Dependenta de el sau singura?

Acest tip de relatie se gaseste in multe cupluri, in multe relatii. Auziti multe persoane care dupa ce se despart de cineva spun: ”am pierdut totul, era totul pentru mine”. In starea de dependenta celalalt este investit cu capacitatea de a asigura existenta persoanei, a fiintei. Despartirea de el devine traumatica.

Starea de dependenta de cineva este o prima experienta a oricarui om. Bebelusul nu poate sa traiasca fara sa simta prezenta mamei sau al unei alte persoane. Un bebelus nu poate trai fara sa primeasca ceea ce are nevoie atat fizic cat si psihologic. Angoasa pierderii mamei este o experienta a bebelusului care il obliga sa adopte o pozitie. Ulterior el evolueaza si descopera persoane, descopera ca poate exista si in absenta celuilalt. Starea de dependenta este considerata ca fiind ceva negativ, care nu caracterizeaza o persoana puternica, sigura pe sine, matura, etc.

Existenta unui nucleu de acest tip, de tip dependent este importanta ulterior. Daca o persoana simte ca o relatie poate sa o duca intr-o stare de dependenta, va incerca sa evite aceasta legatura cu cineva. Dar legatura este imposibil de evitat intrucat este o relatie inconstient – inconstient, adica celalalt va ramane activ in fantasme, in ganduri. Celuilalt ii vor fi asociate diferite emotii, trairi intense, va capata un loc in grupul intern al persoanei. Presiunea acestor trairi este foarte mare iar dorinta de a interzice aceste prezente este foarte mare. Conflictul interior devine foarte mare iar atunci din interzicerea legaturii, atentia protagonistului se va muta asupra relatiei.

Va incerca sa evite pe celalalt, se va refugia intr-o lume de relatie in care celalalt este absent. Uneori fantasmele de ucidere, de distrugere a celuilalt sunt puternice si au ca scop distrugerea legaturii – „daca celalalt nu ar mai fi, atunci as putea sa scap de dependenta”. Lupta impotriva dependentei este intensa dar in aceasta lupta nu exista invingatori si invinsi intrucat lupta conteaza si nu rezultatul ei.

Sa ne gandim ca acest proces este constant – ca orice persoana pentru care va simti ca are un loc in grupul intern si va crea emotii va fi asociata cu pericolul dependentei. Aceasta situatie va duce la o stare de singuratate, in care orice legatura emotionala, familiala, profesionala, de cuplu va cauta sa fie situata intr-un plan al relatiei pure, intr-un mod clivat. Am putea vorbi despre ele despre un clivaj intre relatie si legatura. Acest clivaj devine o forma de adaptare. Clivajul poate functiona cam asa: ”nu vreau sa am relatii cu colegii decat strict profesionale, imi doresc ca oamenii din colectivul meu sa fie niste profesionisti, sa isi vada de treaba lor” sau „intr-o relatie sexul este important, facem dragoste, ne descarcam tensiunile sexuale si evit relatii pe termen lung” sau ”sunt o mama perfecta, copilul meu merge bine, are tot ce ii trebuie, e important ca el sa nu pateasca nimic”.

Ceea ce este cert ca rezultatul unei lupte de acest tip intre dependenta si singuratate nu duce nicaieri. Rezultatul luptei este una sau alta. Procesul terapeutic se poate referi la lupta in sine – exista legaturi intre oameni, exista rezonante si asta nu presupune implicit dependenta. Iar daca fantasma dependentei este foarte puternica ea va exista oricum si in prezenta relatiei cu cineva si in absenta acestei relatii.

Singuratatea isi poate gasi originea in starea de dependenta si in aceasta tentativa permanenta de negare a grupului intern, a propriei persoane ca avand capacitatea de a stabili relatii profunde, autentice cu alte persoane. Aceasta stare de lupta cu dependenta conduce la un refugiu intr-o lume interioara in care propriile fantasme, de fapt aceiasi fantasma care ia diferite forme devine dominanta iar realitatea celuilalt devine secundara sau inexistenta.