Furia singuratatii

Corelam singuratatea cu imaginea de sine, cu narcisismul, dar si cu apartenenta. Furia este o stare de suprafata, ea marcheaza doar suferinta, frustrarea, nemultumirea in calea dorintei sau conflictului dintre dorinte. Furia apare cand incapacitatea de intelegere este maxima, apare cand afectul este cu mult prea puternic astfel incat scapa de sub control. Dar, de cele mai multe ori, ia forma unei manifestari prin dezinvestirea subiectului si un atac la adresa lui. Subiectul, celalalt, este vazut in tot ceea ce apare ca fiind vinovat, ca fiind cauza a ceea ce genereaza si determina suferinta din a fi cu celalalt.

Furia aceasta impotriva unei relatii este un temei important impotriva unei relatii. O putem simti pe furie in momentele in care o persoana pare complet nemultumita. Aceasta furie are un rol clar – ea trebuie sa-l indeparteze pe celalalt pentru ca daca l-ar primi atunci ar lipsi justificarea nemultumirii, frustrarii. Celalalt trebuie sa fie "rau" pentru ca daca ar fi "bun" atunci ar fi diferit de modul in care simte lumea. Daca este sa ne intrebam care este principalul temei pentru care o persoana nu poate trece de la starea de la "singuratate" la cea de a fi cu celalalt.

Furia este manifestarea unei credinte in care o legatura este necesar sa fie imposibila. Evident este un temei inconstient. La suprafata apare tot ceea ce este rau indreptat impotriva celor care sunt in afara: impotriva celuilalt sex, impotriva celor de aceiasi varsta sau a celor din afara grupului propriu. Regasim aceasta furie in teorii complicate despre lume si viata. O gasim in stiluri ironice si cinice despre relatii, despre oameni, despre singuratate. Nu este o furie manifesta, este una latenta.

Parerile preconcepute au de multe ori la baza furia. Nu parerile preocncepute ca barbatii sunt intr-un fel genereaza furia unei femei ci, mai curand, teoria, credinta in ceva, se bazeaza pe o furie veche indreptata impotriva sexului masculin. Lucurile nu stau foarte diferit nici la barbati. Putem spune ca exista o furie veche iar o credinta, o teorie are rostul sa o justifice. O femeie singura poate sa teoretizeze spunand ca barbatii vor doar sex, ca nu sunt capabili sa aiba o relatie, ca nu pot iubi, ca ea este facuta sa fie singura, ca nu o inteseaza relatiile. Dar toate acestea nu au decat un rost – de a explica furia pe care o declanseaza neputinta satisfacerii dorintei de a fi intr-o legatura de cuplu. iar aceasta furie manifesta o suferinta. Iar aceasta suferinta are o baza intr-o relatie veche. Cumva teoria isi are bazele in copilarie, atunci s-a tesut.

Sa ne gandim doar ca primele incercari despre relatii se formeaza la varste fragede. Odata ce o persoana sesizeaza ca intre sexe exista o diferenta apare si problema unei raportari la fiecare sex in parte. Intr-un fel o fetita are o pozitie fata de alte fetite si intr-un fel fata de copii baieti. Lucrurile plecand de aici se dezvolta pe parcurs. Spre pubertate, adolescenta comportamentele si teoriile proprii devin mai clare iar pentru fiecare sex se dezvolta o atitudine, o pozitie, o raportare, un stil de legatura. Urmarind istoria putem intelege si cand apare nemultumirea si care este ea.

La baza ei furia spune un lucru simplu – "este rau sa fii cu cineva". Acest rau poate sa fie inlocuit de orice alt cuvant suficient de clar – este periculos, este imposibil, produce suferinta, este nefericit. Dar oricat de rau ar fi, dorinta de a fi cu cineva ramane pentru ca daca nu ar ramane tema furiei nu se poate pune. Nu poate sa te infurie sau sa dezvolti o teorie despre ceva care iti este strain, indiferent, care nu intra in sfera ta de interes. Furia poate atrage atentia asupra unor sentimente personale.