Dependenta, o boala familiala - Cum poate fi combatuta

Ipoteza pe care vi-o propun pentru a intelege dependenta este urmatoarea – la inceput, a existat o suferinta majora, o pierdere, un abandon, o stare de lipsa de chef de a trai. Sperand sa gaseasca o forma de a se bucura de viata si de experienta, persoanele, cu precadere in adolescente, au inceput sa caute tot felul de variante. Unele s-au asezat si au primit statutul de „distractie”. In momentele dificile, atunci cand nu exista un „trebuie” pacientul s-a dus in aceasta lume a distractiei. In absenta distractiei era o stare de gol, de vid interior. Cu cat golul era mai intens, cu atat nevoia de „distractia respectiva” era mai mare. O parte din ele, stie ca nu e bine ceea ce face si este doar o modalitate de umplere a timpului, a vidului interior. Ca urmare, incepe sa semnalizeze inconstient in jur ca ii este rau. Cei apropiati nu prea aud, el este destul de singur. Ca urmare, incepe sa exagereze pentru a reusi sa se faca auzit. La un anumit moment, el reuseste sa fie auzit sau, in orice caz, nu mai poate sa fie ignorat. Constient, el reuseste sa se abtina in anumite momente dar atractia pentru a fi in singura ipostaza care ii asigura viata este mult mai puternic, functioneaza ca un magnet si atunci va cauta sticla, jocul, sexul cu speranta ca ii va fi mai bine. Pacientul se simte rupt in doua – o parte care lupta inutil si este mereu invinsa de atractia pentru „viata” oferita de obiectul adictiv si o alta parte care spune ca ii este rau.

Cele doua parti nu se pot reuni decat in momentul exploziei si acesta este momentul de cotitura. Comportamentul rudelor se modifica radical, apare cererea explicita de a se lasa odata de obiceiul asta care ii face rau. Apar multe reprosuri si multe certuri. Pacientul stie ca asa stau lucrurile. Ceea ce pare complet de neinteles este faptul ca nu se poate altfel. El vrea sa fie viu si depune orice efort pentru asta desi stie ca acest viu e mai mult o forma de ne-viu. Familia incearca atunci sa scape de problema. Cum? Dand pacientul altora. Suna la un terapeut si incearca sa il paseze acestuia. Suna la o clinica de dezintoxicare si incearca sa il interneze acolo, iar ei sa scape de problema. Pacientul va refuza aceasta abordare. El a spus mereu ca ii este rau si nimeni nu a inteles.

Acum reprosurile spun ca nimeni nu intelege ca lui ii este rau si se asteapta la o persoana rationala care stie foarte bine ceea ce face. Reprosurile au si sensul de negare a lumii emotionale a pacientului. Pe de alta parte reprosurile arata interesul acestor rude pentru pacient. Faptul ca familia incearca sa scape de pacient il va face pe acesta sa se opuna. O solutie de compromis este grupul de acolo si faptul ca pacientul gasind pe unii ca el, va reusi sa isi gaseasca un substitut de familie unde se va simti integrat, inteles, re-simtit.

Cred ca solutia cea mai buna pentru toata lumea este de insotire a pacientului in demersul pe care toti vor sa il faca. Aceasta inseamna ca pacientul si rudele sau unele din ele vor trebui sa isi faca un timp pentru a insoti pacientul in terapia sa. Aceasta forma o reprezinta terapia de familie. Intr-o terapie de familie stim foarte bine care este inceputul si simptomul si ceea ce reprezinta partea aceasta si motivul pentru care ne gasim acolo. Pacientul va urma tratamentul atat timp cat familia va fi dispusa sa il insoteasca. Sunt si exceptii de la aceasta situatie, in care o persoana isi urmeaza propriul tratament dar, de regula, acest lucru nu se intampla. Cu exceptiile ne mandrim dar ceea ce reprezinta regula ne ingrijoreaza si merita atentie. Iar ca modalitate de terapie ca si regula, terapia analitica de familie eu o vad ca si solutie. Mai ales ca ea asigura o baza din start puternica. Experienta arata ca ea functioneaza.