Divortul - sfarsit sau inceput?

Daca in prima parte a existentei cuplului aceasta este imbracata in iubire, in crearea unei iluzii despre celalalt, in momentul divortului partea de negativitate pare sa isi puna cuvantul, sa se exprime, sa se manifeste. Este ca si cum la inceput ura si frustrarea sunt interzise iar la divort iubirea si interesul pentru celalalt apar ca fiind interzise. Aceasta ar putea sa se constituie intr-o explicatie pentru sintagmele: ”casatoriile din dragoste nu rezista” sau ”dragostea dureaza 3 ani”.

O usa care se inchide este o usa care se deschide si reciproc usa care se deschide este si usa care se inchide. Aceeasta sintagma apartine lui Noica intr-un alt context, dar ea exprima functionarea permanenta a legaturii de cuplu.

Din perspectiva divortului putem vorbi despre trei situatii:

- Divortul ca sfarsit al legaturii. Relatiile din cuplu au un aspect de stranietate, de vecinatate, exista o raceala, o incapacitate de a fi impreuna. De obicei cei doi sunt de acord cu divortul iar daca nu exista alte motive pentru care cei doi nu s-ar desparti cum ar fi un copil, o opozitie morala, etc. Acesta se desfasoara cu usurinta si repede. Cei doi isi gasesc alte relatii iar acest moment este de obicei un suport pentru divort. Ei pot sa locuiasca impreuna si o fac cu usurinta dar nu pot sa fie un cuplu

- Divortul ca moment al legaturii. In dinamica legaturii de cuplu, momentul divortului poate sa fie unul de transformare a momentului de fondare al cuplului in opus. De regula acest divort este asociat cu amintiri puternice, reprosuri concomitente din partea celor doi. Ura, lupta reciproca, investirea emotionala reciproca, angoasa si frica de celalalt continua dupa divort. Ei raman strans legati unul de celalalt in sensul ca mereu este prezent ca obiect emotional de referinta. Dificultatea majora este incapacitatea de a fonda noi relatii, de a fi in alt cuplu pentru ca mereu exista trauma experientei anterioare. Jocul de-a victima si calaul este reciproc. Fiecare interpreteaza o scena fantasmatica cu o puternica componenta persecutorie. In aceste cazuri a ramane impreuna sau a divorta sunt pure actiuni fara o realitate psihologica. Este momentul intalnirii celor doi in oglinda, in care partea negativa apare ca pregnanta. Cei doi au o amnezie aproape in ceea ce priveste momentele placute petrecute impreuna. Se viseaza reciproc, apar acte ratate, pierderi de control frecvente cand sunt impreuna.

- Divortul ca re-facere a cuplului. Aici divortul este utilizat ca terapie. Cei doi s-au intalnit candva si au experimentat impreuna o relatie care corespundea atunci fantasmelor si nivelului de dezvoltare al persoanei. In timp el poate sa isi descopere masculinitatea proprie sau ea feminitatea. In Momentul fondarii cuplului lucrurile stateau altfel, poate el era foarte copil sau ea fetita. Ei au crescut intre timp si au devenit adulti. Fantasma lor a ramas dar ea a primit o noua piele, un nou mod de functionare. Cei doi nu mai par compatibili si, in acelasi timp, nu sunt nici incompatibili. Divortul devine atunci un ”acting-out” o incercare de afirmare a unor schimbari prin actiuni dure, bruste, evidente pentru celalalt. Problema principala este aici ca partenerul nu se prinde de schimbarile aparute.

Nu cred ca o legatura poate sa realizeze singura nivelul si modul sau de functionare. Are nevoie de un reper exterior pe care sa se bazeze. Eu am initiat un program de consultatii pentru situatii de divort prin care cuplurile sunt invitate sa reflecteze, sa se observe pentru ca aceste continuturi sa devina vizibile si importante. Afectele sunt foarte intense ceea ce determina o capacitate de observare extrem de limitata. Pentru a lua o decizie este nevoie de timp si de observare. Iar aceasta decizie este valabila atat in momentul fondarii cat si in momentul destramarii cuplului.