Astfel, 16 autoturisme au ajuns in posesia sportivilor romani care au obtinut o medalie, individual sau pe echipe, in cadrul celei mai importante competitii sportive a anului. A fost extrem de emotionant sa-i vad si sa stau de vorba cu ei. Este un vis implinit acela de a avea prilejul sa fii atat de aproape de un campion olimpic, sa cunosti personalitati capabile de atata daruire si munca, astfel incat sa ajunga pe cele mai inalte trepte ale gloriei sportive. In contextul in care sportul romanesc este in cadere libera, performanta celor care au urcat pe podiumul de premiere la Londra, este cu atat mai importanta.
De la momentul de aur marcat in calendarul competitional de Los Angeles '84, cand Romania a ocupat locul doi pe natiuni cu 53 de medalii olimpice, dintre care 20 de aur, si continuand cu o evolutie relativ constanta la urmatoarele cinci editii ale Jocurilor Olimpice, Beijing 2008 si Londra 2012 au adus Romaniei, cele mai putine medalii la o Olimpiada.
Acum patru ani (pe cand eram o tanara jurnalista in cautare de raspunsuri
) , am incercat sa aflu de la Octavian Bellu, pe atunci presedintele Agentiei Nationale pentru Sport, si Octavian Morariu, pesedintele COSR, motivul pentru care sportul romanesc coboara tot mai jos pe treptele performantei. Rezultatul slab de la Beijing a fost pus de cei doi pe seama faptului ca sportul nu mai tine pasul cu timpul, ramanand tributar structurilor centralizate, de care nu a reusit sa se desprinda decat in mica masura. Si cum aproape suta la suta din activitatea de performanta din Romania este asistata de stat, este practic imposibil sa te bati cu tari in care exista mii de cluburi private unde copii si tineri merg sa faca sport si unde aria de selectie este una imensa. Nu mai exista o selectie activa. Daciadele si intrecerile sportive din anii 70’ -’80 au disparut fara sa se mai puna nimic in schimb. Selectia a devenit una pasiva, antrenorii asteaptand sa se indrepte copilul catre sport si nu antrenorul catre potentilul campion. Au disparut campaniile nationale de selectie si odata cu ele si sansa unor copii inzestrati cu talent sa-si poata descoperi potentialul. Sansele sa apara o noua Nadia Comaneci, un Ilie Nastase sau Hagi, descoperit jucandu-se pe vreun maidan sunt egale cu zero.
La patru ani de atunci, pendulez intre bucuria de a fi contemporana minunatilor sportivi premiati la Londra si ingrijorarea ca in ciudata diagnosticului pus sportului romanesc cu mult timp in urma, il privim cum se stinge incet, fara a face nimic sa-l ajutam sa se insanatoseasca. Mi-e teama ca resuscitarea facuta de Sandra Izbasa, Alin Moldoveanu, Alina Dumitru, Corina Caprioriu, Roxana Cocos, Rares Dumitrescu, Alexandru Siriteanu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Catalina Ponor, Diana Chelaru, Diana Bulimar, Larisa Iordache si Razvan Martin a fost ultima inainte de un final trist pentru olimpismul romanesc, desi sper din toata inima sa nu fie asa.
Pasiuni si fotbalisti
La multi ani, Radu Beligan!
