa-mi tina companie. De fapt, detestam sa fac orice singura, de la shopping la mers la film, iar ideea de a pleca neinsotita intr-o vacanta mi se parea de domeniul SF.

Intr-o zi, iesind impreuna cu colegii, am observat la o masa alaturata un domn in varsta care lua pranzul singur. Mi-a parut atat de rau pentru el, cum statea acolo trist si parca parasit de toata lumea! Asa ca, fara sa ma gandesc prea mult, m-am apropiat de el si l-am intrebat daca i-ar face placere sa manance impreuna cu noi.

Citeste continuarea acestei povesti si restul articolului pe site-ul Empower.

Iulia Bertea

www.empower.ro