Cand pasiunea se transforma in dependenta de suferinta

Sa pui pasiune in ceea ce faci este de multe ori un ideal. Sa ne inchipuim un functionar care merge la birou cu pasiune, in fiecare zi. Imaginea probabil ca va trezeste zambete. In acest exemplu, opusul pasiunii pare sa fie monotonia si birocratia. Cum birocratia este un criteriu din alta zona de interes, vom pastra ideea de monotonie ca reper. Daca ne imaginam un brooker care face diferite actiuni speculative si vom afirma ca el face lucrul cu pasiune, aceasta imagine, este probabil, sa ni se pare mult mai logica.

Pasiunea pare sa presupuna ceva care este uneori prezent si care necesita mult patos. Adica nu ne putem imagina o pasiune care actioneaza zilnic. Ne putem imagina o actiune care este uneori. Cand ea devine o regula a cautarii unei persoane, consumul sau energetic depaseste o anumita masura ceea ce face ca sistemul psihic sa fie in imposibilitatea unei functionari normale.

Obiectul pasiunii este devorat. Vorbim, de exemplu, de crime din pasiune. Starea dependentului este una care devoreaza obiectul si pe care il iubeste pana la desfiintare. Putem face o anologie cu bebelusul care suge cu pasiune la sanul mamei. Este o traire intensa apopriata de un “apogeu” al simtirii.

Sa ne inchipuim din aceste perspective, un jucator dependent in cazinou. Are o pasiune implicita pentru ceea ce face. O traieste din plin, este o lume plina de senzatii similar bebelusului infometat. Dar bebelusul nu suge numai laptele, el isi formeaza si sentimentul de a iubi si de a fi iubit, de a uri si de a fi urat. Nu vom intra in amanunte pe aceasta tema insa similaritatea este binevenita pentru ca aceasta parte psihologica nu pare sa fie realizata in cazinou.

Sa ne putem acum in postura unei rude care incearca sa ii explice jucatorului ca e rau ceea ce face. Punctul de vedere se modifica radical. Ruda ii poate vorbi despre bani, despre disconfortul pe care il creeaza familiei, despre suferinta proprie. Dar punctul de vedere este unul total opus – este un punct de vedere venit din realitatea sociala, din lumea adultilor care isi traiesc viata intr-un mod monoton si lipsit de imaginatie. Aici Micul Print al lui Saint d`Exupery ne poate orienta cu usurinta. Dialogul dintre ruda si jucator ar fi similar celui dintre Micul Print si Contabil.

Ceea ce incerc sa afirm este ca jucatorul se simte foarte singur si nu e vorba de stare ci de un sentiment de singuratate iar „lectiile” pe care le primeste sunt facute sa accentueze acest sentiment de singuratate. Este necesar atunci sa gasesti, ca ruda apropiata, acele stari de apropriere de jucator si sa fii impreuna cu el. Cred ca pentru femei este mai usor sa foloseasca modelul bebelusului care suge cu pasiune la sanul matern. Cum faci sa ii diversifici mancarea?

Folosesc aceste modele pentru a pentru a permite fiecarei persoane sa isi gaseasca propriile forme de vindecare a situatiei, mai corect spus, de imbunatatire a ceea ce se intampla in viata sa si a fiului sau sotului sau prietenului / prietenei care este dependent de joc. Faptul ca nu exista solutii tip, aplicabile imediat este logic – daca ar fi atunci lucrul ar fi simplu ca tratarea racelii – aplicam un algoritm si el functioneaza de regula. Aici, insa, sunt foarte multe variabile care nu se supun unui tipar.