Normele care inhiba personalitatea copilului

Imi amintesc cat de uimita am fost in momentul in care am urmarit-o pe una dintre prietenele mele atunci cand reactiona, cu foarte mult calm, la interpelarile unei alte mamici in parculetul din cartier in care mersesem impreuna cu ea si copilul ei. Femeia -cealalta mamica- ii spunea nici mai mult nici mai putin decat cum considera ea ca ar trebui sa-si creasca copilul, un baietel frumos, istet si lipicios dar…cam agitat. Am intrebat-o, imediat dupa, cum a reusit sa reactioneze atat de calm la spusele unei femei care isi dadea cu parerea la adresa abilitatilor prietenei mele de a sti ce e bine si ce nu e bine pentru micutul ei (si da, sportul de performanta la un copil atat de mic nu reprezinta o idee stralucita de a-l scapa de surplusul de energie).

"Asta a fost una din zilele mele bune…de asta si reactia mea calma. Am primit, de-a lungul timpului, atatea "sfaturi" de la prieteni si de la necunoscuti ca incerc sa nu le mai iau in seama. Cand era el mic de tot si il plimbam in carucior am descoperit ca era posibil sa merg pe aceeasi strada si cineva sa imi spuna ca ar trebui sa ii pun sosete si sa nu-l las cu piciorusele goale si altcineva, cativa metri mai departe, sa-mi spuna ca ar trebui sa-i scot sosetelele daca nu vreau sa ii fie prea cald", povesteste ea.

Autoritatea parinteasca e absoluta

Cu toate ca multi dintre noi suntem de acord in privinta faptului ca micutii crescuti foarte strict vor fi persoane care, la un moment dat, vor scapa de toate inhibitiile si nu vor mai tine seama de reguli acceptam, de cele mai multe ori, faptul ca autoritatea joaca un rol important in educatia copiilor.

Dar excesul de autoritatea din partea parintilor ii poate face pe copiii sa creasca si sa se transforme in adulti indecisi, care nu sunt obisnuiti sa gandeasca pentru propria lor persoana sau sa ia decizii, pentru ca s-au obisnuit ca parintii sa fie cei care decid si cei care au ultimul cuvant.

Ce poti face? Poti renunta, macar din cand in cand, la a-ti dori sa controlezi fiecare minut si fiecare secunda a micutului tau! Exista si o regula la care ai putea renunta: aceea a pedepselor stricte cu care sa pedepsesti orice incalcarea a regulilor casei! (nu spune nimeni sa renunti in totalitate la pedepse, ci la atitudinea stricta!)

Parintii excesiv de protectori

Ai putea crede ca un parinte care isi dedica timpul eliminarii tuturor obstacolelor din calea copiilor sai si care ii protejeaza de toate situatiile care le-ar putea face rau ar putea fi numit un parinte bun. Dar nu si atunci cand copiii vor deveni adulti si nu vor fi capabili sa isi asume riscuri sau sa ia decizii. De fapt, spun specialistii in puericultura, parintii care isi incurajeaza copiii sa nu isi asume niciun fel de risc, care prefera sa ii lase sa se joace in casa si nu sa iasa afara, unde ii asteapta o multime de pericole (!) sau scolile care prefera ca elevii sa petreaca cat mai mult timp in clasa de teama eventualelor accidente reprezinta factorii principali care nu le permit copiilor sa cunoasca lumea reala asa cum este ea.
Ce ai putea face? In primul si in primul rand ai putea sa iti lasi copilul sa ia propriile decizii (chiar si gresite), sa il incurajezi sa isi asume riscuri atunci cand este cazul si sa il lasi sa cunoasca viata prin intermediul propriilor experiente. Acest curent este denumit in educatie "slow parenting" si le permite parintilor sa isi lase micutii sa cunoasca lumea avandu-i ca supraveghetori pe parinti, dar fara a li se impune ceva.

Prea multa libertate

Parintii de acest fel le permit copiilor sa isi faca propriile reguli si rezultatul este ca acestia se transforma in adulti care nu deosebesc binele de rau si nu apreciaza libertatea extrema de care s-au bucurat.

Ce faci? Simplu, dar putin complicat: impui si respecti reguli de baza!