INTERVIU Andreea Bănică, despre ambiţie, fericire şi gelozie: "Asta, pentru mine nu merge, nu ţine!"

Andreea Bănică ne-a dezvăluit în exclusivitate ce crede despre oamenii care aleg să facă numeroase compromisuri pentru a obţine succesul în carieră, de ce îl apreciază pe soţul ei, Lucian, dar şi despre rolul geloziei în relaţia de cuplu.

Din punct de vedere profesional, ai ţeluri pe care ţi le-ai propus şi au rămas, încă, pe lista de aşteptare?

Niciodată. Tot ce mi-am propus, aia am realizat. Sunt, să zic aşa, un om norocos şi realizat din toate punctele de vedere. Un om norocos şi fericit, împlinit.

Care a fost cel mai mare dezavantaj pe care l-ai avut în industria muzicală? Ţi s-a spus vreodată că nu ai şanse să reuşeşti în acest domeniu?

Nu mi-a spus nimeni niciodată acest lucru, nu avea de ce să mi-l spună. Îţi spune cineva o chestie de genul acesta numai atunci când nu ai un potenţial. Dar dacă potenţialul tău este văzut, remarcat, n-o să-ţi spună nimeni niciodată că nu vei reuşi. Dacă îţi spune cineva că nu ai şanse sau că nu crede că vei reuşi, atunci înseamnă că nu ai potenţial.

Ce gen de muzică nu ai putea aborda nici dacă ai şti că de asta depinde succesul carierei tale muzicale?

Eu aş putea să cânt orice gen, nu am nicio problemă, de la operetă până la jazz şi populară. Pot să cânt orice. Am vrut să studiez, să fac Conservatorul la operă, dar nu îmi permite timpul să fac asta, din păcate. Mi-ar fi plăcut să fac lucrul acesta, nu este o pasiune neapărat, e o dorinţă de-a mea pe care aş fi vrut să mi-o îndeplinesc, doar că timpul meu este limitat. Asta presupune foarte multă muncă şi dăruie. Dacă eu nu dispun de timp ca să pot să mă dăruiesc, nu prea am cum să fac.

A existat vreun moment în care ai regretat că ai ales cariera în defavoarea vieţii de familie? Dar viceversa?

Nu, niciodată! Dacă ai ambiţie, poţi le faci pe ambele. Nu poţi să le faci pe toate, nu am o sută de meserii. Ideea este că trebuie să ştiu să-mi organizez timpul şi încerc să-l organizez aşa cum spun eu. Şi când aud astfel de oameni care spun că, vai, am lăsat cariera în favoarea familiei sau invers, mi se pare că spui că nu ai ajuns unde ţi-ai propus şi găseşti o scuză. Asta, pentru mine nu merge, nu ţine. În concepţia mea nu există aşa ceva. E ca la un om care lucrează, are un job stabil, să zic o funcţionară în bancă sau o contabilă, care merge la job şi pleacă la 8 dimineaţa, vine la 4 acasă şi se ocupă şi de familie şi asta este. Şi mama mea a muncit, a fost contabilă, pleca dimineaţa la 7 şi venea la 4 şi am avut parte şi de mama, adică nu se pune problema aşa. Este un job al meu, pe care mi l-am ales, e o pasiune, practic am făcut asta din pasiune, ulterior a devenit job stabil şi e normal să încerc să le îmbin pe amândouă. Că, într-adevăr, uneori îmi doresc să stau cu Sofia mai mult şi nu mă mai duc la vreo emisiune, da, se întâmplă şi lucrul acesta sau invers, sunt compromisiuri de genul acesta.

Recent ai ales ca destinaţie de vacanţă Thailanda, unde ai călătorit împreună cu soţul tău. Din peisajul exotic a lipsit, însă, fiica voastră. Cum i-ai explicat Sofiei că mami şi tati pleacă în vacanţă fără ea?

Nu trebuie să îi dau explicaţii Sofiei pentru că a crescut de la început în familia aceasta, nu a simţit niciodată lipsa noastră foarte puternic pentru că am fost tot timpul lângă ea şi este un copil destul de matur şi inteligent încât să îşi dea seama, şi ştie foarte bine, ce fac eu, cu ce mă ocup eu. Şi atunci, ea de mică a fost obişnuită cu plecările mele de acasă. Nu am făcut-o niciodată să plângă pentru că nu o vede pe mama, în sensul că mama se întorcea întotdeauna la momentul potrivit, cum trebuia şi poate că eram foarte foarte obosită şi aş fi vrut să dorm, dar mă ridicam în picioare şi poate trebuia să dansez cu ea, în momentele acelea, pentru că aşa îşi dorea copilul şi o făceam să nu simtă lipsa. Crescând într-un astfel de mediu, copilul şi-a dat seama ce meserie am şi ce presupune asta, că trebuie să plec tot timpul de acasă, iar atunci când vin mă aşteaptă cu nerăbdare. Sunt bunicii, părinţii lui Lucian, care ne-au sprijinit în permanenţă şi care au fost non-stop, când a trebuit să plecăm, lângă ea. Sofia este foarte ataşată de bunici şi atunci nu simte lipsa părinţilor atât de mare. Normal că ne aşteaptă şi ne duce dorul şi este fericită când vorbeşte cu noi tot timpul. Are şi un program foarte, nu aglomerat neapărat, dar un program bine pus la punct, în ceea ce priveşte educaţia şi atunci nu prea are timp să respire. După părerea mea şi nu numai a mea, şi a soţului meu, copilul rămâne în viaţă cu o educaţie, nu cu bani neapărat sau cu alte lucruri materiale. Se ştie foarte bine că trebuie să investeşti în copilul tău pentru a-i oferi o educaţie bună.

Care sunt lecţiile pe care ai vrea ca fiica ta să le înveţe de la tine, în ceea ce priveşte cariera şi relaţia cu sexul opus?

Nu ştiu dacă neapărat trebuie să înveţe de la mine, dar eu văd în ea deja ambiţia pe care o am şi eu şi tatăl ei. Văd în ea nişte calităţi pe care şi eu le am şi poate le are mai mari decât mine şi mai accentuate, văd talent în ea. Ea face dansuri sportive, moderne, la profesionişti şi văd cât de mult munceşte ca să câştige o medalie şi un loc întâi. E foarte ambiţioasă, ceea ce nu mă îngrijorează absolut deloc; copilul este exact ce trebuie. Normal că lucrăm la mici părţi pe care trebuie să le îndrepţi în viaţa unui om, dar cu siguranţă se rezolvă uşor uşor în viaţă, pentru că nu poţi să le înveţi pe toate şi copilul nu trebuie să fie perfect, pentru că nici noi nu suntem perfecţi.

Care este motivul pentru care îl apreciezi cel mai mult la soţul tău, Lucian?

Pentru că s-a îndrăgostit de mine şi a rămas îndrăgostit de mine. Şi pe parcurs mi-am dat seama de toate calităţile lui frumoase, normal, şi de defecte, pentru că nu suntem perfecţi, dar, ca fiecare familie, încercăm să trecem peste anumite problemuţe din viaţa oricărui cuplu şi să vedem partea frumoasă a lucrurilor, tot ce e mai frumos şi împlinirile noastre. Iar iubirea este atât de mare încât trecem peste absolut orice. Acum ne certăm, acum ne iubim, e o chestie de a fi compatibil cu cel de lângă tine

Când ţi-ai dat seama că el este partenerul alături de care vrei să-ţi petreci tot restul vieţii?

La 16 ani. Atunci l-am cunoscut şi am spus că omul cu care îmi voi începe viaţa sexuală va fi soţul meu. Viaţa sexuală a început la 18 ani, dar acesta a fost momentul care m-a făcut să fac această alegere. Aşa am fost crescută, aşa am fost educată, în acest spirit, deşi am avut foarte multă libertate.

Cum se manifestă gelozia în cazul tău? Dar al lui?

Da, au existat la începuturi, dar în timp şi în ani, el muncind alături de mine şi invers, nu prea au mai existat momente de genul acesta, deşi câteodată îi mai atrag atenţia la anumite lucruri, „Iubirea mea...!”, aşa, doar ca să înteţesc flacăra, să nu creadă că nu sunt atentă. Da, gelozia, din partea ambilor parteneri, este un semn de iubire.

Ce sfat le poţi oferi cititoarelor feminis.ro care se străduiesc să găsească un echilibru între viaţa de familie, carieră şi propriile nevoi?

Nu ştiu dacă poţi da sfaturi unui om căruia poate îi lipseşte ambiţia. Pentru că sfaturi poţi să dai oricum, să vorbeşti în neant şi să nu te asculte nimeni. Ideea este că dacă eşti ambiţios în tot ceea ce ţi-ai propus să faci, rezultatele vor veni cu siguranţă şi pe măsură. Dacă nu ai un pic de ambiţie, nu ai ce să faci, nu ai cum să ajungi mai departe, unde ţi-ai propus.