Cand vorbim despre infidelitate ne referim la situatia in care un membru al cuplului are o relatie de natura sexuala cu un alt partener. Fiind un simptom al cuplului respectiv vorbeste despre ceea ce se intampla in cuplu. Am tot explicat acest lucru in diferite articole asa ca nu mai insist asupra acestui aspect. Ce as vrea sa subliniez este ca in toate abordarile de infidelitate ramane aceasta problematica a simptomului.
Faptul ca tema infidelitatii are alte abordari decat cea a punerii in act, nu schimba foarte mult datele situatiei cuplului din punctul de vedere al spatiului preconstient al sau. Faptul ca un barbat sau o femeie simte nevoia unei alte relatii vorbeste la fel de bine despre ceea ce se intampla in cuplu ca si punerea in act a situatiei. Numai ca in acest caz nu vom vorbi despre o criza manifesta a cuplului ci putem sa avem in vedere o situatie care este „controlabila”. Folosesc ghilimele pentru ca este relativa aceasta parte de control. Un alt punct care se modifica este conflictul individual. Punerea in act a infidelitatii conduce la sentimente de vinovatie. In cazul preocuparii pentru infidelitate aceste sentimente sunt mai curand deghizate, transformate in alte manifestari psihice. Spre exemplu in cazul negarii „eu nu as insela niciodata” forma de vinovatie poate sa fie inlocuita cu o traire de mandrie despre propria forta. Dar lupta ramane cea cu propria nemultumire, cu propriile frustrari care sunt atribuite (justificat sau nu) partenerului.
Este dificil de stabilit daca vorbim despre un simptom al cuplului sau nu in aceste situatii ceea ce face ca deseori sa fie considerate ca stari de frustrare date de calitatea de a fi intr-un cuplu, un fel de rau necesar. As vrea sa nuantez in sensul ca nu ma refer la starile de atractie fizica sau sexuala pentru o persoana ci la dorinta de a avea o alta relatie cu cineva. Faptul ca un barbat sau o femeie sunt incantati sau excitati de o alta persoana nu se incadreaza in infidelitate dar dorinta de a avea o alta relatie presupune o nevoie izvorata dintr-un sentiment de insatisfactie data de relatia actuala.
Din aceste considerente mi se pare ca singura abordare realista a infidelitatii este necesar sa plece de la opusul sau – de la fidelitate si de la ceea ce reprezinta fidelitatea in cuplu. Iar aceasta fidelitate o putem considera in 3 situatii:
- Ca fiind resimtita ca o obligatie a cuplului, un fel de pact neplacut si impunere pe care societatea, familia sau partenerul o solicita. Ea este neplacuta si de evitat insa nu se poate fara ea sa existe familia.
- Ca fiind o decizie a unei persoane care este luata atunci cand decide sa fie intr-un cuplu si care reprezinta o alegere. Este o alegere insusita a persoanei respective.
- Ca nefind o tema, in aceasta ultima abordare ea vine in mod firesc. Nu este o tema pentru ca nu se pune nici problema fidelitatii precum nu se pune nici problema infidelitatii.
"Vindecarea" infidelitatii pleaca permanent de la una din aceste trei teme despre fidelitate. Sa spunem asa – infidelitatea apare pe un teren in care exista o pre-supozitie de fidelitate. Adica inainte de a fi infidel este necesar ca o persoana sa aiba o fidelitate. In absenta acestei situatii, isi pierde sensul. Se intampla in cupluri, mai ales in cele tinere sau aflate la inceput ca pre-supozitia de fidelitate sa fie numai al unuia iar celalalt sa nu o considere. Situatiile in care ajung cei doi ajung la limita logicii, dialogul lor este sortit unui esec permanent intrucat nu reusesc sa se situeze pe aceiasi lungime de unda. Ei vorbesc in permanenta limbi diferite pentru ca pre-supozitiile lor sunt diferite. Ei rezolva aceste diferente prin construirea unei lumi false a cuplului in care fiecare are o imagine proprie care nu este impartasita de celalalt.
Vanezi iubirea online? Iata reteta care da rezultate!
Va ganditi la despartire? 3 metode care va vor resuscita relatia
