Amenintarea cu despartirea: Cheia intelegerii in cuplu?

Deseori cuplurile, mai ales la inceput, folosesc aceasta modalitate pentru a exprima aspecte sensibile pe care nu reusesc altfel sa le exprime. Este o tactica inconstienta utilizata la limita prabusirii. Sunt mai multe situatii care fac ca acest gen de situatii sa prinda forma. Dar ca optica generala, consider ca exista mereu o suferinta individuala majora care creeaza contextul favorabil unei asemenea abordari.

Daca cunoasteti cupluri in aceasta situatie, puteti observa cum se desfasoara schematic scenele. Alternativ cei doi prolifereaza amenintarea cu despartirea iar partenerul se opune. Scena este stabila, constanta insa rolurile sunt alternative, uneori el ii spune ei, alteori invers. Cuplul ajunge intr-o situatie urgenta in care trebuie sa faca ceva pentru a produce sau impiedica despartirea. Mereu scenele sunt la limita unei stari psihologice intense, furioase, gata sa sparga peretii cuplului. Totul se desfasoara dincolo de orice scop, interes. Este numai un afect pur care pare sa curga prin corpurile celor implicati.

Ei considera ca ceea ce li se intampla este nociv, periculos si deseori se gandesc ca ar fi mai bine sa opteze pentru alta varianta. Dar tocmai acesta este lucrul care deseori in psihoterapie se reliefeaza ca fiind important – ca in aceasta legatura de cuplu se activeaza ceva similar nocivului si periculosului. Probabil ca va asteptati sa va spun ce este acest nociv. Nu pot sa o fac pentru ca pentru fiecare situatia este diferita si numai un cadru de analiza a situatiei permite intelegerea specificului.

Dar mecanismul il putem descrie cam asa – o persoana care are o istorie a relatiilor si legaturilor de familie ca o "tesatura" de baza este pusa in situatia sa suporte o noua legatura, cea de cuplu. Tesatura familiala este resimtita ca fiind nociva si periculoasa iar legatura actuala de cuplu nu face decat sa o activeze, sa o faca sa reactioneze ca si cum ar fi acum prezenta. Se produce o intoarcere la ceea ce a fost odinioara iar totul este inconstient. Razboiul celor doi este din alte vremuri iar cei doi nu sunt un pericol unul pentru celalalt decat in mintea lor. Altfel spus si exagerand am avea urmatoarea descriere – ceea ce a fost odata resentiment este retrait ca actual intr-o situatie care obiectiv nu are o legatura directa cu omul prezent "aici si acum". Asa cum a urat candva, uraste acum.

Exemplul de mai sus e pur schematic si are un rol explicativ pentru ratiune. In fapt, legaturile vechi formate in familie, in lume si in relatie cu veri, unchi si bunici sunt mult mai complexe. Dar o neincredere si o suferinta exista mereu prezenta. Uneori este o cerinta de perfectiune care a fost candva si exista si acum. Alteori este vorba de o interdictie a sexualitatii de altadata care se manifesta si acum. Si exemplele pot continua la nesfarsit.

Suferinta este mereu semanalizata de disperarea celor implicati. Ei si-au pierdut speranta ca ceea ce au cautat mereu si si-au construit ca dorinta – ca suferinta veche sa inceteze – nu mai poate sa fie atins. Acest om, actualul partener, vazut initial ca speranta devine un purtator si un factor care agraveaza manifestarea suferintei. Dar in acelasi timp, el ramane purtatorul sperantei de mai bine. Daca nu pot sa fie impreuna, daca nu se poate fara el atunci este necesar sa fie si eliminat si pastrat. Ce poate sa raspunda mai bine acestei duble impuneri decat situatia de despartire?

A fi despartit de cineva inseamna a elimina acest om. A fi despartit de cineva inseamna ca el exista in spatiul psihic si poate sa fie activ permanent. A te gandi cat de rea e despartirea presupune a pastra si a elimina concomitent pe cineva. Dar dorinta pare sa fie de a fi cu acesta pentru ca altfel nu ar exista gandul.