7 comportamente ale părinţilor, care îi împiedică pe copii să aibă succes

Pentru a vă ajuta să nu faceţi aceleaşi greşeli am alcătuit următoarea selecţie, de care vă recomandăm să ţineţi cont.

1. Copiii nu sunt lăsaţi să-şi asume riscuri

Trăim într-o lume care ne avertizează constant asupra pericolelor din jurul nostru şi pune siguranţa pe primul loc din frica de a nu ne pierde copiii. La urma urmei este treaba părinţilor să aibă grijă de copii, dar trebuie totodată să crească copii responsabili. Mai mulţi psihologi din Europa au descoperit că dacă un copil nu este lăsat să se joace afară şi nu are niciodată măcar un genunchi julit ajunge să fie un adult cu fobii. Copiii au nevoie să se joace cu alţi copii şi să experimenteze căzături nevinovate, iar adolescenţii trebuie să poată chiuli cel puţin o dată cu partenera/partenerul, pentru a putea apoi să aprecieze ataşarea emoţională de care este nevoie într-o relaţie adevărată.

2. Părinţii vin prea repede în ajutorul odraslelor

Generaţia de astăzi nu a experimentat suficient din riscurile la care erau supuşi copiii acum 30 de ani, deoarece adulţii au început să sară prea repede în ajutorul lor. Când se întâmplă asta, copiii sunt privaţi de acea posibilitate de a găsi singuri soluţii la problemele apărute. Astfel, ei nu mai devin liderii competenţi de mâine ci doar oile din turmă şi angajaţii supuşi gata oricând să facă orice. Asta se întâmplă deoarece mai devreme sau mai târziu copiii se obişnuiesc ca cineva să le vină în ajutor, când de fapt acest lucru se întâmplă destul de rar în viaţă de zi cu zi.

3. Părinţii se înfurie prea uşor

Stima de sine se câştigă prin aprecierea celor din jur şi câştigarea de premii şi diplome de la o vârstă fragedă. Dacă cei mici participă la un concurs unde toată lumea câştigă ceva acest lucru îi poate face pe moment să se simtă bine, dar pe termen lung s-a dovedit a fi ineficient. Până la urmă, copii observă că doar părinţii lor îi consideră speciali şi încep să aibă dubii în privinţa obiectivităţii acestora. Când rezultatele nu mai sunt cele aşteptate şi adulţii se înfurie prea uşor apoi critică comportamentul copiilor, aceştia încep să trişeze doar pentru a obţine aceleaşi rezultate ca înainte şi exagerează anumite reacţii, pentru că nimeni nu i-a pregătit pentru adevărata viaţă.

4. Vina

Copilul nu trebuie să-şi iubească părinţii în fiecare moment din viaţă. Aceştia nu sunt doar cei mai buni prieteni ci sunt şi părinţi responsabili de a-i învaţă diferenţa dintre bine şi rău, sunt şi dascăli totodată. Copiii vor trece peste dezamăgiri, dar le va fi mult mai greu să treacă peste răsfăţ. Deci uneori este bine să i se spună "nu" sau "nu acum" şi să fie lăsaţi să lupte un pic pentru ceea ce-şi doresc. Părinţii care au mai mulţi copii simt de multe ori că este nedrept ca atunci când unul dintre ei face ceva remarcabil să-l recompenseze doar pe acesta şi îi oferă un premiu de consolare şi celuilalt. În acest mod, copilul cu merite simte că ceea ce a făcut nu este important iar celălalt învaţă că se poate agaţă de meritele altcuiva pentru a câştigă şi el. În acelaş timp, dacă de fiecare dată când realizează ceva bun ei primesc o recompensă materială, nu vor avea ocazia să simtă dragostea necondiţionată şi motivaţia de a repeta acţiunile corecte va fi doar una exterioară.

5. Adulţii nu-şi povestesc greşelile

Adolescenţii normali vor dori la un moment dat să fie independenţi şi vor încerca pe cont propriu diverse lucruri, precum excursii cu prietenii, job-uri minuscule şi alte asemenea. Adulţii trebuie să-i lase să experimenteze, dar să-i controleze pentru a rămâne în limite legale. Pentru asta, cel mai bine ar fi să împărtăşească greşelile tinereţii, omiţând totuşi, pe cât posibil, activităţi legate de ţigări, alcool sau droguri. De asemenea, copiii trebuie să îşi asume responsabilitatea propriilor acţiuni.

6. Confuzia între inteligenţă şi maturitate

Inteligenţa este de multe ori folosită ca instrument de măsurare a maturităţii şi părinţii deduc de aici că au un copil pregătit să facă faţă răutăţilor lumii. Doar pentru că un copil are un anumit talent asta nu însemană că este automat matur. Nu există o vârstă magică a responsabilităţii sau un moment anume când copilul trebuie lăsat liber, dar un bun indiciu îl reprezintă comportamntul celorlalţi copii de aceeaşi vârstă. Dacă se observă că un copil face singur mai multe lucruri decât cei din anturajul său atunci poate chiar este pregătit pentru ceva mai multă responsabilitate şi libertate de gândire şi mişcare mai mare.

7. Una spune un adult şi alta face

Părinţii sunt responsabili pentru modelarea vieţii copiilor şi ajutarea lor în viaţă pentru a deveni adulţi responsabili. Ca acest lucru să se întâmple cum trebuie este nevoie de părinţi care să nu mintă şi să se comporte exact precum ar vrea să facă copiii lor. De exemplu, este oarecum inutil ca un fumător, să-i spună copilului că nu are voie să fumeze sau să mănânce fructe şi legume dacă el nu face asta.