O cunosc pe Ioana de ceva ani buni si pot spune ca nu si-a exprimat atat de des aceasta dorinta pregnanta, pe cat lasa ea sa se inteleaga. Poate ca am mai auzit-o in treacat, tangential, in trecut despre aceasta nazuinta, desi nu imi amintesc foarte bine si nu pot baga mana in foc, insa nu mi-a creat niciodata impresia ca ascunde o astfel de doleanta de nestavilit inlauntrul ei. O dorinta care mocneste din adolescenta, spune ea, dar depsre care a vorbit destul de putin, poate pentru ca bariera financiara a impiedicat-o de-a lungul timpului pana si la a visa asa ceva, acest lucru determinand-o sa refuleze adanc doleanta. In niciun caz nu si-a exprimat atat de clar si raspicat dorinta de a-si dori sanii mai mari, pe cat a fost hotararea de a face acest lucru. La un simplu telefon de complezenta ca intre doua prietene, am auzit urmatorul lucru: "ce faci? imi pun silicoane! am programare pe 30 septembrie!". "Poftim?", am replicat eu din cealalta parte a receptorului, nevenindu-mi sa cred nu numai ca s-a gandit la asta, dar ca si-a programat si operatia. Unde sunt confuziile si temerile, precum si oscilatiile de genul " Parca as face-o, parca nu, dar sa o fac totusi? Voi ce ziceti? Mi-e cam frica! Ma mai gandesc!” si alte sovaieli obisnuite in astfel de cazuri.
Nu, la ea nu a fost asa! A trecut peste opiniile si incercarile tuturor de a o intoarce din drum si nu i-a pasat de obiectiile nimanui...singura care a contat a fost ea; avea incredere ca aceasta operatie va fi "inceputul sfarsitului" pentru ea. Sa fi fost oare asa? Si daca este asa, ce inseamna acest lucru? Descopera-i viata de dinainte si de dupa operatie:
Un complex fizic naste nesiguranta si neincrederea in propria persoana
Dorinta de a avea sani mari a inceput din anii de liceu. Incepusera sa apara tot mai multe videoclipuri si vedete de la noi si din afara care aveau un decolteu generos, fete din anturajul meu (fete pe care le stiam din copilarie sau fete din liceu) puteau purta bluze decolatate, se mulau perfect...eu in schimb ma simteam "altfel". Purtam sutiene cu push-up, dar ... parca nu aveau acelasi efect natural.
Viata sentimentala nu mi-a afectat-o, in sensul ca niciun barbat/ baiat nu mi-a spus vreodata ceva de genul : "ai sani prea mici"; dar nu ma simteam eu bine cand mergeam pe strada impreuna cu un el si pe langa noi trecea o fata cu sani, pentru ca simteam cum ii cad ochii in decolteul ei. Ma simteam bine cu prietenul meu, dar cand venea momentul "magic", vroiam sa fie intuneric bezna, sa nu fie niciun pic de lumina in camera. Era nu numai un complex, devenise o obsesie. Nu ma simteam bine in pielea mea.
"Mi-am zis: am sa-mi indeplinesc un vis!"
In vara acestui an, o colega de-a mea si-a facut marire de sani. Cand s-a intors din concediu am stat de vorba cu ea, am vrut sa vad rezultatul, am intrebat-o tot ce era de intrebat: cum au reactionat cei din jur, cum a decurs operatia, ce simptome a avut, daca perioada de recuperare este grea - vazusesm multe reprortaje la tv in care pacientele se vaitau de dureri ingrozitoare; acest lucru m-a speriat foarte tare, eram in dubii daca am sa-mi pun vreodata implanturi sau nu- ma gandeam: oare am sa pot suporta eu durerile astea? Le voi suporta eu care in momentul in care vad un ac de seringa mi se inmoaie picioarele instantaneu?
Dar nu mi-a fost deloc frica de consecinte: discutia pe care am avut-o in nenumarate randuri cu aceasta colega a mea m-a incurajat foarte mult. Mi-am zis: am sa-mi implinesc un vis.
Mic jurnal din toata experienta
Pe 2 septembrie am avut "ultimele" intrebari de adresat colegei mele si mi-am zis: voi face si eu acest pas. Mi-am facut programare la dna dr. Rodica Crutescu (desi lucrez in spital, am urmat pasii unui pacient normal: programari la toate procedurile / examinarile premergatoare operatiei).
M-am prezentat la examinare pe data de 8 septembrie. Am intrat in cabinet, doamna dr. mi-a masurat pieptul, mi-a zis ce marime suporta si ce marime ar fi ideala pentru corpul meu, tinand cont de greutate, inaltime. Am avut incredere deplina in medic! I-am pus intrebarile pe care orice pacienta ce decide sa faca acest pas ar trebui sa le puna:
- voi putea alapta?
- vor arata ca si cum as avea "2 mingii"?
- vor fi naturale?
- ce cupa voi purta la sutien dupa aceasta interventie?
- va trebui sa le inlocuiesc la un moment dat?
Ea mi-a raspuns la toate intrebarile: da, voi putea alapta, vor fi proteze din gel coeziv-forma anatomica - vor lua forma naturala a sanului, voi avea cupa C, se va vedea diferenta, pentru ca aveam in momentul acela doar cupa A; de inlocuit, le vei inlocui numai in momentul in care te vei decide sa le maresti; nu necesita inlocuire aceste proteze - nu au o durata de viata fixa - a spus ca are paciente care au de 10 ani implanturi de acest tip si se vad perfect si nu au niciun regret ca au facut acest pas.
Mi-a completat raportul pentru analizele pe care a trebuit sa le fac, mi-a spus ca interventia va trebui sa aiba loc in perioada imediat dupa terminarea ciclului menstrual, nu inainte cu 10, sau mai putin de 10 zile de menstra.
In aceeasi saptamana mi-am facut analizele de sange, o radiografie toracica si o ultrasonografie de san bilaterala. Cu dosarelul in brate m-am prezentat la medic. Toate rezultatele au zis ca sunt clinic sanatoasa si ca interventia va putea avea loc. Am programat impreuna cu dna dr. Crutescu operatia: 30 septembrie 2009.
Numaram zilele pana la acea data, nu aveam nicio emotie, eram nerabdatoare. Aveam in jurul meu persoane care nu erau de acord cu decizia mea, dar au acceptat-o, insa aveam si persoane care erau mai entuziasmate ca mine, mai curioase de rezultat ca mine.
A venit ziua cea mare. Asteptam sa ajung in sala si sa-mi zica anestezistul "acum vei dormi". a venit si acea ora. Am intrat in sala foarte vesela si dornica sa incep o noua viata.
Primele "simptome" dupa operatie
Nu pot spune ca am avut vreo reactie prima oara dupa ce m-am trezit din anestezie; eram bandajata in jurul pieptului, nu vedeam decat un pansament alb infasurat in jurul meu.
Dureri nu au fost. A fost doar o jena din cauza acelui pansament. Ma simteam incorsetata, simteam o febra musculara abdominala cand ma ridicam. Aceasta "febra" impreuna cu faptul ca a fost nevoie sa dorm la 45 de grade pe spate si sa am nevoie de ajutor la ridicare (nu aveam voie sa ma fortez) au fost singurele inconveniente ale interventiei.
Ce inseamna de fapt "perioada de recuperare?
Restrictii? Nu le pot numi restrictii, ci o perioada de recuperare:
- timp de vreo 2 luni nu trebuie sa depun foarte mare efort, la modul ca nu pot cara ceva mai greu de 2-3 kg
-trebuie sa port bustiera atat ziua cat si noaptea - a fost greu in primele nopti cu ea. acum face parte din tinuta de noapte;
- nu trebuie sa fac baie fierbinte,
- trebuie sa le masez- timp de 2 saptamani am folosit un gel special, acum trebuie sa le masez cu lapte de corp,
- trebuie sa port un plasture special din silicon- recomandat pentru a nu ramane nicio o urma de cicatrice- nici acum la aproape 1 luna nu se vad cicatricele, dar daca medicul a recomandat- ascult
- nu pot dormi pe burta o perioada - greu a fost la inceput, eu fiind obisnuita sa dorm numai pe burta.
Ce am voie sa fac? Tot ce vreau si ce pot, cand pot... deja pot alerga.
"Dragoste"... la prima vizionare
La 3 zile dupa operatie am fost la control- medicul mi-a dat jos acel corset - m-am simtit usurata, si mi-a dat voie sa ma uit in oglinda.
Am ramas socata in modul cel mai placut. Ma uitam la sani si o intrebam pe dna dr.: sunt ai mei? "oau, nu imi vine sa cred...", imi spuneam singura, eram impresionata , a fost momentul in care, daca am avut vreun dubiu in ceea ce privea decizia mea, imaginea cu noul meu piept mi-a demonstrat ca a fost cea mai buna decizie pe care am putut sa o iau in decurs de 26 de ani. Nu simt nimic strain in corpul meu- sanii ii simt ca si cum ar fi fost mereu ai mei, ii simt foarte naturali, au o forma naturala, sunt..ai mei...
Acum, dupa operatie, am mai multa incredere in mine, ma simt implinita, ma simt frumoasa, ma uit in oglinda si ma vad frumoasa chiar si atunci cand sunt cu parul ravasit dupa somn. Cand stau de vorba cu cineva, chiar si cu colegii de munca, vorbesc cu mai mult curaj, merg pe stada cu capul sus, dreapta, zambesc mai des, adica zambesc mereu, pot purta bluze decoltate cu foarte mare placere; orice pun pe mine acum, am impresia, asa vad eu, ca imi vine perfect si ma simt bine in orice as imbraca.
Desi suna a cliseu si exista aceasta convingere, nu am facut acest pas pentru barbati, pentru impresia barbatilor, sunt de parere ca cine te place, te place asa cum esti. Am facut acest acest pas pentru mine. am vrut sa ma plac eu. Nu neg insa ca in momentul in care voi avea o relatie, voi fi mai relaxata in momentele intime cu partenerul. Probabil ca nu voi mai cere sa se stinga toate luminile, sa se traga draperiile. Am mai mult curaj!
Sfat pentru cele care "vor, dar.."
Pentru toate femeile care nu se simt bine cu corpul lor sfatul meu este sa faca schimbarea pe care si-o doresc. sa nu oscileze, sa asculte de inima lor, de ce isi doresc cu adevarat.
Daca vor sa fie mai frumoase, sa se iubeasca mai mult, sa nu se opreasca, sa mearga mai departe, sa-si urmeze visul, sa-l faca sa devina realitate, vor fi cu adevarat implinite, fericite si mandre de trupul lor.
Nu rata articolul saptamanii!
Mare problema la orizont: m-am saturat ca toate femeile sa dea vina pe timp pentru esecurile lor in ceea ce priveste remodelarea corporala. Ei bine, eu le voi demasca si voi arata ca scuzele de genul acesta sunt lamentabile, tranformandu-ma intr-un avocat dur al apararii timpului. Asadar, "Timpul a intrat in "proces" cu silueta! Descopera verdictul!"
Dezgust si scarba fata de pictogramele de pe pachetele de tigari, dar cati renunta?
Internetul, antiaging cerebral?
