Mi-e frica de copiii care nu au mers niciodata cu metroul, de pustoaicele machiate excesiv, de „oamenii mari” care nu stiu cat costa un bilet de autobuz, de hipsterite colorate care se cred cool doar pentru ca isi pun rochie peste blugi. Mi-e frica de „sotiile” fericite ca au pus mana pe cartea de credit a partenerului, de femeile care nu au muncit o zi in viata lor. De cei al carui singur scop in viata este acela de a conduce o masina scumpa sau de a-si etala ultima geanta Hermes,Vuitton, sau pantofii de la Louboutin si Jimmy Choo. Mi-e frica de divele care atunci cand nu sunt intr-o cafenea pe Dorobanti, la sala de fitness, la bronzat organic sau elctrostimulare, muncesc ca PR-i, consultanti, coach-i, business adviser-i sau alte titluri pompoase obtinute dupa absolvirea unei facultati la ID si in urma casatoriei cu vreun bogatas cu nume exotic. Mi-e frica de politicienii care nu au coborat o data in strada, de forta cu care cuvintele pot lovi, de oamenii in ochii carora nu poti sa citesti nimic. Mi-e frica de cinismul transformat in virtute, de cartile motivationale si de cei care chiar cred ca spunandu-ti in oglinda ca o sa ajungi top-manager, chiar o sa ajungi, de camerele video, de multinationale... In mai putine cuvinte, mi-e frica de succesul oamenilor mici. De Oana Zavoranu, Pepe, Moni sau Iri, de parveniti, de arderea etapelor intru devenire... De oameni care nu mai au nimic uman si de cei care nu vor ajunge niciodata oameni... Foto:sxc.hu
Frici de oameni mari
Mi-e frica de copiii care nu au mers niciodata cu metroul, de pustoaicele machiate excesiv, de „oamenii mari” care nu stiu cat costa un bilet de autobuz, de hipsterite colorate care se cred cool doar pentru ca isi pun rochie peste blugi. Mi-e frica de „sotiile” fericite ca au pus mana pe cartea de credit a partenerului, de femeile care nu au muncit o zi in viata lor. De cei al carui singur scop in viata este acela de a conduce o masina scumpa sau de a-si etala ultima geanta Hermes,Vuitton, sau pantofii de la Louboutin si Jimmy Choo. Mi-e frica de divele care atunci cand nu sunt intr-o cafenea pe Dorobanti, la sala de fitness, la bronzat organic sau elctrostimulare, muncesc ca PR-i, consultanti, coach-i, business adviser-i sau alte titluri pompoase obtinute dupa absolvirea unei facultati la ID si in urma casatoriei cu vreun bogatas cu nume exotic. Mi-e frica de politicienii care nu au coborat o data in strada, de forta cu care cuvintele pot lovi, de oamenii in ochii carora nu poti sa citesti nimic. Mi-e frica de cinismul transformat in virtute, de cartile motivationale si de cei care chiar cred ca spunandu-ti in oglinda ca o sa ajungi top-manager, chiar o sa ajungi, de camerele video, de multinationale... In mai putine cuvinte, mi-e frica de succesul oamenilor mici. De Oana Zavoranu, Pepe, Moni sau Iri, de parveniti, de arderea etapelor intru devenire... De oameni care nu mai au nimic uman si de cei care nu vor ajunge niciodata oameni... Foto:sxc.hu
Castigatoarea BCR Ladies Open, in topul celor mai bune 50 de jucatoare ale planetei
Articolul următor
Gomorrah Girl - Destinul femeii printre mafiotii din Camorra
