Tonul oamenilor de acest gen când îi întrebi "ce mai fac?" este unul dezarmant, obosit, copeşit şi exacerbat. Vorbesc cu tine ca la un perete şi ochii lor sunt trişti, de cele mai mult ori înlăcrimaţi şi parcă cerşesc atenţie, dar fără a fi disuşi să ofere timp şi compania lor altcuiva. În această categorie intră şi copii. Fenomenul "n-am timp" este prezent atît în mediul rural cît şi în cel urban, indiferent de nivelul de educaţie al cuiva sau de starea socială, în acelaşi timp în mahalale, dar şi în cartiere bune, cu un sistem de învăţământ bun. Dacă eşti un părinte care umple fiecare minut al copilului cu activităţi extraşcolare, atunci ar fi bine să te mai relaxezi, pentru a nu creşte un frustrat cu program aglomerat, pentru că obiceiurile destructive încep devreme, foarte deveme.
Dacă nu mai înţelegi ce se întâmplă în viaţa ta şi eşti îngrijorat de viitorul celui mic, atunci pune-ţi următoarele întrebări: Cum aţi ajuns în acea situaţie? De ce continuu să perpetuezi starea proastă? Cum îi poţi face viaţa mai bună copilului tău? Când ai uitat că familia ta este formată din oameni nu din lucruri? Ce s-a întâmplat cu lumea în care copiii deveneau adulţi sănătoşi şi responsabili după ce se jucau cu încredere în noroi până se plictiseau? Cel puţin la ultima întrebare îţi pot răspunde şi eu: tu ai ales ca cel mic să facă prea multe şi să nu mai aibă timp să se bucure de copilărie, eşti prea protectivă.
Specialiştii recomandă să stai de vorbă despre tine, sentimentele tale şi nevoile tale măcar cu o prietenă, dacă nu cu un psiholog sau un duhovnic. Poartă conversaţii în ritm normal, nu te grăbi şi lasă cuvintele să curgă aşa cum îţi vin ele în minte prima oară, cine te iubeşte nu te va judeca. Bucură-te şi de pauzele din vorbire, pentru că ele permit aşezarea gândurilor şi procesarea informaţiilor.
Această boală autoindusă îţi distruge spiritul şi te îmbolnăveşte fizic. Îţi fură abilitatea de a fi prezentă cu adevărat undeva, deoarece în mintea ta este următorul lucru pe care îl vei face şi tot aşa, iar asta te împiedică să îţi trăieşti viaţa la maxim şi să îţi faci prieteni noi.
Din 1950 am avut parte de atâtea tehnologii noi care se presupune că ar fi trebuit să ne facă viaţa mai uşoară, mai rapidă, dar se pare că nu mai avem timp liber. Chiar dacă pentru unii dintre noi graniţa dintre acasă şi la muncă este foarte subţire noile tehnologii ne ţin conectaţi în permanenţă la birou.
Orice s-ar întâmpla ţine cont şi de faptul că 20% dintre copii trăiesc în sărăcie şi prea mulţi adulţi au locuri de muncă prea prost plătite doar pentru a asigura un acoperiş deasupra capului familiei. Asta se întâmplă deoarece suntem prea ocupaţi pentru a vedea ce este în faţa ochilor noştri, pentru a trăi viaţa din plin. Modelul vechi de familie, în care doar unul dintre părinţi lucra şi celălalt stătea acasă cu copiii este deja depășit. Acum, majoritatea familiilor nu mai beneficiază de acest privilegiu, ambii adulţi responsabili lucrează în exteriorul casei, însă asta aduce în prea puţine cazuri prosperitate, ci din ce în ce mai multă nefericire şi frustrări.
Dacă cineva te întrebă "ce faci" vrea să ştie efectiv dacă eşti bine în acel moment , apoi eventual intraţi în detalii, dar nu vrea să afle din prima cît de lungă este lista ta de sarcini şi obligaţii. Spune-i respectivului ca inima ta este bucuroasa de întâlnire sau tristă, dar spune-i exact ce simţi în acel moment, nu ce trebuie să faci în continuare. Examinează-ţi propria inimă, explorează-ţi sufletul, apoi spune-i persoanei respective ceva despre inima sau sufletul tău. Învaţă să comunici sănătos, fii prezentă în fiecare cuvînt pe care îl spui. Uită-te la om în ochi cînd vorbeşti cu el, fără nici un fel de jenă sau frică şi fă o legătură cu interlocutorul tău, asta dacă vrei să a un sens în viaţă şi să faci parte dintr-o comunitate.
William Butler Yates, considerat unul dintre cei mai mari poeţi ai secolului 20, a scris cândva: "E nevoie de mai mult curaj pentru a-ţi examina cele mai ascunse aspecte ale sufletului decât îi trebuie unui soldat să meargă pe câmpul de luptă".
Să aducem zâmbetul pe chipurile copiilor! VEZI aici o propunere INEDITĂ!
Păpuşile de mână şi rolul lor în dezvoltarea copiilor
