V-ati intrebat oare de ce atunci cand ne fotografiem zambim? Oare chiar suntem fericiti in acel moment de clic? Nu de putine ori mi-am imaginat momentele oamenilor de dupa clic. In majoritatea cazurilor, in imaginatia mea, ei se aseaza plictisiti pe canapea si rasfoiesc pozele. Se vad zambind. Le place. Dar nu isi dau seama de ce naiba zambeau, care era motivul real. Apoi dau drumul la Tv, respectand rutina.
Rareori ma fotografiez zambind. Tin mortis sa fiu eu. Sa exprim cu adevarat ce simt in acel moment de clic.
Aseara am fost cu mama la teatru. Am vazut Mincinosul de Carlo Goldoni. Piesa a fost buna pana la un moment in care adaptarea la zilele noastre a depasit limita normalului...
E absurd sa mergi la teatru ca sa auzi referiri cu tenta sexuala. Astea le aud zilnic, in autobuz, in metrou, la facultate...
Cel mai mult mi-au placut Sebastian Papaiani si Valentin Uritescu. De Valentin Uritescu mi-a placut de cand eram mica. Prima oara l-am vazut la Tv. Avea o emisiune cu diverse piese de teatru pentru copii. Cred ca aveam vreo 7 ani pe atunci.
Eheeeeeeeee........ Ale tineretii valuri!!! Ha ha ha!
Apropo, m-am inscris la un curs de actorie. Sunt asa de fericita ca in sfarsit fac ceea ce imi place!!!
Si aseara, cum m-a chinuit talentul, am compus o noua poezie. Se numeste:
Eva
De as fi fost altcineva
Sa ma fi numit Eva
Ai fi trait ieri cu absenta mea.
Cuvintele nerostite stau chircite
Toate au trecut.
A ramas prezentul nenascut
Putrezita-mi fi-va carnea din care ai muscat
Trupul infulecat din talpi pan-la gura cu ura.
Am fost doi în noiembrie
Doar furnicaturi si lovituri în decembrie…
Si-as vrea sa-mi uit de tine
Plimbandu-ma prin mine...
Adie a toamna
Viata si moartea se iubesc pe Golgota
