Despre cum poti sa supravietuiesti cu 40 de lei pe saptamana

Traian are 15 ani si stie cum poti sa faci sa mananci cu 40 de lei pe saptamana si sa-ti mai si ramana. Ii e dor de parinti, de sat si de padure, asa ca pune deoparte bani ca sa ajunga acasa in fiecare weekend. Vine dintr-un sat de munte, aflat la 65 de km de Cluj si-i e foarte greu sa se adapteze la viata de oras. Face sacrificiul acesta pentru ca “fara carte nu poti fi nimic in ziua de azi”. Altfel, dac-ar fi sa aleaga, ar lasa oricand orasul cu aglomeratia, poluarea si stresul lui si s-ar intoarce inapoi la munte.

Ma uit la el si vad un adolescent extrem de serios, care nu poarta obisnuita masca sociala. Nu zambeste pentru ca simte nevoia sa fie placut, nu e nici timid si nesigur pe el, chiar daca e la varsta nesigurantelor reflectate sau camuflate.

N-as fi crezut ca m-as mai putea intalni in ziua de azi cu un elev care sa-mi spuna ca incercarea cea mai mare pe care a avut-o vreodata la scoala a fost intalnirea cu lupii sau cu porcii mistreti. Traian a facut 4 ani de zile naveta din sat pana in comuna cu microbuzul, 30 de km si pe jos, prin padure, inca 10 km.

“A fost foarte, foarte greu in clasele V-VIII (ofteaza). Iarna era zapada mare stransa pe drum. Nu vedeam nimic in jur de nameti. Eram cu inca 2 copii din sat, dar se intampla sa nu vina si-atunci ramaneam singur. M-am intalnit odata cu porcii mistreti. Am fugit, nu stiu cati erau. Era noapte, plecam din casa la 6.20 ca sa ajung la 7.15 la microbuz” isi aminteste Traian.

Cu toate greutatile,  ar fi preferat sa faca in continuare drumul prin padure decat sa stea la oras. I-ar fi placut sa fie un microbuz pana la ei in sat si un liceu mai aproape, ca sa faca naveta. “Viata de la oras mi se pare foarte grea, pentru ca se plateste totul: mancarea, caldura, apa...”, insiruie adolescentul perfect constient de responsabilitati.

“Imi pun bani deoparte la inceputul saptamanii si stiu ca nu trebuie sa-i stric. Parintii imi dau 40 de lei pe saptamana ca sa mananc. Stau in gazda in garsoniera, sora mea gateste. Cateodata 40 de lei sunt pentru amandoi. Mai aducem mancare de acasa”, lamureste Traian cum poti sa intinzi de 40 de lei si ce suma fabuloasa poate sa devina din perspectiva supravietuirii.

Parintii trudesc din greu pentru a face rost de bani ca sa-si tina copiii la liceu. Mama este singura care aduce un salariu in casa. E angajata intr-o statiune montana nu foarte prospera, la cativa zeci de km de sat. Are de lucru de toamna pana primavara, cand dispare zapada. E perfect si asa, peste vara, cand e in concediu fara plata, copiii sunt in vacanta. Tatal n-a gasit de lucru in zona. A lucrat cateva luni la autostrada, dar s-au facut disponibilizari. Acum are grija de animale si munceste in gospodarie. In toamna aceasta familia a primit o vaca de lapte de la World Vision, prin programul de dezvoltare comunitara. Familia are acum trei vaci, o sursa importanta de hrana pentru adulti si cei doi copii. Laptele nu-l vand, nu exista punct de colectare in zona. “Facem branza si le dam si la vitei”, lamureste Traian.

Cu un venit lunar de 5 – 600 de lei, parintii platesc 400 de lei pe luna pentru chiria celor doi liceeni plus cheltuieli. E un adevarat miracol ca Traian si sora lui urmeaza liceul in aceste conditii. Asa ca adolescentul ia lucrurile foarte in serios. E inscris in proiectul “Vreau in clasa a noua!” si ajutorul lunar venit de la donator face diferenta intre a ramane si a pleca din Cluj. “Sprijinul primit ne ajuta sa ne aprovizionam cu mancare sau il folosim pentru alte cheltuieli. In toamna am cumparat manuale si caiete”, explica Traian.

E uimitor cate intrebuintari i se pot da sumei de 100 de lei...

 Ii multumesc colegei mele Laura Runcanu, fara de care acest material nu ar fi fost posibil.