Una dintre intamplarile care m-au facut sa trec prin toate emotiile posibile a fost un material…cu bucluc. Mai bine spus, m-am trezit cu doua ore inainte de ora la care trebuia sa apara articolul cu… lipsa raspunsurilor personajului principal. Dar sa va spun cum am ajuns aici!
Ne place ca articolele de cariera sa contina, pe langa exemple si sfaturi practice, date de specialisti, si exemplele unor femei de succes din Romania care, fie ca sunt angajate, fie ca au propriile afaceri, au reusit sa isi faca un nume in respectivul domeniu. Alegem, de cele mai multe ori, persoanele care ne par interesante. De aceasta data persoanele de la o agentie care se ocupau cu PR-ul unei banci ne-au propus o discutie cu o doamna director de acolo. Au avut termen de cateva saptamani, intrebarile au fost trimise pe mail si, in data si ora fixate - imi asum greseala de a fi fixat data de primire a raspunsurilor cu data de publicare a articolului - nu am primit nimic. Nici macar un telefon. Am sunat eu si am aflat ca doamna in chestiune nu se afla in tara si ca nimeni nu se gandea sa imi comunice acest lucru. Am inlocuit materialul cu un altul, scris pe ultima suta de metri si, din pacate, a aparut si materialul cu respectiva doamna, la o distanta de cateva saptamani. Spun din pacate pentru ca faptul ca a aparut ar putea fi considerat o reusita a "muncii" PR-ului. Nu este.
Raman si astazi la parerea ca persoanele care lucreaza in acea agentie nu au nimic in comun cu profesionalismul si, daca imi va fi cu putinta, ma voi tine cat pot de departe de "activitatea" pe care o desfasoara.
Nu ma minti frumos!
Stiti deja ca respectul nostru pentru femeile puternice este unul real si ca ne place ca, de oricate ori avem posibilitatea, sa va oferim interviuri cu persoane interesante, care au ceva de spus, persoane care sunt dispuse sa isi impartaseasca experientele, atat pe cele frumoase, cat si pe cele mai putin placute.
Cu acest gand in minte am propus un interviu unei tinere doamne din viata politica romaneasca, renumita pentru limba sa "ascutita" si pentru partidul mic din care face parte. Ne-a placut ideea unei discutii cu domnia sa.
Dar nu ne mai place deloc de aceasta doamna politician, pentru ca nu ne plac oamenii care nu spun lucrurilor "verde-n fata" si prefera sa ne duca cu zaharelul, asigurandu-ne, de fiecare data, fie ca au raspuns intrebarilor si au trimis interviul, fie ca nu se afla in preajma unui calculator si ca le va trimite, nu-i asa, in maxim doua ore. Doua ore? Mai bine spus aproximativ 6574 de ore, pentru ca de circa noua luni astept acest interviu. Am continuat sa o sun periodic pentru a-i da binete si a o intreba de interviu chiar daca, dupa primele doua luni, mi-am dat seama ca nu imi va raspunde niciodata. Am facut-o pentru ca vroiam imi spuna, drept in fata, fie ca nu poate, fie ca nu vrea sa imi raspunda la intrebari. Nu o face niciodata.
Da, este vorba de o femeie inteligenta, o femeie puternica si interesanta. O femeie in spusele careia nu te poti increde. Sa fie actoria atat de indispensabila succesului in viata politica?
A fi sau a nu fi… colaborator
Una din cele mai amuzante experiente ale anului trecut este legata de un specialist, un psiholog de la o clinica cu care ar fi trebuit sa colaborez. Ei bine, eu si clinica ne-am fi dorit o colaborare cu doamna... ea, insa, nu!
Si asa a ramas…a raspuns o data sau de doua ori la intrebarile mele, pentru ca apoi sa fie plecata, in trafic, ocupata, in spital si puteti continua aici lista cu toate scuzele la care va puteti gandi. Doamna psiholog este, insa, draguta si... foarte inventiva! A ramas asa cum si-a dorit doamna psiholog… fara nicio colaborare!
Misiune aproape imposibila
1 iunie, Ziua Copilului: soare, albinute, floricele. Adica toate premisele pentru o zi perfecta. Insa niciodata sa nu te increzi in vorba care zice ca ziua buna se cunoaste de dimineata! Cu putin inainte de pranz aflu ca directoarea unei gradinite particulare care se oferise sa ne ajute cu un film video pentru un material ce urma sa intre in decursul aceleiasi zile, plecase cu copiii in excursie. Si da, ati ghicit: fara film, materialul scadea ca valoare. Si unde mai pui ca nu era vorba de articolul meu, ci de al unei colege careia ii promisesem solemn ca o ajut cu partea video! Ce poti face in astfel de situatii? Renunti la material si il inlocuiesti cu altceva. Numai ca articolul fusese deja anuntat pe site, prin banner. Asa ca... mort - copt trebuia sa intre. Cum procedezi in situatii extreme? Pui mana pe telefon si incepi sa-ti suni relatiile: "Alo, doamna directoare? Uitati ce mi s-a intamplat" Si, cu vocea milogului din Filantropica, reciti poezia. In majoritatea cazurilor raspunsul a fost : "Imi cer mii de scuze, dar sincer m-ati luat pe nepregatite. In primul rand nu am camera video pregatita, copiii dorm la ora asta si nu-i pot trezi. Si presupunand ca reusesc totusi sa fac asta, cum va trimit filmul? Ar mai dura cateva ore pana ne mobilizam si cred ca e prea tarziu. Maine insa ar fi perfect!" But... "tomorrow is too late".
Exact cand incepusem sa-mi rod unghiile si de la mana stanga, mi-am amintit de o doamna directoare cu care am colaborat excelent in perioada in care lucram la un cotidian din provincie. Am sunat-o si... surpriza: mi-a spus ca face tot posibilul sa ma ajute in decursul acelei zile, cu conditia sa gaseasca o mamica disponibila care sa o ajute sa filmeze. Pana aici toate bune. Dar cum poate ajunge un film de la Braila la Bucuresti in cateva ore? Cu avionul? Nu. Arhivat la secunda si uploadat direct pe site-ul Feminis. Operatiunea intreaga a durat cateva ore bune, timp in care toata echipa a stat cu sufletul la gura. Insa la finalul programului am putut spune: "Hudson, everything is all right here!"
Cu interviul in stand-by si cu laptopul pe munte
Inainte de concediu trebuie sa-ti planifici cu atentie materialele care vor fi publicate cat timp tu esti plecata. Cu alte cuvinte asta se cheama "a face conserve". Numai ca printre borcanele mele pre-concediu se numara si un interviu (nu poci sa spui care, ca nu e frumos fata de persoana in cauza, care a facut tot posibilul sa remedieze situatia). PR-ul ma avertizase din vreme ca vedeta mea e plecata peste mari si tari si ca-mi va raspunde cu o zi sau doua inainte de concediul meu, ca sa nu-mi creeze probleme. Numai ca, asa cum se intampla de multe ori in legile lui Murphy, in ultima zi de lucru aflu de la PR ca vedeta, acolo unde era ea, nu avea net. Prin urmare imi va putea trimite interviul abia peste doua zile. La acel moment situatia nu era chiar asa de grava, tinand cont ca interviul urma sa fie publicat abia in cea de-a patra zi de concediu a subsemnatei. Deci puteam foarte bine sa editez interviul de acasa si sa-l incarc pe site.
Numai ca se face luni si interviul intarzia. A, si un detaliu nesemnificativ: exact in aceeasi zi urma sa plec la munte. Am sunat din nou PR-ul si m-a asigurat ca nu va fi nicio problema, ca interviul va fi gata pana joi, cand urma sa fie publicat. Numai ca de luni pana joi erau trei zile iar la munte, la cota 1600, mai greu sa te bucuri de binefacerile internetului. Prin urmare am plecat la munte cu laptopul in spinare. Nu mai spun ca are cateva kilograme bune si ca tot urcusul pana la cabana l-am simtit tare si plat in spinare de parca as fi dormit pe un pat de scanduri. In fine, povestea are un final fericit: la ora 21: 00 a zilei de miercuri eu eram la ultimul etaj al unei cabane situate la cota 1600, jumatate aplecata peste geam (ca sa am semnal, desigur!), cu laptopul sprijinit de pervaz pe dinafara, editand un interviu care urma sa fie publicat a doua zi dimineata!
De ce nu mai vine, "in puii mei"?!
Se da un cunoscut actor al momentului. Sa mai spunem ca vrei musai sa faci interviu cu el. Asa ca o iei mai intai pe calea oficiala si contactezi PR-ul. Doamna in cauza, a carei experienta in domeniu nu poate fi pusa la indoiala, promite ca va intermedia "afacerea" si-mi cere sa trimit intrebarile pe mail. Dead-line? Doua saptamani. Dupa doua saptamani si o zi punct, sun sa vad ce s-a intamplat cu interviul si aflu ca domnul in cauza, sa-i spunem B (de la "Big" sau "Boss" sau ce vreti voi) este foarte ocupat si va putea sa raspunda abia peste o luna. Oki doki, imi spun. Ce e o luna la valoarea lui? Merita asteptarea. Dupa o luna sun din nou PR-ul. Draguta ca de obicei, doamna in cauza, vadit jenata de situatie (repet: nu am afirmat niciodata ca PR-ul este cel care trebuie tras la raspundere pentru aceasta situatie!) imi spune ca i-a amintit in neumarate randuri domului B ca este restant cu un interviu si ca, invariabil, raspunsul acestuia a fost : "Stiu, lasa ca se rezolva!"
In acel moment se faceau aproape doua luni de cand intrebarile mele, migalos formulate, dospeau pe undeva prin hardul unui calculator. Zic : "no, tre' sa trecem la planul B!". Asa ca intru pe blogul omului si-i las un comment. Rezultatul? None! Trecusera aproape trei luni. In acest moment stau cu calendarul in fata si trec in revista aproape 5 luni de cand ma intreb: "De ce nu mai vine, in puii mei?" Probabil ca raspunsul il voi afla chiar de la persoana in cauza: o sa ma informez cand mai are spectacol si o sa-l astept la iesire, cu reportofonul in mana. Dixit!
Se comunica greu la minister...
De cateva zile a venit confirmarea oficiala ca Andrei Gheorghe va fi seful peste PR-ul de la Ministerul de Finante. Nu stiu ce e de facut intr-o astfel de situatie, de ras sau de plans. Ce-i drept n-am avut in istoria mea de feminisa de-a face cu Ministerul de Finante, insa din alta parte mi s-a tras. Tot de la un minister.
Deci - se da una idee de interviu si se tinteste sus, fix la ministrul care se preteaza unui interviu pentru un site glamour. Pentru ca cine stie mai bine decat ea cum sta treaba cu Vuitton-ul, Armani, Chanel sau prada (cu p mic). Mi se promite solem ca o sa mi se raspunda in una, maximum doua saptamani. Chiar m-am intalnit cu ministrul in cauza la un eveniment, la putin timp dupa ce am trimis intrebarile. Mi-a spus ca este bucurosa de interesul aratat, mai ales ca interviul este legat strict de acrivitatea sa profesionala... Au trecut saptamanile, s-a facut aproape o luna, si am inceput sa intru in panica. Din trei in trei zile mi se promitea constant ca o sa primesc raspunsurile, ba luni, ba joi, ba saptamana viitoare... Dar nu avea sa vina, nici macar cu setul de interviuri "de-a gata" pe care le-a impartit pe la niste publicatii din provincie... S-a dus sezonul, insa fostul si actual ministru in cabinetul Boc IV poate sa se revanseze sezonul viitor. Intrebarile isi pastreaza valabilitatea, pentru ca n-am vazut sa se schimbe ceva dupa mai bine de un an de mandat!
Ups... Am uitat sa dau Save!!!
Mare festival de film. Nu este vorba de Oscar, ci despre unul la fel de prestigios, dar de la noi, din Europa. Romania face valuri, mai ales ca unul dintre filmele care au ridicat sala in picioare nu a fost pe placul nepoatei unuia dintre cei mai mari dictatori ai lumii...
Imi iau inima in dinti si il sun pe regizor. Imi raspunde, stabilim o ora si o data pentru un interviu telefonic, facem interviul, inregistrez si ma apuc de transcris. Unde? Intr-un document trimis de mine pe email, pe care nu l-am salvat in prealabil. Asa ca dupa vreo 5 ore de transcris, cand sunt gata sa strig Evrica ce credeti ca mi s-a intamplat. Interviul meu nu era nicaieri. Documentul nu exista!!! Panica, transpiratie, nervi si prefigurarea unui weekend ratat, pentru ca era fix vineri, dupa ora 17. Noroc cu colegul specialist in IT, care m-a ghidat printre itele incurcate din My Computer.
Deadline: O saptamana
Intrebari: 4
Intre timp: Mailurile nu ajung si telefoanele se primesc numai in sedinta
Primit: Dupa o saptamana si jumatate
Scuza: "Ti-am trimis raspunsurile pe mail, nu stiu de ce nu au ajus!"
Concluzia? Bad PR
Cand celebritatea te face mai bun decat restul
Sunt confuza cum oameni cu o cultura vasta, extrem de bine manierati si celebri isi fac timp sa iti raspunda la intrebari, iar cand nu pot, se scuza si cum cateva celebritati autohtone au nevoie de mai mult de 2 saptamani? Ca sa nu mai vorbim de atitudine…De parca ar trebui sa inchei conversatia cu plecaciuni si mii de multumiri ca si-au rapit din timp. Cred ca au uitat de conceptul de “publicitate” si ca viata lor de staruri e mentinuta de “aparatele” media.
Atitudinea conteaza!
Nu e un moment greu din 2009, dar trebuie mentionat, pentru ca in mod clar toti ne-am lovit de astfel de situatii. Pe la inceputul carierei mele de redactor am facut si un prim pas in plasa capriciilor oamenilor care au atins deja culmile succesului deplin. Metaforic vorbind, dar experienta e cat se poate de reala. Se facea ca am de pregatit un material cu cele mai bune “something” ale momentului si am sunat pe cineva cu greutate in domeniu. Dar reactia nu a fost asa cum ma asteptam. Am primit chiar si o sugestie de genul ca ar trebui sa fiu data in judecata ca am tupeul sa fac astfel de topuri. Cu flacari pe nas am incheiat conversatia cu “Eu oricum va voi trimite acest email ca sa vedeti macar despre ce este vorba daca nu imi permiteti sa va dau mai multe detalii si daca va veti mentine parerea puteti sa nu imi raspundeti, ok?”. Dar rezultatul a venit dupa cateva zile, cand am primit un telefon de la respectiva persoana, declarandu-mi ca i-a placut sa observe ca mai exista jurnalisti care isi apara orgoliul si nu se lasa calcati in picioare doar pentru o biata informatie si ca vom avea o colaborare frumoasa. Happy end, ce pot spune…
Anul ce tocmai si-a incheiat socotelile cu noi mi-a adus atat realizari profesionale, adevarate mandrii personale, dar si dezamagiri cauzate de neseriozitatea unor oameni in care iti focalizezi intreaga incredere si carora le acorzi creditul de a fi “om de cuvant”. De, doar asa credeam ca functioneaza lumea, afacerile si toate celelalte relatii interumane: pe incredere! Hmm, eu zic sa imi revizuiesc atitudinea, nu mai traim in anii '25 toamna... si uite asa, oamenii care se ocupa, teoretic, de imaginea anumitor brand-uri sau chiar persoane publice nu stiu exact ce inseamna PR si fac tot posibilul sa intoarca pe dos toate principiile acestei meserii, de altfel laudabile si extrem de utile, in special pentru noi jurnalistii. Notiunea de birou le lipseste cu desavarsire unor pr-isti, telefonul este doar un accesoriu, iar a munci este doar o... iluzie... Nu este adevarat? Pai atunci cum de sunteti de negasit, stimabililor?
Sigur, maine iti trimit!
Comunicarea jurnalist-PR ar trebui sa mearga snur, pentru ca ambele tabere se ajuta, de cele mai multe ori, reciproc in realizarea obiectivelor si sarcinilor pe care le au de dus la bun sfarsit in munca pe care o presteaza. Insa uneori, PR-isti uita ca si x (nu cel mai cel din portofoliul de clienti, dar un platitor respectabil pentru portofelul respectivului PR) are nevoie de promovare (chiar daca e platit pentru asta), acordand atentia granzilor pe care ii au in subordine. Si invers, cand ii rogi cu toata politetea din lume sa te ajute in realizarea unui material legat de o vedeta, un brand eventual, ceva important ce au in portofoliu, iti promit marea cu sarea in cel mai scurt timp cu putinta. Si tu chiar crezi! Ma rog, adica eu! De cate ori nu mi s-a intamplat sa aud "maine iti trimit materialul", iar acesta nu stiu cum se face, dar de fiecare data avea o forma invizibila in mailul meu. Adica nu exista! Dupa ce, cu aceeasi politete (desi articolul tau a esuat din cauza unei promisiuni ignorate), ii intrebi daca totusi in al 12-lea ceas te pot ajuta in orice forma. Iti mai spun odata ca "maine cu siguranta vei primi", iar apoi raspunsul la telefon devine istorie. Ai "cheltuit" timp, bani si nervi pe promisiunile absurde si neprofesioniste ale unor persoane care se numesc PR.
Cand un specialist se crede vedeta care ofera 3 palavre aruncate... pe bani!
Ok, avem nevoie de specialisti de toate genurile, iar in timp ce unii dintre ei, foarte cunoscuti si profesionisti nu stiu cum sa se mai dea de ceasul mortii pentru a-ti raspunde la solicitarile trimise, primind in schimb un simplu "multumesc" politicos si recunostinta pentru sfaturile pretioase, altii gasiti cu greu prin cartea de telefoane si fara a avea vreun statut aparte in domeniu, au pretentia nejustificata ca pentru 3 vorbe prin telefon legate de un subiect sa primeasca daca se poate nu numai bani, dar si ceva publicitate sau o statuie. Felicitari oamenilor valorosi pentru seriozitatea si profesionalismul de care dau dovada atunci cand informeaza cu o acuratete desavarsita cititoarele, despre subiecte de actualitate, si rusinica celor carora le punem la indoiala zisele, neavand habar cine sunt si daca au credibilitatea in fata cititoarelor, dar totusi ridica pretentii mai ceva ca Madonna.
Cand ne mint, ne mint frumos... doar sunt dive de tv
... si m-au mintit nu gluma, chiar foarte frumos, cu vorbe dulci alese, cu scuze pe care niciun catel nu le mai dadea crezare. Asa mi s-a intamplat sa vorbesc deschis si frumos de fiecare data, in nenumaratele apeluri pe care le-am format pentru ea, vedeta de tv lovita de o multime de treburi; de, cum fac oamenii pe la tv, mai dau o nota, pe ce, nu prea stim, dar asa e formatul emisiunii, asa s-a consacrat, nu o putem "sterge" de acolo; mai tac din gura, mai stau degeaba si iau si foarte multi bani, iar discutia sa se termine de fiecare data la fel: "Scuza-ma draguta, nu am vazut mailul", "vai, eu sunt la niste cursuri acum si nu am apucat sa ma uit, dar iti trimit, promit"; si mereu cu nonsalanta, calm si zambete invizibile, dar transmisibile prin telefon, apelul se incheia cu "bine, atunci astept sa imi trimiteti cat mai repede", iar ea "Sigur, nu-i problema". Si uite-asa as da eu "faliment" daca m-as baza pe ea, pentru ca nici in ziua de astazi (si cred ca au trecut mai bine de 8 luni - la un moment dat am cedat) nu am vazut vreun material de la ea.
Cand pe la departamentul de PR bate vantul neseriozitatii!
Trusturi mari, bogate, vechi si renumite, cu PR-isti neseriosi, discriminatori si care din pacate, domnilor patroni de televiziuni private, nu va promoveaza "arsenalul" din dotare absolut deloc, dar au nonsalanta de a promite iesita din comun. Pai pentru ce mai sunteti platiti daca nu reusiti in cateva luni de zile sa faceti rost de un material al unei persoane publice din televiziunea careia ii faceti imaginea, care nici macar nu e o vedeta de mare calibru. Faceti-va munca cu seriozitate si nu mai faceti discriminari intre publicatii - in timp ce unele vedete apar cu mot in frunte in alte reviste, pentru altii, aceleasi nume sunt foarte ocupate... m-am saturat de neseriozitate. Cred ca e cuvantul care caracterizeaza cel mai bine "worst moments of 2009". Complica lucrurile, le ingreuneaza demersul, totul este vraiste...
Sexualitatea feminina (I)
Trend pe Facebook: culoarea sutienului
