Barbatul de langa tine

Intr-o relatie sunt doi, dar multi spun ca intotdeauna unul din acestia doi da mai mult, iubeste mai mult, se implica mai mult.

Pentru americani se pare ca este foarte important ca macar unul din cei doi, daca nu amandoi, sa aiba umor. Daca mai au si bani, cu atat mai bine.

Motivele pentru care se intemeiaza o relatie, o casnicie, sunt de multe ori diferite. Adica, motivele lui diferite de ale ei. Cu toate acestea, amandoi isi fac multe promisiuni, inca de la bun inceput. Parte din ele se pierd pe drum, se uita, dispar. Si relatia mergea inainte.

Indiferent care ar fi motivele amandoura, exista totusi asteptari de ambele parti. Niciunul din ei nu vrea sa fie dezamagit, tradat, parasit. Si, forme de parasire exista nenumarate. Nu e neaparata nevoie sa te desparti de ea, ca sa o faci sa se simta singura. Poti continua relatia, poti sa te prefaci ca faci sau, pur si simplu sa te declari neputincios si sa ridici din umeri.

Niciunul din cei doi nu stie la bun inceput cum va evolua relatia, unde vor ajunge ei cu sentimentele, cu asteptarile si promisiunile, ce va reusi face fiecare in viata. Mai mult sau mai putin, proverbul cu…unde-s doi, puterea creste e valabil si in cadrul unei relatii. Unii oameni chiar aleg sa intre intr-o relatie ca sa le fie mai usor financiar, sa aiba cu cine imparti plata facturilor si mentinerea nivelului de trai. Fireste ca o astfel de motivatie e cat se poate de insuficienta, dar fiecare face cum crede ca e mai bine pentru el.

Imi zicea o prietena, cu ceva timp in urma, ca ea considera cuplul, pe ei doi, ca pe o echipa si fiecare pune umarul, isi da aportul. Suna cam muncitoreste, cam comunist, dar poate ca, intr-o oarecare masura, avea dreptate.

Omul are senzatia ca nu poate trai singur. Instinctul gregar ii confirma adesea lucrul asta. Si, pe langa asta, este crescut si educat in acest spirit. Asa ca, fie ca vrem sau nu vrem, pornim destul de devreme in viata sa ne cautam partenerul, “jumatatea”. Ce e bine sa retinem totusi, chiar si implicati intr-o relatie este ca, in esenta, suntem tot singuri. Adica, pe cont propriu. Cand vine vorba de profesie, hotarari majore in viata, alegeri de facut, totul sta doar in puterea noastra. Putem cere si astepta sfaturi de la celalalt, putem sa ii luam in calcul parerea, dar deciziile si le ia fiecare pentru el.

El, cel pe care l-ai ales, asupra caruia te-ai oprit, e acolo, langa tine, si te sustine cum stie el, dar nu poate fi in locul tau. Alegi sa te dedici familiei si sa lasi la o parte cariera inceputa? E doar hotararea ta. Fireste ca lui ii convine mai mult asa, ca se simte poate mai bine intr-o astfel de postura. Insa apoi, dupa ce trec anii, nu ai de ce sa ii reprosezi ca ai ramas la cratita si crescut copii si te-ai sacrificat pe tine. Copiii oricum nu iti pot intelege sacrificiile, nu pot intelege motivatia lor. Ei iau lucrurile asa cum vin si, de cele mai multe ori cred ca li se cuvin.

Gandeste-te bine inainte de a lua hotarari pe termen lung, care iti vor schimba si transforma viata. Experimenteaza si, daca te descoperi nefericita si neimplinita, schimba. Sta in puterea ta sa faci toate astea. Nu astepta pasiva, cu speranta ca el te va vedea cat esti de amarata si nemultumita si va face ceva pentru tine. Singura persoana in masura sa te poata ajuta esti tu. Fericirea ta depinde in primul rand de tine, de alegerile tale.