"Leapsa": 5 oameni care m-au ajutat sa devin cea de azi

Sunt sute de nume si situatii care imi vine in minte si probabil ca as avea nevoie de inca o data varsta mea pentru a le multumi tuturor celor care m-au influentat in bine (exceptand familia, care este mereu langa tine, neconditionat). Si totusi, trebuie sa ma rezum doar la cinci...

Radu Nichifor, un vanzator de iluzii

Un om isi joaca marea si unica iubire la zarurile tineretii si o pierde. Apoi o regaseste dupa multi ani, transfigurata: inelul de pe deget o impiedica sa vada dincolo de casnicia ratata, traita ca pe un dat al sortii.

Mai lucid ca niciodata asupra vietii si a mortii, barbatul este dispus sa faca orice pentru a o recastiga si... o pierde din nou. De data aceasta pentru totdeauna.  

Jocuri de lumini si umbre pe marea scena a vietii si o poveste veche de cand lumea. Mai exact de cand Shakespeare incerca sa creeze lumea iar Marin Sorescu era de fata. Toti suntem niste marionete in mainile unui demiurg care manuieste uneori ciudat firele neintelese ale vietii. Si totusi este un demiurg bun: intr-o lume urata si neinteleasa, el ne-a lasat iluzia. Unii o numesc teatru iar demiurgul este regizorul.

"Ca la noi, fara iluzii, e tare greu", ofteaza actorul-regizor, la final, dupa ce i-a trezit pe cei doi din moarte (sau din viata?) pentru a-i uni pentru totdeauna intru eternitate.

Si... cortina! Spectatorii aplauda frenetic. Unii lacrimeaza.

Pe Radu Nechifor l-am vazut in spatele jocului actorilor sai, cu 3 ani in urma, pe scena teatrului "Maria Filotti" din Braila. Piesa se numea "Vanzatorul de iluzii".

Profesorul de literatura din facultate

La primul curs i-a invitat pe Creanga, Eminescu si pe ceilalti clasici sa se aseze printre noi. Studentii se dadeau reticenti la o parte: cine ar fi vrut sa stea langa Creanga? Mirosea a naftalina si a mucegai. Deja se crease rumoare in amfiteatru cand profesorul a scos din buzunar Cuvantul. Toti au trecut, studenti si genii. Iar Cuvantul a inceput sa vorbeasca. Si abia atunci am vazut adevarul: cuvantul fusese intotdeauna liber si nestavilit, independent de veacuri si oameni, iar noi, toti cei de acolo, eram o parte din el.

Multumesc lui George Lates ca a imblanzit cuvantul si mi l-a dat sa ma joc cu el.

Redactorul sef de la primul ziar unde am lucrat

Sapte calculatoare ingramadite intr-un birou modest. Vrafuri de ziare, cutii de pizza, mucuri de tigara si un fum sa-l tai cu cutitul. Lumea munceste. In spatele monitoarelor se rade insa pe infundate. Cineva a spus o gluma cu patrat rosu. Culmea, cel mai in varsta. De atata amar de vreme stie ca intr-o meserie ca asta, unde nervii sunt mereu pe muche de cutit, rasul eliberator face minuni.

Suna telefonul. Un incendiu. Un accident. Ceva neprevazut. Chiar si in orasele mici se intampla lucruri mari. "Tu mergi cu mine". Iau aparatul foto si reportofonul. Pornim. Daca as fi fost singuram probabil ca nu m-as fi simtit in siguranta. "Sunt la inceput", imi repet in gand.

Acum insa ma linisteste faptul ca sunt cu omul care poate sa intre si in gura de sarpe doar ca sa ia cateva cadre. Toata lume il stie, toata lume il respecta. Chiar daca unii il urasc de moarte.

Ne intoarcem in redactie. Toata lumea lucreaza la materiale pentru ca e tarziu si ziarul trebuie sa intre la tipografie. La sfarsitul programului nimeni nu se grabeste sa plece acasa. Ne strangem toti la un birou si povestim. Adevaratul jurnalism se invata pe teren si se cimenteaza la o bere cu colegii.

Toti suntem veseli mai putin cel mai in varsta, desi n-o arata. Pastreaza aparentele povestindu-ne cum a intrat in bransa, cum a luat lectii de la Cristoiu, toate peripetiile prin care a trecut ca jurnalist. In sinea lui stie insa ca peste un an se va pensiona, iar toti cei de aici, tinerii, vor pleca toti la ziare mai mari, asa cum e si firesc. Insa el isi va fi facut deja datoria.

Dupa toti anii petrecuti... in gura presei, ii multumesc lui Marian Covache care m-a invatat cum sa folosesc Cuvatul pe post de lance si de scut, dupa caz!

Prietena cea mai buna

Cu ceva timp in urma, mai exact pe vremea lui "A fost odata", o fata cobora din tren pe peronul Garii de Nord. Avea cu ea doar o geanta mica de voiaj cu cateva haine si un dosar cu diplome, povesti si desene. In Bucuresti nu o astepta nimeni, decat o fosta colega de liceu, din intamplare cea mai buna prietena a ei. In zilele care au urmat una a plans, cealalta a incercat sa o linisteasca. Din fericire una dintr ele era pisholog. Cealalta nu stia ce urma sa faca. Jucase totul pe o carte si pierduse. "Ce ti-a mai ramas?" a intrebat fata psiholog. Atunci cealalta a scos cuvantul si l-a lasat sa scrie.

Iti multumes, Raluca, pentru serile petrecute pe balcon cu cana de cafea in mana si cu viata inainte!

James Blunt 

Un visator, o chitara si povestea mea ( si a ta, si a ei, poate si a lui) decupata in bucati mici de puzzle ... "You're beautiful... But I'll never be with you"... You? Cine esti, You? Poti fi oricine dintre cei care au fost... Albastru? Alb? Orange?   Cati ani au trecut de atunci, peste mine si peste voi? Nu conteaza... "It's just tears and rain" ...Tears? Poate. Rain? Nu. O luna mare cobora incet deasupra Brasovului si padurile de pe Tampa straluceau in argint. Apoi a venit dimineata si toate trenurile aveau sa se intoarca de unde au venit...

"Saw world turning in my sheets. And once again, I cannot sleep"...Examene, nopti albe in cluburi, apoi licenta, apoi proiecte, iar locul amintirilor care nu te lasau sa dormi au fost luate de planuri: o casa a ta, un colt al tau, probabil si un caine... Apoi un copil...

Si totusi love... love... love... "It's a lie that sets you free"... Pentru cat timp? Pentru toata viata. Iti multumesc pentru melodiile care m-au facut sa merg mai departe...

Nu am pretentia ca am inventat apa calda. Nici cuvinte mari, precum "recunostinta" sau "altruism. Nici macar leapsa pe bloguri. Doar ca sunt momente in viata in care simti nevoia sa te asezi cu capul in maini pe banca lui Iona din mijlocul marii, sa te reanalizezi si sa multumesti cuiva pentru ceea ce esti, lasand la o parte bariere impuse de timp, mandrie, principii, concurenta. Asa ca dati-mi mana si spuneti-mi care sunt cei cinci oameni care direct sau indirect v-au ajutat sa deveniti cea de azi.