In septembrie ceasul doarme.

Florile cad…cad….cad.Culorile se ratacesc pe pamant intr-un ritm fulgerator.Pianul, cânta.Culorile si florile  sunt pe podeaua rece de sticla.Podeaua se sparge si se desprinde de real.Cioburile se imprastie odata cu florile si culorile. Pianul canta. Femeia din coltul intunecos al camerei este cheala si tine strâns la piept un copil.Plange.Rochia-i de matase alba se rupe.Cauza fiind sunetul sfasietor al pianului.Copilul plange.Tipa.Plange atat de tare incat acopera intreg sunetul sfasietor de dulce al pianului.Pianul canta singur.Pianistul a murit. Pianul l-a ucis.I-a desfigurat mai intai sufletul, apoi l-a aruncat in acelasi colt murdar unde se afla acum cioburile,florile,culorile,femeia si copilul. Femeia are cancer si e cheala. Copilul plange si lacrimile-i devin mult prea taioase. Pianul canta.Au incercat multi sa opreasca sunetul,dar au fost mutilati,ucisi sau deprimati. Pe usa din spate vine femeia care poarta un val negru peste chip.Cu mana-i dreapta atinge copilul si femeia.Ochiul rosu al femeii chele se impleteste cu ochiu albastru al femeii ce poarta valul negru.Lacrimile copilului se transforma in lanul de grau.Stii tu,lanul de grau pe care il privesti afara pe fereastra.Femeia cheala leagana in brate copilul.Copilul viseaza cosmarul trecutului si al viitorului.Nu se poate trezi.Paseste in intuneric pentru a vedea lumina.Si-a baut ultima respiratie ca sa poata trai vesnic. Sunetul se estompeaza.Pianul devine mut si surd.Disperarea n-are suflet.Disperarea este goala,este porno.Nu are culoare,nu are forma,nu are stil.E mult prea goala si fada.E doar un ambalaj invechit. Valul femeii se pierde apoi pe usa din spate.Camera e goala.Niciun sunet. In septembrie ceasul doarme.