Noi, oamenii, suntem ciudati... Marea noastra majoritate tanjim dupa ceva ce nu e al nostru, ne imaginam ca poate ne-ar fi mai bine cu ce lucruri are vecinul, cu sotia, sotul, prietena...
Am observat ca dupa ani multi de casnicie, transformati in banal, in ritualuri zilnice gen cafea, televizor, iarba verde sambata, sotii abia daca schimba doua vorbe. Ei, barbatii - "pentru care facem noi atatea sacrificii sa aratam bine", cum mi se confesa o prietena - nu-i mai intereseaza sa fie la fel de simpatici si galanti ca la inceput, ci devin cateodata chiar porci, femeia ajungand la celebra fraza: "Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit".
De cealalta parte sunt femeile care, odata ce au cucerit reduta si s-au vazut maritate, isi condimenteaza viata de familie cu bigudiuri, masti grotesti aplicate pe fata direct in fata sotului, ori mirosind, drept bonus, a ceapa, prajeala ori altele, in functie de meniul din ziua respectiva. Tot atunci uita de cuvinte gen eleganta, infrumusetare, sport, epilare, ca deh, viata de femeie maritata cere sacrificii. Desigur, exista si exceptii de femei care odata ce si-au descoperit dragostea sunt mai frumoase, mai senzuale, mai sigure pe ele, dar acum nu discutam despre ele:).
Iar cand el sau ea decid sa inceapa o alta viata alaturi de altcineva, apare, inevitabil, circul. Circ ce nu tine de cele 10,12 clase sau doua facultati... 80 la suta din femeile pe care le cunosc au facut, la divort -cand el, nenorocitul, a indraznit sa plece de acasa cu o usuratica - scandal, s-au victimizat, umbland la neamurile lui, ale ei, cu copiii in brate, explicand ce viata de mizerie au si cum ele "l-au spalat, l-au imbracat, i-au calcat, i-au facut de mancare, i-au crescut copiii (care in aceasta conjunctura sunt numai ai lui), i-au facut curatenie, etc etc etc", dar niciunde nu pomenesc vreun ratacit "l-am iubit" sau "il iubesc..."... Putinele care au spus asta nu l-au blamat pe omul langa care au impartit ani din viata, ci au incercat sa inteleaga ce s-a intamplat, unde au gresit si de ce. La celelalte, dincolo de iubirea pe care poate ca inca o mai poarta fostilor parteneri de viata, a fost mai puternic orgoliul, care de foarte multe ori distruge vieti si sansa unei amicitii, macar de dragul pruncilor facuti impreuna.
La polul opus sunt barbatii care nu accepta ca au fost parasiti si atunci isi incep tirada, calcand in picioare anii buni petrecuti impreuna cu femeia care le-a fost calauza, prietena, iubita sau confidenta, aceasta devenind brusc o mare usuratica, ce ar fi ramas pe drumuri, daca proaspatul flacau in cauza nu ar fi transformat-o "intr-o doamna".
De cand ma stiu mi-am dorit ca relatiile mele sa se termine frumos, fara scandaluri sau reprosuri, din cauza unei copilarii amare care mi-a marcat existenta. In cele mai multe dintre cazuri, relatia - fie ea de prietenie sau iubire - s-a terminat frumos (daca putem eticheta cu un astfel de termen un final), dar am avut parte si de scandal, amenintari, santaj sentimental ori alte lucruri urate.
Si ma tot intreb cum de noi, oamenii, ne putem schimba atat de mult peste noapte? Cum de cel sau cea alaturi de care am petrecut ani buni din viata, cu care poate avem copii, amintiri, prieteni comuni, necazuri peste care am trecut numai impreuna, se poate transforma peste noapte in cel mai mare dusman, care se foloseste de slabiciunile noastre pentru a ne ataca?
Si, odata cu aceste nedumeriri, mai adaug si rugaciuni fierbinti Providentei sa am parte si la adanci batraneti de povestea minunata de dragoste pe care o traiesc in prezent...:)
