Voluntari celebri au vandut...speranta

Ii vedeam in magazine, in mall-uri, pe strada sau la concerte cu un teanc de fluturasi pe care incearcau sa-i imprastie la cat mai multe persoane. Am invatat de mult sa schimb rapid directia, sa nu mai intind automat mana, sa spun nu, sau pur si simplu sa merg mai departe.
Ii mai vedeam incercand sa-mi vanda solutii minune pentru unghii, pentru un corp mai tonifiat sau credite rapide. De ei era mai greu sa fug: sunt mai priceputi, dar dupa 10 secunde stiam ce vor de la mine: banii mei.
I-am ignorat sau i-am blamat pe tinerii care faceau promotii pana cand am fost in locul lor. Ce-i drept n-am vandut oja, cozonac sau o calatorie in Bermude, am vandut ... speranta. Am incercat sa conving oamenii sa doneze chiar si sume mai mici, de care se puteau usor lipsi pentru ca, in partea celalata a tarii, copii mai putin norocosi decat ai lor sa poata sa manance macar putin, sa se imbrace cu cateva haine, sa invete si sa poata sa aiba astfel un viitor. Am facut asta in Baneasa Shopping City, unde am participat intre 27 mai – 7 iunie la o actiune de voluntariat pentru strangerea de fonduri pentru copiii si familiile din comunele Golaesti si Vladeni (judetul Iasi).
Am fost foarte optimista si entuziasmata ca voi face parte din proiectul acesta. Ma vedeam strangand sume impresionante cu care sa se poata trimite cutii, nu, masini! nu, tiruri! de hainute, alimente, animale, si seminte care sa repuna pe picioare niste oameni sarmani care, in ciuda dorintei lor,  nu au ce muncii, nu au de unde sa astepte speranta.
Am fost extraordinar de entuziasmata cand am inceput sa abordez vizitatorii mallului in care se tinea voluntariatul, insa putini ascultau ce aveam de spus. Si mai putini erau dispusi sa doneze, iar majoritatea celor cu care doream sa vorbesc folosea una dintre strategiile pe care le cunosteam si eu: fereste-te, fugi, intoarce capul sau refuza. Nu ii invinovatesc, automatismele lor sunt si ale mele, poate ca si eu as fi facut la fel. Dar m-am intristat sa descopar ca romanii sunt mai putin dispusi sa asculte, sa inteleaga si sa ia o decizie in cunostiinta de cauza. M-a mai intristat ca unii romani se simt saraci, oricat de plina le-ar fi punga, poate chiar cu atat mai mult cu cat le e mai plina punga. Bogatii sunt prea saraci ca sa doneze. Trebuie sa fi trecut si tu prin greutati ca sa iti dai seama ce minune este sa primesti un ajutor la care, in cele mai negre zile, ai renuntat sa mai speri.
Cu toate astea, m-am si bucurat. M-am bucurat sa vad oameni extraordinari, care si-au lasat costumul de vedete acasa si au venit sa faca voluntariat alaturi de noi. M-a bucurat naturaletea si curajul cu care au luat atitudine si au fost dispusi sa ceara ajutorul celor din jur, in numele acestor copii. Daniela Nane si Monica Iagar sunt doua dintre persoanele care au venit la standul World Vision pentru a ajuta efectiv la strangerea fondurilor pentru micutii din Golaesti si Vladeni si care au marturisit ca atunci cand au aflat cate greutati trebuie sa indure inca, in ciuda varstei, atatia copii de la sate si-au spus ca trebuie sa faca neaparat ceva pentru a schimba acest lucru.
“Am dorit sa daruiesc macar o parte timpul meu pentru a vorbi celor din jur despre lipsurile greu de inchipuit indurate inca de mii de familii de la sate. Am dorit sa spun celor din jur ca din cauza saraciei mii de copii sufera in fiecare zi de foame, de frig sau au probleme de sanatate si ca, din acelasi motiv, sunt nevoiti sa abandoneze studiile de la varste foarte mici..e foarte greu sa mergi la scoala atunci cand trebuie sa-ti astepti fratele sa se intoarca acasa ca sa ii iei hainele si sa ai in felul asta cu ce sa te imbraci sau cand stii ca pana si mancarea este ceva de care nu poti sa ai parte in fiecare zi. Am vrut sa le arat ca orice ajutor, cat de mic, conteaza si poate aduce alinare un viata unor copii buni, dar mai putin norocosi decat ai nostri si ca oricine poate sa intinda o mana de ajutor. Nu ia mult timp sa faci bine si nu trebuie sa fii bogat pentru a fi alaturi de cineva care chiar are nevoie de tine... trebuie doar sa vrei sa faci pasul de la «a spune» la «a face» ceva si din acest motiv am dorit sa devin voluntar si sa arat eu insami ca prin ajutorul fiecaruia dintre noi aceasta situatie ingrijoratoare poate sa nu mai fie in viitor realitatea pe care o vor trai copiii de la sate”, a declarat actrita Daniela Nane.
“Am spus «da» de prima data cand am auzit de actiunea de voluntariat. A fost un «da» hotarat pentru ca vroiam sa ajut macar putin copiii si familiile sprijinite prin campania «Daruieste speranta». Si eu am, ca multi altii, un program incarcat si multe lucruri pe care trebuie sa le rezolv, dar stiam ca oferind un ajutor material cat de mic si daruind putin din timpul meu pentru a vorbi celorlalti de greutatile indurate de atatia micuti de la sate, pot sa ajut cu adevarat un copil sa aiba o viata normala. Stiu ca ajutorul va ajunge la cei care au atata nevoie de el si tocmai de aceea voi continua, ca si pana acum, sa ma implic in campaniile World Vision” , a declarat atleta Monica Iagar. Pe langa deschiderea acestor persoane deosebite, pe care le vedem atat de des la televizor, m-a bucurat dedicarea si energia celorlalti voluntari care nu doreau sa renunte si sa dea vina pe acei trecatori mult prea grabiti pentru a asculta macar doua cuvinte, ci continuau sa vorbeasca oamenilor.
M-am mai bucurat cand mi-am dat seama ca datorita implicarii mele, 4 copii care nu stiu ce inseamna un cadou, vor primi hainute noi sau nu vor mai duce lipsa de sapun si de pasta de dinti, sau vor manca si altceva decat cartofi... Acesti micuti vor putea sa nu mai indure lipsa hainelor, a mancarii sau a medicamentelor pentru ca eu am reusit sa strang acesti bani, pentru ca am vorbit cu oamenii care voiau sa ajute. Nu-i rau pentru o ora jumatate din viata mea.
Si impreuna cu respectul pe care il am acum pe acei micuti care impart fluturasi sau vand carti postale cu atata vointa, o noua realizare imi alunga tristetile  simtite din cauza acelor persoane  care nu au dorit nici macar sa afle despre ce e vorba: am putut! Am putut sa fac mai buna viata catorva copii, am putut sa ajut o mana de oameni sa fie mai generosi, am putut sa fiu si eu mai buna.Am putut sa fac aceste lucruri datorita acelor persoane care au inteles ca tine de fiecare dintre noi pentru a aduce alinare unor copii si unor familii sarmane. Lucrul acesta mi-a aratat inca o data ca putem sa schimbam in bine viata celor din jur si ca putem cu adevarat sa le daruim speranta si incredere in viitor. Si sigur vom face tot mai multe de acum incolo! ... M-am bucurat pentru ca daruind speranta, am primit si eu speranta ca voi putea sa ajut pe cei mai putin norocosi sa isi “construiasca” o viata mai buna.