Cine ne salveaza copiii?

Prima oara cand am auzit despre povestea baietelului care, inca de la cativa ani, vorbea despre moarte, pentru ca depresia severa de care suferea sa il conduca la sinucidere, la numai 15 ani, am crezut ca este vorba de o fictiune. Cu atat mai mult cu cat povestea venea de la una dintre persoanele mele dragi si…foarte cinefile. Am aflat apoi din ce in ce mai multe despre "Boy Interrupted" si despre povestea adevarata care sta la baza acestui film documentar.

E povestea tulburatoare si emotionanta a unei familii care se destrama si are la baza povestea lui Evan Perry, poveste pe care o reconstituie realizatorii filmului (parintii lui Evan) inca din momentul nasterii sale si mergand prin copilaria si inceputul adolescentei sale, ajutandu-se de filmulete de familie si interviuri cu membrii familiei, prieteni, medicii si profesorii lui Evan.

O stire din ziarul Gandul de ieri mi-a trimis fiori "Generatia crizei. Unul din zece elevi merge la psiholog din pricina depresiei si a violentei", pentru ca vorbea despre unul dintre subiectele tabu: suferintele psihologice ale copiilor nostri.

E mult mai complicat, spune psihologul Cristina Calarasanu, sa pui un diagnostic unui copil. "Depresia e una dintre starile ale carei manifestari difera foarte mult de la adult la copil. De exemplu, adultul spune sau povesteste membrilor familiei, prietenilor si psihologului "nu mai vreau sa ma trezesc dimineata" sau "nu mai am chef sa ma duc la serviciu", in timp ce copiii nu stiu cum sa exprime ceea ce simt si starile prin care trec", explica specialistul.

Cum isi pot da seama parintii ca micutul lor este depresiv, daca acesta nu stie sau nu se poate exprima?

Cristina Calarasanu: "Unul dintre primele aspecte care le poate sugera parintilor ca se intampla ceva cu micutul lor este frecventa imbolnavirilor lui. Acesta va incepe sa raceasca sau sa sufere de diferite boli sau afectiuni. E evident ca micutul se simte rau, dar adevaratul motiv al imbolnavirilor repetate este faptul ca se petrece ceva cu acesta."

Un al doilea detaliu care le poate arata ca micutul nu se simte bine, explica psihologul, ar fi dificultatile reglate de somn (acesta doarme agitat sau fragmentat, incepe sa nu mai poata dormi, etc) sau lipsa apetitutului alimentar. In plus, extrem de important, scaderea interesului copilului fata de orice alta activitate care il incanta inainte ar trebui sa ii ingrijoreze pe parinti.

Si, am aflat de la psihologul Centrului de Psihologie de Actiune si Psihoterapie (CPAP), agresivitatea micutului este semnul care le arata parintilor cel mai repede faptul ca cel mic este depresiv, fie ca aceasta agresivitate e indreptata spre ceilalti, fie catre sine (copilul isi face rau fizic).

Ce ar trebui sa faca parintele? In primul rand, spune Cristina Calarasanu, ar trebui sa observe ceva diferit la cei mici, sa vorbeasca, sa se apropie de el si sa faca legatura, sa asocieze starea micutului cu schimbarile din familie sau cu separarile. Daca, de exemplu, bunica celui mic a murit, e bine ca parintii sa vorbeasca cu micutul despre ce s-a intamplat, pentru a trece mai usor peste aceasta stare.

In cel de-al doilea rand le pot oferi un context in care sa vorbeasca despre ce se intampla cu cei mici si cu familia. Si, in cazul in care aceste stari se agraveaza, ar fi bine sa mearga intai la medicul pediatru pentru a fi siguri ca nu exista o afectiune fizica si apoi la un psiholog, daca problemele persista.

Psihologul le poate oferi parintilor si familiei un cadru in care acestia pot discuta, un cadru in care sa nu existe iritari, nervi, vinovati.

Am intrebat psihologul daca au inteles romanii ca pot apela cu incredere la psiholog. Cristina Calarasanu: "Din ce in ce mai multi romani au inteles ca unele situatii din familie au nevoie de o altfel de abordare. Din pacate, a crescut multitudinea de factori la care sunt supusi copiii (pe plan social, politic, psihologic) si care afecteaza familia si, implicit copiii."

Cum e viitorul pentru acesti copii? "Tine de fiecare familie de a se apleca asupra fiecarei stari de frica si nesiguranta si de a avea grija de ea. Cred in familia care intelege ca e supusa unor presiuni si actioneaza ca atare", spune Cristina Calarasanu.