M-am trezit intr-o buna dimineata de vara nemaistiind cine sunt, de unde vin, incotro ma indrept - cam ce-i cu mine? Un chip ma privea din oglinda. Mi-l aminteam parca...Desi transfigurat (mai imbatranit si mai rotunjit), l-am recunoscut, totusi, dupa privire! Ea, privirea, nu se schimbase. Avea acea licarire adolescentina, o sclipire de patima si nebunie, un dor adanc de frumos si departari si...dupa suras - un amalgam de seriozitate, frivol, mister, sagalnicie vamp-glamouroasa....Hm! Totusi , cine era personajul din oglinda?...
Ma culcasem un vajnic corporatist, inregimentat in austerul sistem bancar, si ma trezisem cantand pe o scena, inconjurata de oameni ce pareau hipnotizati, cufundati in lungi si mirate taceri dupa fiece stingere de cant, ca apoi, sa-si descarce preaplinul emotiilor in aplauze frenetice! Nimeni n-a aruncat cu rosii, nimeni n-a fluierat, nimeni nu s-a ridicat pana ce nu s-a stins ecoului ultimului sunet...
Ce vis! Visul frumos, mult prea frumos sa poata fi adevarat, al copilei cantand in baie, ostracizand vecinii sau condimentand petrecerile rudelor si prietenilor, invesmantata in fuste involburate de tiganca, desculta, cu pletele fluturande, dansand visceral in ritmuri gitane ori cantand melodii - aparent date uitarii - ale altor timpuri...
Copila acela a crescut intre timp, a dospit si a ajuns femeie - incercata de toate cele ale vietii - si bune si rele... Pana cand, intr-o buna zi, sosi si Printul... N-avea cal alb, nici macar un castel mic de tot si nu era nici macar brunet - cum ar fi trebuit sa fie Fat Frumosul povestilor mele cu happy end:). Si el, Printul, devenit intre timp prieten, partener, iubit, ce s-a gandit sa faca?! Mi-a bulversat intreaga existenta, punandu-ma in fata unei alegeri aproape imposibile: aceea de a renunta la mirobolanta mea cariera - n-am spus ocna:) - bancara. Planset, vaiet, implorari, disperari, ingrijorari, frustrari - printul se transformase in broscoi! Imi strica rostul, echilibrul, stabilitatea, ma abatea de la drumul meu - cel batatorit, stiut de-a fir a par de atatia ani ca le pierdusem sirul... Ce aveam sa ma fac?! Si, colac peste pupaza, iubitul meu, proaspat ridicat la rangul de broscoi raios, dusmanul meu declarat, m-a luat de mana, m-a impins de la spate, mi-a dat un branci pe scena, mi-a infipt un microfon sub nas si mi-a cerut dragalas (nu cunoasteti personajul:)) sa cant! Dar sa nu exageram! Toate acestea nu la modul propriu! Dulce, persuasiv si atat de convingator cum numai el a stiut si stie sa o faca!
Ce cosmar, ce cosmar!!!! Atatia oameni adunati laolalta si toate acele priviri atinte asupra mea!!! Cred ca si un soricel sub privirea hipnotizatoare a sarpelui s-ar fi simtit mai confortabil si in mai mare siguranta!
Ce noroc ca acesta este doar un vis! Bineinteles ma voi trezi, voi scapa de cosmar in zori... Ce Dumnezeu?! Sunt o femeie in toata firea! Cu responsabilitati, cariera, proiectii ale unei familii viitoare si ale unei vieti ce va fi traita frumos ...candva, alaturi de cei dragi, de prieteni...muuult mai incolo pentru ca acum nu este vreme de sentimentalisme! Nu este vreme la propriu! Am treburi serioase! Nu mai sunt copila visatoare, capabila sa mute cu gandul si inima muntii, sa schimbe fata lumii in bine si frumos, sa armonizeze intreg universul! Copila aceea s-a ascuns intr-un licar de privire, intr-un suras sagalnic. Mai incearca timid, uneori, sa razbata dar ratiunea, vremurile, apropiatii, societatea nu-i dau nici o sansa...
Ei bine... nu! M-am ciupit! Nu dorm... Sunt treaza si-mi privesc chipul in oglinda. Doar privirea si surasul mai au 20 de ani... Dar este loc pentru inceputuri la orice varsta...daca inceputul iti este menirea si harul daruit de Sus! Indiferent cati ani ai umblat prin viata cu ochii si inima larg inchise... Iar daca tu nu ai putut sau n-ai avut curajul, din varii motive si circumstante, sa iei viata de la capat, sa incepi de fapt calatoria vietii tale, insa ai sansa sa intalnesti Omul care sa trezeasca in tine curajul nebunesc, sa-ti reanime visul, sa te sustina cu toata fiinta in demersul tau, sa-ti fie alaturi -indiferent de cat de spinos sau lung va fi drumul, esti un fericit, un rasfatat al sortii! Tine-l aproape de inima ta, iubeste-l si ingrijeste-te de sufletul lui, pentru ca merita! Este jumatatea ta de portocala, sufletul tau pereche... Este ingerul tau pazitor! Ingerul tau de aici, trimis de Ingerul tau de Dincolo!
Ingerul meu mi-a dat aripi, chiar impotriva vointei mele, m-a invatat sa zbor si m-a impins din puful si caldura cuibului intr-o lume straina si aparent rece, pe care incerc cu toata fiinta, cu tot sufletul si cu toata dragostea s-o aduc aproape de mine si de scanteia Divina. Cata vreme macar un om va pleca cu sufletul plin de la concertele mele, nu m-am nascut degeaba! Nu conteaza unde sau pentru cat timp voi canta - desi, fie vorba intre noi, mi-as dori ca atunci cand va fi sa plec sa plec cantand - conteaza ca am reusit sa-mi depasesc toate temerile, toate inhibitiile, toate constrangerile si preconceptiile sau aproape pe toate, am incercat si am reusit sa-mi implinesc visul! Credeti-ma...este posibil! Trebuie doar sa inchideti ochii, sa va deschideti inimile si sa visati!!! Asa cum obisnuiam sa o facem cu totii, copii fiind. Nu va lasati visurile, adormite in strafundul sufletelor voastre, sa moara! Dati-le aripi!
Ciupiti-ma! Eu inca visez...si nu voiesc a ma trezi vreodata!
Ador basmul frumoasei adormite...
