Unde au disparut femeile fatale?

Valori glamour pentru o generatie in blugi?

Fara sa atrag furia feministelor, imi permit sa spun, cu regret, ca azi, in goana nebuna dupa afirmare si emancipare, am uitat pe alocuri cum sa fim femei. Am uitat cum e sa mai vorbim fara sa ridicam vocea, cum sa ne impunem discret, fara sa ne vociferam punctul de vedere, cum sa cerem ajutor fara sa ne simtim stanjenite atunci cand simtim ca nu ne descurcam singure si multe asemenea gesturi care in urma cu o jumatate de secol ar fi parut atat de firesti. Feministele m-ar contrazice insa, spunand ca in perioada postbelica, femeile erau prin excelenta ori casnice, ori sex-simboluri confectionate pentru a raspunde unor idealuri nerealiste impuse de barbati.

Sa nu ne impiedicam insa de aparente. Femeile de ieri erau, chiar daca nu ravasitor de frumoase, intotdeauna cochete, fara ca acest lucru sa insemne ca sub "poleiala" caracteristica acelor vremuri nu se "intampla" nimic. Doar ca machiajul, buna dispoizitie, farmecul si bunele maniere nu erau atat de strans legate de masca sociala cu care femeile de-atunci, ca si cele de acum, erau nevoite sa se afiseze. Aceste calitati nu dispareau odata cu hainele si machiajul purtate peste zi, ci contineau in orice momen al vietii lor sa le defineasca ca femei.

Discretie. Viata personala si cea publica erau puternic delimitate. Nu existau probleme personale care sa transceada viata profesionala sau pe cea sociala. Cheia succesului atins in aceasta sfera, publica, a vietii? Disimularea! Tocmai ai aflat ca iubitul te inseala, ca cineva din familie este grav bolnav sau ca luna aceasta nu ai cu ce sa platesti ratele la ipoteca de casa? Nu-i nimic. Te ridicai, iti stropeai fata cu apa, iti zambeai seducator in oglinda si o luai de la capat. Emancipate sau nu, femeile acelor vremuri acceptau mult mai rar pozitia de victima decat cele de azi.

Traditie. Familia mereu inainte de toate. Desigur, nu ne dezicem de aceasta zicala nici acum. Doar ca azi nu mai reusim sa ne tinem intotdeauna de cuvant in privinta ei, in mare parte din cauza crizei acute de timp. Cand a fost ultima data cand ti-ai incheiat seara cu o cina frumoasa in familie, sau cu o vizita la rude? 

Bune maniere. Imi vine automat in minte campania anti-mitocanie lansata de Radio Guerrilla. Desigur, nu vom aduce in discutie mitocania si nesimtirea, ci poate doar stridenta. Nu ne vom lega insa nici de ea, presupunand ca o adevarata doamna, fie ea si in acceptiunea zilelor noastre, stie care este diferenta dintre rafinament si opulenta. Bunele maniere, asa cum le-am reperat in celebra carte a Aureliei Marinescu, nu intamplator faceau referire la vizitele de curtoazie, la calitatile noastre de amfitrioana, la felul in care aranjam masa si la cel in care intindeam mana atunci cand salutam. Asadar, gesturile si detaliile aparent marunte, de lifestyle, care faceau cu adevarat diferenta.

Tact. O vorba care azi ar putea fi lejer catalogata drept misogina spunea ca o doamna stie intotdeauna cand sa taca. Chiar si atunci cand sotul a baut un paharel in plus si vorbeste un pic cam pe langa subiect. Conversatiile se clasifica in doua categorii, cele care pot fi purtate in public si cele care nu trebuie sa aiba loc decat in familie. Arta abordarii subiectelor dedicate ar trebui azi predata in scoli!

Eleganta. Si aici nu ne referim doar la garderoba si la cutia de bijuteri. Glamour-ul old-school miza foarte mult pe eleganta gesturilor. De la felul in care isi unduia soldurile Rita Hayworth, pana la celebra postura din care Marlene Dietrich tragea din tigareta.