Aceasta este concluzia pe care cei de la Penn State University au tras-o în urma mai multor studii pe tema capacităţii indivizilor de a face diferenţa dintre tipurile de gust amar.
Subiecţii au fost supuşi unei degustări pe nevăzute, unde le-a fost dat să bea întâi o bere non-alcoolică, cu adaos de extract de hamei - Isolone, apoi cu adaos de chinină - ingredientul care dă amăreala apei tonice şi în cele din urmă bere cu octaacetat de zaharoză - un aditiv alimentar atât de amar încât a fost folosit în produsele destinate celor care vor să scape de rosul unghiilor.
Participanţii, jumătate bărbaţi şi jumătate femei, majoritatea în jurul vârstei de 30 de ani, au luat parte la 3 experimente. În primul au fost rugaţi să noteze gradul de amăreală şi alte caracteristici ale berii gustate, folosind o scară de intensitate, pentru a se asigura că mostrele de bere erau la fel de amare. Ulterior, subiecţii au notat cum mostrele erau diferite faţă de un element de referinţă, pe o scară de şapte puncte. La final, pentru a înţelege cum anume erau diferite mostrele între ele, participanţii au bifat anumite caracteristici dintr-o listă de 13 descrieri aferente fiecărei mostre.
Un ultim experiment a presupus ca subiecţii să deguste, să spună cât de mult le place berea consumată şi să le organizeze într-un top de la cea preferată la cea mai puţin plăcută.
Potrivit lui John Hayes, profesor în ştiinţe alimentare, majoritatea participanţilor au putut să facă diferenţa în ceea ce priveşte gustul amar, deşi mostrele au fost modificate astfel încât intensitatea amărelii să fie aceeaşi. Cu toate acestea, însă, nu au putut să descrie verbal aceste diferenţe, nici atunci când le-au fost furnizate listele cu atribute. În plus, cercetătorii au constatat că diferenţa în materie de sursă a gustului amar nu a influenţat alegerea preferatei.
33 de seriale pe care TREBUIE să le vezi anul acesta
25 cele mai bune melodii despre facultate
