Cand ti-ai cerut ultima oara iertare?

Iertarea, de la ispasire la simpla formalitate

Americanii il au pe Dr. Phil. Noi avem “Iarta-ma”, “Din dragoste” si defunctele “Surprize, Surprize”. Nu exista seara in care, butonand plictisit inainte de culcare, sa nu asisti la o scena dramatica la care un el sau o ea implora iertare. O mama care si-a abandonat fiica si care acum incearca sa-si gaseasca un loc in viata ei, un sot violent care jura ca nu-si va mai lovi niciodata consoarta...apoi sunt indelung mediatizatele ceremonii de reinnoire a juramintelor menite sa puna pe picioare o relatie zdruncinata de adulter sau crize de gelozie. Si sa nu uitam, scuzele oficiale pe care le adreseaza politicienii prinsi la ananghie pentru a-si recapata respectul in fata opiniei publice. La televizor si in general, in viata publica, iertarea le rezolva pe toate.

Nimic rau in asta, veti spune. Puterea de a ierta este ceva firesc, o trasatura comuna de care poate da dovada fiecare dintre noi, persoana publica sau nu. Psihoterapeutii i-au demonstrat in timp efectele curative, proclamand-o antidot pentru depresie ai frustrare si adjuvant esential in depasirea momentelor de cumpana. Iertam pentru a lasa in urma trecutul, pentru a ne usura constiinta, pentru a da cuiva o a doua sansa, in incercarea de a fi mai buni. Pentru ca e bine sa faci tot ce iti sta in putinta pentru a face...bine. Pentru un nou inceput si o viata mai buna.

Iertarea nu este insa un panaceu si nu trebuie tratata ca atare. Nu este un automatism la care recurgem pentru ca asa e politically correct. Nu e o incantatie, un cuvant si atat, drept urmare nu are puteri magice, ci un proces anevoios si de durata, care nu se rezuma nici la “ok, te-am iertat”, nici la “hai sa-i mai acord o sansa”. Acceptarea scuzelor trebuie insotita de o schimbare de atitudine fata de persoana respectiva, fata de relatia pe care tu o ai cu ea si cu tine insati. Altfel, nu va face decat sa mascheze o negare, sau mai rau, se va transforma intr-o compulsie, intr-un impuls gol, incapabil sa rezolve problema si sa restabileasca o relatie buna intre tine si persoana cu care esti in conflict.

O constiinta curata si o inima sanatoasa

Si totusi, o legatura intre puterea si disponibilitatea unei peroane de a ierta si sanatatea psihica si fizica a acesteia exista si, potrivit unor studii recente, se manifesta sub forma problemelor cardiace. Sentimentele puternice de tradare, frustrarea si supararea care le urmeaza sunt principali respionsabili pentru o teniune arteriala ridicata, fapt ce poate cauza atacuri de cord si insuficiente renale.

Profesorii de la Universitatea de stat din Tennessee, SUA au coordonat un experiment care le cerea studentilor sa-si aminteasca doua momente in care s-au simtit tradati fie de persoana iubita, fie de un parinte sau prieten; in tot acest timp, medicii le-au masurat tensiunea arteriala si bataile inimii, urmarindu-le cu atentie expresia faciala si reactiile la nivelul pielii. Rezultatele, facute publice in urma cu 8 ani la Intalnirea Anuala a Asociatiei Americane de Psihosomatica, au demonstrat clar efectul atat psihologic cat si fizic pe care iertarea il poate avea asupra unei persoane, verdictul fiind previzibil: cei care sunt din fire mai impaciuitori, toleranti au o tensiune arteriala normala si un puls regulat, lucru care nu se poate spune si despre ranchiunosi.

Impaca-te cu tine insati

Tii minte seninatatea cu care invatatoarea sau bunica ne spunea, cand eram mici, „nu-i nimic, din greseli se invata”, cat bine iti faceau aceste vorbe? Gandeste-te cat de greu ti-ar fi fost sa depasesti momentul – o nota proasta, o tema gresita, o pozna – fara ele. Chiar si acum, oameni in toata firea, inca mai avem multe de invatat. Greselile, fie ca ne place sau nu sa recunoastem, sunt si ele o modalitate prin care stocheaza o noua informatie. Poate nu cea mai buna, una cu care sa defilam in fata cunoscutilor si pe care s-o atasam la CV, dar cu siguranta o experienta care candva ne va folosi. Fii mai blanda cu tine, nu te mai persecuta pentru orice eroare!

O vorba inteleapta spunea sa condamni pacatul dar sa nu-l urasti pe pacatos. Sa te impaci cu tine insati presupune inainte de toate sa accepti ca ai gresit, dar sa o faci cu precautie, fara sa te pui singura la zid pentru cele intamplate.

De treizeci de ani incoace, cea mai grava greseala pe care continuam sa o facem, noi, specia umana, este incapatanarea cu care insistam sa atingem mereu perfectiunea. Un tel maret a carui indeplinire iti va aduce nespus de multe satisfactii, dar care, daca din x motive nu va putea fi dus la bun sfarsit, te va face sa te simti mereu frustrata, zdruncinandu-ti increderea in tine si impiedicandu-te sa te indrepti catre alte orizonturi, de frica sa nu gresesti din nou.

Ce ramane de facut? In primul rand, ai nevoie de o schimbare de mentalitate. Accepta faptul ca orice reusita implica sacrificii si ca erorile nu reprezinta un esec, ci doar un obstacol. Renunta sa mai crezi in valori absolute: lumea nu este nici alba, nici neagra. Perfectiunea nu exista. Inlocuieste-o cu “am facut tot ce mi-a stat in putinta”. Da Vinci avea si el o vorba: “Viata e destul de simpla: incerci sa faci ceva. Uneori reusesti, alteori nu. Daca ai reusit sa duci la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus, altii iti vor copia ideea, fortandu-te sa te orientezi catre altceva, cev nou. Ideea e sa faci in asa fel in cat sa te ocupi mereu de lucruri noi”.